Un editorial din The Chicago Tribune de ieri dimineata aborda subiectul relatiei dintre "rasa" si "diversitate". Pentru cei mai multi dintre noi prezenta mai multor etnii e echivalenta cu "diversitatea". Iar "diversitatea rasiala" este scopul declarat al tuturor institutiilor si organizatiilor din Statele Unite de astazi. Clipurile publicitare de aici sint pline de imagini cu grupuri mixte de asiatici, negri si albi bucurindu-se impreuna de viata (si de produsul caruia i se face publicitate). Si totusi, scrie editorialistul lui Chicago Tribune, aceasta emfaza pe diversitate obstructioneaza realitatile inegalitatii. Saracia, de exemplu, este considerata a fi o problema a negrilor in Statele Unite, desi cam jumatate din saracimea Americii este alba si ne-inclusa in mod deschis in discursurile despre saracie.
Autorul editorialului il citeaza pe profesorul Walter Michaels, care sugereaza ca americanii au o "relatie de dragoste cu rasa". "Identitatii" ca parte integranta a mostenirii etnice a unui individ i s-a dat foarte multa atentie (desi identitatea - sau identitatile - americanilor descendenti din europeni nu pare a se bucura de aceeasi agitatie in juru-i precum cea a altor categorii etnice majore: negri, asiatici sau latino). Si totusi, dupa Michaels, inegalitatea in America are o mai mare legatura cu cine sint parintii cuiva decit cu carei rase ii apartine acel cineva. Realizarea visului american nu depinde de culoarea pielii, ci de sansele care ti se ofera, de scolile la care mergi, de conexiunile pe care le ai. Se poate, asadar, spune ca accentul pe diversitate rasiala a permis tuturor, indiferent de etnia careia ii apartin, sa isi urmeze visele. Cum rasismul institutionalizat e ilegal, a reusi in viata devine o simpla problema de ambitie si efort.
Poate ca unul dintre cele mai interesante aspecte ale acestei relatii de dragoste cu rasa este faptul ca sint la moda cuplurile si grupurile de rase diferite. (Poate ca si asta e doar o consecinta a reclamelor in care apar asemenea cupluri sau grupuri). O vreme, nuntile cu tema asiatica erau foarte populare, iar diverse personaje cu ascendenta asiatica protestau in gura mare pe un grup de discutii pe internet sustinind ca numai cei cu stramosi asiatici ar trebui sa aiba voie sa aiba o nunta cu tema asiatica. Interesant este ca persoana care se plingea cel mai mult de aceasta stare de fapt era mai putin japoneza chiar decit mine (iar stramosii mei sint scandinavi) si nu fusese in Japonia (unde eu am trait timp de patru ani) nici macar in vizita. Si atunci, cine are dreptul la o anume "cultura"? Cui ii apartine acea "cultura"? Celui care s-a nascut ca membru al ei sau celui care o intelege?
Unii cred ca a te casatori cu cineva care provine dintr-un mediu etnic diferit de al tau te face imediat cosmopolit si devine un indiciu ca nu esti rasist, desi rasismul are multe forme, iar unele dintre ele pot conduce chiar la maritisul cu o persoana dintr-un anume grup etnic. (Ca de exemplu pe website-ul nomarriage.com unde toti americanii sint incurajati sa isi ia sotii din Asia sau Europa de Est pentru ca sint ascultatoare, gatesc bine si fac curat fara sa se plinga). Cineva, cunostinta de a mea, mi-a spus odata ca din moment ce un var de-al meu tocmai s-a casatorit cu o americanca de origine chineza, iar o alta verisoara este de origine indoneziana, logodnicul meu est-european (citeste: alb) e cit se poate de "banal". Iar asta in ciuda istoriei culturale si politice total diferite a Europei de Est si in ciuda faptului ca verii mei asiatici de-abia ingaima doua vorbe in vreo alta limba decit engleza si au crescut in America. Pentru multi, culoarea pielii este cea care face o persoana a fi diferita "etnic", dar culoarea pielii in sine nu e decit o gena care ajuta la adaptarea la razele soarelui. In cadrul aceluiasi grup etnic sint variatii genetice si culturale mult mai mari decit sint intre rase, iar in ceea ce ma priveste, cultura este cea care face diferenta.
Autorul editorialului il citeaza pe profesorul Walter Michaels, care sugereaza ca americanii au o "relatie de dragoste cu rasa". "Identitatii" ca parte integranta a mostenirii etnice a unui individ i s-a dat foarte multa atentie (desi identitatea - sau identitatile - americanilor descendenti din europeni nu pare a se bucura de aceeasi agitatie in juru-i precum cea a altor categorii etnice majore: negri, asiatici sau latino). Si totusi, dupa Michaels, inegalitatea in America are o mai mare legatura cu cine sint parintii cuiva decit cu carei rase ii apartine acel cineva. Realizarea visului american nu depinde de culoarea pielii, ci de sansele care ti se ofera, de scolile la care mergi, de conexiunile pe care le ai. Se poate, asadar, spune ca accentul pe diversitate rasiala a permis tuturor, indiferent de etnia careia ii apartin, sa isi urmeze visele. Cum rasismul institutionalizat e ilegal, a reusi in viata devine o simpla problema de ambitie si efort.
Poate ca unul dintre cele mai interesante aspecte ale acestei relatii de dragoste cu rasa este faptul ca sint la moda cuplurile si grupurile de rase diferite. (Poate ca si asta e doar o consecinta a reclamelor in care apar asemenea cupluri sau grupuri). O vreme, nuntile cu tema asiatica erau foarte populare, iar diverse personaje cu ascendenta asiatica protestau in gura mare pe un grup de discutii pe internet sustinind ca numai cei cu stramosi asiatici ar trebui sa aiba voie sa aiba o nunta cu tema asiatica. Interesant este ca persoana care se plingea cel mai mult de aceasta stare de fapt era mai putin japoneza chiar decit mine (iar stramosii mei sint scandinavi) si nu fusese in Japonia (unde eu am trait timp de patru ani) nici macar in vizita. Si atunci, cine are dreptul la o anume "cultura"? Cui ii apartine acea "cultura"? Celui care s-a nascut ca membru al ei sau celui care o intelege?
Unii cred ca a te casatori cu cineva care provine dintr-un mediu etnic diferit de al tau te face imediat cosmopolit si devine un indiciu ca nu esti rasist, desi rasismul are multe forme, iar unele dintre ele pot conduce chiar la maritisul cu o persoana dintr-un anume grup etnic. (Ca de exemplu pe website-ul nomarriage.com unde toti americanii sint incurajati sa isi ia sotii din Asia sau Europa de Est pentru ca sint ascultatoare, gatesc bine si fac curat fara sa se plinga). Cineva, cunostinta de a mea, mi-a spus odata ca din moment ce un var de-al meu tocmai s-a casatorit cu o americanca de origine chineza, iar o alta verisoara este de origine indoneziana, logodnicul meu est-european (citeste: alb) e cit se poate de "banal". Iar asta in ciuda istoriei culturale si politice total diferite a Europei de Est si in ciuda faptului ca verii mei asiatici de-abia ingaima doua vorbe in vreo alta limba decit engleza si au crescut in America. Pentru multi, culoarea pielii este cea care face o persoana a fi diferita "etnic", dar culoarea pielii in sine nu e decit o gena care ajuta la adaptarea la razele soarelui. In cadrul aceluiasi grup etnic sint variatii genetice si culturale mult mai mari decit sint intre rase, iar in ceea ce ma priveste, cultura este cea care face diferenta.
