Raportul Congresului SUA despre atacurile de pe 11 septembrie 2001 ar putea fi publicat - CIA | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Raportul Congresului SUA despre atacurile de pe 11 septembrie 2001 ar putea fi publicat - CIA

Raportul confidenţial al Congresului Statelor Unite despre atacurile teroriste de pe 11 septembrie 2001, constituit din 28 de pagini, ar putea fi publicat, absolvind Arabia Saudită de orice responsabilitate privind respectivele atentate, a declarat duminică directorul CIA, John Brennan.

John Brennan a făcut acest anunţ în cadrul unui interviu acordat televiziunii saudite Arabiya TV duminică dimineaţă.

Respectivul raport al Congresului american datează din 2002.

"Cred că cele 28 de pagini ale raportului vor fi publicate şi susţin această publicare; toată lumea va avea dovada că guvernul saudit nu a avut niciun amestec cu toate acestea", a declarat Brennan.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro