• deşi oficialii dau asigurări că dispozitivele respective sunt utilizate de câte ori este nevoie, în practică lucrurile stau cu totul diferit • zilele trecute, după ce a fost apostrofat de călători, un şofer a încercat să pună în funcţiune rampa, pentru o persoană aflată în scaun cu rotile • ghinion, însă: pentru că nu a mai fost folosită, probabil niciodată, rampa era blocată de rugină şi nu a putut fi pusă pe poziţie, aşa că şoferul a trebuit să se opintească, alături de alţi călători, pentru coborârea căruciorului în care se afla persoana cu nevoi speciale
La fiecare nouă achiziţie de autobuze de medie şi mare capacitate, cei de la Braicar ţin să precizeze că acestea sunt dotate şi cu rampe înclinate (escamotabile) care, la nevoie, facilitează urcarea, respectiv coborârea persoanelor cu dizabilităţi aflate în cărucior. Ca fapt divers, când s-a mai achiziţionat un lot de autobuze şi s-a făcut o prezentare în faţa primăriei, cineva a spus : “Ar trebui dat un million de lei acelui şofer care utilizează asemenea rampe”. “Nu e nevoie, toţi procedează aşa, când este cazul”, a venit prompt un răspuns din partea cuiva de la Primărie sau Braicar.
Numai că, pe teren, pe traseele Braicar, lucrurile nu stau mereu ca în teorie. De exemplu, zilele trecute, pe traseul liniei 2, în Vidin, în dreptul Poştei, o persoană cu un picior amputat şi aflată în cărucior nu a putut urca în autobuz decât cu ajutorul unor călători. Spre lauda lui, a dat o mână de ajutor şi şoferul. Un călător i-a reproşat că, totuşi, autobuzul are o rampă de acces. Însuşindu-şi critica, conducătorul auto a încercat, la cap de linie, în Hipodrom, să pună în funcţiune rampa. Ghinion însă: mânerul de ridicare a unui capac nu ieşea din locaş, fiind nevoie de folosirea unui cuţit pentru deblocare. Degeaba însă, pentru că mânerul cu pricina s-a rupt, mâncat fiind de rugină, cel mai probabil nu fusese vreodată utilizat. Aşa că şoferul a ajutat din nou la coborârea persoanei cu probleme, pentru ca autobuzul să îşi poată relua cursa. Era însă nevoit să respecte graficul dar, nu-i aşa, “a pierdut milionul”… Ăştia suntem!