• poliţiştii implicaţi în acţiuni au legitimat 146 de persoane şi au dat 41 de amenzi
Potrivit Biroului de Presă al IPJ Brăila, în cursul zilei de joi, 13 iulie 2017, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila, Poliţiei Oraşului Făurei şi de la Poliţia Oraşului Ianca au desfăşurat mai multe acţiuni preventive “pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere”.
Poliţiştii implicaţi în raziile de joi au verificat cinci societăţi comerciale, au legitimat 146 de persoane - dintre care opt au fost controlate corporal sumar - şi au oprit în trafic nu mai puţţin de 100 de autovehicule. Oamenii legii au testat 35 de conducători auto cu aparatul etilotest.
Pe parcursul zilei, oamenii legii au constatat 41 de contravenţii pentru care au dat amenzi în valoare totală de 8.688 lei. 31 de amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi nouă la Legea 61/1990 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Raziile continuă şi în acest weekend, precum şi săptămnâna care urmează.