Majoritatea adolescentilor petrec 6-7 ore/zi, 5 zile/ saptamina la scoala, unde sint nevoiti sa interactioneze cu restul colegilor si cu cadrele didactice. Cind interactiunea se produce din placere, lucrurile merg foarte bine: se creeaza relatii de prietenie, relatii cordiale. Cind interactiunea se produce din nevoie, e clar ca persoanele nu se agreeaza. De aici rezulta tensiuni, stari de nervozitate si diferite disensiuni intre colegi, ceea ce nu face atmosfera de lucru prea placuta. Pina aici totul e clar.
Dar cum ramine cu invidia nejustificata si cu pretentiile exagerate, dar total nefolositoare, numite in limbaj comun "fite"?
In cazul invidiei, unii tineri, indiferent de sex, manifesta aceasta stare fata de colegi complet nevinovati. Cum se justifica faptul ca elevi cu note foarte mari ajung sa fie invidiosi pe unii care au note mai mici decit ei, punindu-le bete-n roate la fiecare miscare pe care o fac? Singurul raspuns care imi vine in minte si pare destul de plauzibil este concurenta: le este frica sa nu-si piarda locul de frunte. Dar probabil ar trebui sa auda si ei de sanse egale si de faptul ca lucrurile isi urmeaza cursul, ca nu vor ramine in acea pozitie toata viata! Oricine are dreptul sa experimenteze diferite ranguri. Sfatul meu este sa lase deoparte invidia pentru ca este ca un bumerang: intotdeauna se intoarce impotriva lor.
In ceea ce priveste fitele, daca persoanele respective sint foarte pretentioase si vor... stiu eu?!... haine de firma, produsele din reclama si alte lucruri la preturi exorbitante, ar face foarte bine daca le-ar vrea numai pentru ei si nu le-ar mai impune si celor din jur.
In ziua de azi exista o multime de tineri care sint afectati de pretentiile celorlalti. Daca ei au situatia financiara necesara satisfacerii acestor pretentii, nu inseamna ca o are toata lumea. "Nici nu vreau sa ma uit la aia! Nu vezi ce blugi de la piata are? Nici nu se compara cu blugii mei de firma!”. Asta e replica cel mai des intilnita in cazul persoanelor de acest gen. Iar daca ajungi sa-ti fie rusine de conditia ta in fata celorlalti, atunci devii inexistenta, iar parerile tale sint practic egale cu zero. Detest persoanele care te fac sa te simti astfel. Iar cei care inca mai intilnesc persoane de incredere care sa nu vada banul ca valoare suprema, ar trebui sa se simta cu adevarat norocosi!
Nu o sa dau acum o multime de sfaturi despre cum sa nu mai fim asa, pentru ca toata lumea stie teoria! Ce-ati zice daca am pune-o in practica? Ginditi-va numai pe citi tineri, care nu au reusit sa devina imuni la astfel de rautati, ii raniti cu astfel de vorbe; citi ajung sa-si piarda increderea in ei, sa devina niste umbre umane?...
Ginditi-va doar, si constientizati-va greselile! Deveniti responsabili odata pentru totdeauna si revizuiti-va atent atitudinea!
Dar cum ramine cu invidia nejustificata si cu pretentiile exagerate, dar total nefolositoare, numite in limbaj comun "fite"?
In cazul invidiei, unii tineri, indiferent de sex, manifesta aceasta stare fata de colegi complet nevinovati. Cum se justifica faptul ca elevi cu note foarte mari ajung sa fie invidiosi pe unii care au note mai mici decit ei, punindu-le bete-n roate la fiecare miscare pe care o fac? Singurul raspuns care imi vine in minte si pare destul de plauzibil este concurenta: le este frica sa nu-si piarda locul de frunte. Dar probabil ar trebui sa auda si ei de sanse egale si de faptul ca lucrurile isi urmeaza cursul, ca nu vor ramine in acea pozitie toata viata! Oricine are dreptul sa experimenteze diferite ranguri. Sfatul meu este sa lase deoparte invidia pentru ca este ca un bumerang: intotdeauna se intoarce impotriva lor.
In ceea ce priveste fitele, daca persoanele respective sint foarte pretentioase si vor... stiu eu?!... haine de firma, produsele din reclama si alte lucruri la preturi exorbitante, ar face foarte bine daca le-ar vrea numai pentru ei si nu le-ar mai impune si celor din jur.
In ziua de azi exista o multime de tineri care sint afectati de pretentiile celorlalti. Daca ei au situatia financiara necesara satisfacerii acestor pretentii, nu inseamna ca o are toata lumea. "Nici nu vreau sa ma uit la aia! Nu vezi ce blugi de la piata are? Nici nu se compara cu blugii mei de firma!”. Asta e replica cel mai des intilnita in cazul persoanelor de acest gen. Iar daca ajungi sa-ti fie rusine de conditia ta in fata celorlalti, atunci devii inexistenta, iar parerile tale sint practic egale cu zero. Detest persoanele care te fac sa te simti astfel. Iar cei care inca mai intilnesc persoane de incredere care sa nu vada banul ca valoare suprema, ar trebui sa se simta cu adevarat norocosi!
Nu o sa dau acum o multime de sfaturi despre cum sa nu mai fim asa, pentru ca toata lumea stie teoria! Ce-ati zice daca am pune-o in practica? Ginditi-va numai pe citi tineri, care nu au reusit sa devina imuni la astfel de rautati, ii raniti cu astfel de vorbe; citi ajung sa-si piarda increderea in ei, sa devina niste umbre umane?...
Ginditi-va doar, si constientizati-va greselile! Deveniti responsabili odata pentru totdeauna si revizuiti-va atent atitudinea!
