RAPORT al Avocatului Poporului: Refuzul hranei, suicidul şi automutilarea, principalele forme de protest din penitenciare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

RAPORT al Avocatului Poporului: Refuzul hranei, suicidul şi automutilarea, principalele forme de protest din penitenciare

Refuzul hranei, suicidul şi recurgerea la autoagresiune sunt forme de protest la care apelează deţinuţii, se arată într-un raport al Avocatului Poporului (AP), document care confirmă şi faptul că persoanele private de libertate sunt agresate de angajaţii penitenciarelor sau de alţi condamnaţi.

Instituţia AP a finalizat, marţi, Raportul special privind "Condiţiile de detenţie din penitenciare şi centre de reţinere şi arestare preventivă, factori determinanţi în respectarea demnităţii umane şi a drepturilor persoanelor private de libertate".

Referindu-se la evenimente în care au fost implicate persoanele private de libertate în perioada 2014-2015 (decese, agresiuni fizice, proteste cu refuz de hrană, eventuale relaţii sexuale între persoane private de libertate sau între persoane private de libertate şi personalul locurilor de detenţie), reprezentanţii AP au constatat o incidenţă ridicată a formei de protest prin refuz de hrană.

"Până la data de 25 august 2015, au fost înregistrate 1.103 de cazuri de refuzuri de hrană, din care 387 pentru motive judiciare şi 716 pentru motive legate de penitenciar, iar cele mai multe au fost înregistrate la: Penitenciarul Poarta Albă (317), Penitenciarul Galaţi (131), Penitenciarul Rahova (98) şi Penitenciarul Iaşi (76). Dacă în unităţile penitenciare, motivele cel mai des invocate în cazul refuzului de hrană au vizat aspecte a căror soluţionare intra în aria de competenţă a conducerii penitenciarelor, respectiv transferuri, condiţii de cazare, regimul de detenţie, în centrele de reţinere şi arestare preventivă cauza cea mai frecventă a acestei forme de protest a constat în nemulţumirea faţă de situaţia juridică", se arată în raportul AP.

Conform documentului citat, pe lângă suicid, în penitenciare, predomină decesele cauzate de afecţiuni medicale cronice. De asemenea, în perioada de referinţă menţionată, în centrele de reţinere şi arestare preventivă s-a înregistrat un singur deces la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Galaţi.

Mai mult, reprezentanţii AP au constatat că au fost cazuri în care unii deţinuţi au fost supuşi la agresiuni de către personalul penitenciar sau de alte persoane private de libertate (spre exemplu, 18 cazuri la Penitenciarul Spital Jilava, 52 de cazuri în Centrul pentru Minori şi Tineri Bacău).

Potrivit raportului, se remarcă recurgerea la autoagresiune ca formă de protest, reţinând în acest sens situaţia Penitenciarului Galaţi, în care s-au înregistrat 141 autoagresiuni şi ingerări de medicamente sau alte substanţe şi situaţia Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă Suceava cu patru cazuri de autoagresiune.

"De asemenea, se reţin cazurile persoanelor private de libertate implicate în agresiuni sexuale (spre exemplu, în Penitenciarul Târgu Mureş şi Centrul Educativ Târgu Ocna). Faţă de cele expuse, apreciem că se impun o serie de măsuri de ordin legislativ, judiciar-administrativ şi financiar cu impact asupra persoanelor private de libertate, precum şi asupra sistemului penitenciar şi al centrelor de reţinere şi arestare preventivă, măsuri pe care le enunţăm ca propuneri dintre care sperăm ca autorităţile competente să aleagă cât mai multe şi pe cele mai bune (alături de altele care pot fi avute în vedere), în scopul asigurării condiţiilor de detenţie ca factori determinanţi în respectarea demnităţii umane", se mai arată în raport.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro