Locuitorii din cartierul de la km 10 au fost luaţi pe sus de forţele de ordine, care au desfăşurat o razie de amploare, în vederea depistării persoanelor care stau ilegal în zonă sau care sunt urmărite pentru anumite infracţiuni. Vineri, 60 de poliţişti de la Serviciul şi Biroul de Investigaţii Criminale şi de la Biroul de Ordine Publică pentru Mediul Urban, 20 de jandarmi şi reprezentanţi ai Direcţiei Spaţiilor Locative din cadrul Primăriei Municipiului Brăila au acţionat în cartier. Forţele de ordine au legitimat 171 de persoane, din care 22 au fost conduse la sediul Politiei Municipiului pentru verificări, şi au aplicat 10 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 800 de lei, conform prevederilor OG 97/2005, privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români. De asemenea, au fost identificaţi S.I. (24 de ani), T.N. (19 ani) şi T.G. (13 ani), care se sustrăgeau cercetărilor efectuate de poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale, în cauze penale privind comiterea infracţiunii de furt calificat. Aceştia au fost conduşi la sediul Poliţiei pentru cercetări. "Scopul acestei acţiuni a fost depistarea persoanelor care domiciliază fără forme legale în acea zonă sau a celor care nu au documente de identitate, urmărindu-se punerea lor în legalitate, precum şi a persoanelor care se sustrag cercetărilor în diferite dosare penale aflate în lucru şi a celor urmărite în baza mandatelor de arestare preventivă ori a mandatelor de executare a pedepsei cu închisoarea", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Razia în cartierul de la marginea oraşului s-a desfăşurat în cadrul activităţilor derulate la nivel naţional sub genericul "Municipii în siguranţă". Astfel, în zilele de 7 şi 8 octombrie, poliţişti şi alte forţe de ordine au acţionat pentru prevenirea infracţiunilor de orice natură, depistarea persoanelor care se sustrag executării pedepselor privative de libertate sau care se sustrag cercetărilor în cauze penale aflate în lucru, precum şi pentru asigurarea unui climat de siguranţă civică. Pe parcursul celor două zile au acţionat 120 de poliţişti de la Serviciile şi Birourile Ordine Publică, Poliţie Rutieră şi Investigaţii Criminale, sprijiniţi de 50 de jandarmi şi poliţişti de frontieră. Un număr de 344 de persoane au fost legitimate, din care 84 au fost verificate în bazele de date, iar 51 au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Brăila pentru cercetări. S-au verificat în baza de date cu maşinile reclamate ca fiind furate 28 de autovehicule, au fost reţinute 23 de permise de conducere şi retrase 5 certificate de înmatriculare. De asemenea, au fost aplicate 261 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 42.290 de lei.
Poliţiştii de la Serviciul şi Biroul Rutier nu i-au scăpat din ochi pe şoferii aflaţi în trafic, dar nici pe pietonii care traversează neregulamentar. Poliţiştii au folosit aparatele destinate supravegherii traficului rutier şi măsurării vitezei de deplasare a autovehiculelor şi au acţionat inclusiv pentru înştiintarea pietonilor cu privire la măsurile de siguranţă pe care aceştia trebuie să le adopte în momentul traversării unui drum public. Conducătorilor auto li s-a reamintit faptul că au obligaţia acordării priorităţii de trecere pietonilor care se angajează în traversare prin locuri special amenajate. Rutierii au dat peste 100 de amenzi, în valoare totală de 17.040 lei, din care 86 pentru depăşirea vitezei regulamentare.