Discotecile au fost luate cu asalt de oamenii legii, în acest sfârşit de săptămână, poliţiştii brăileni desfăşurând activităţi pentru prevenirea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă. În zilele de 19 şi 20 februarie, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului şi Poliţiei oraşelor Ianca şi Făurei, de la secţiile de poliţie rurală şi posturile de poliţie comunale arondate acestora, cu sprijinilor jandarmilor, au acţionat în zona discotecilor şi altor unităţi de alimentaţie publică cu profil similar.
S-a acţionat pentru combaterea infracţiunilor săvârşite cu violenţă şi pentru verificarea modului în care îşi desfăşoară activitatea societăţile comerciale. „Echipele care au participat la acţiuni au efectuat controale la 22 de unităţi şi societăţi tip discotecă şi cafe-bar, au legitimat 96 persoane, dintre care 63 au fost percheziţionate corporal sumar, au controlat în trafic 52 de autovehicule şi au destrămat două grupuri de persoane suspecte", a precizat scms. Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Poliţiştii au aplicat 30 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 8.315 lei, 15 fiind aplicate conform prevederilor Legii 61/1991 (republicată), pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, şi 14 la OUG 195/2002 (republicată), privind circulaţia pe drumurile publice.