Devenit deja tradiţional, "Raliul Prieteniei Dobrich - Brăila reprezintă singurul eveniment automobilistic balcanic ce se desfăşoară pe traseul transfrontalier Bulgaria - România.
"Toamna sportului automobilistic din estul ţării" cum denumesc această acţiune organizatorii, vine la Brăila cu cea de-a 25-a ediţie a acestui raliu, care va avea loc în perioada 23-24 octombrie 2009. Cu toate că este o confruntare sportivă, competiţia a realizat de-a lungul anilor prietenii trainice, dar a şi stârnit patimi competiţionale şi organizatorice, adunând la start şi în public pe mulţi dintre împătimiţii sporturilor cu motor din cele două oraşe.
Organizatorii acestui concurs, CBA Dobrich din Bulgaria şi Motor Sport Club, cu sprijinul Primariei oraşului Braila şi a Direcţiei pentru Sport au asigurat un traseu diversificat, cu probe speciale spectaculoase, caravana concurenţilor urmând să parcurgă un traseu de regularitate nou, Dobrich - Constanţa - Horia - Măcin -Smârdan - Brăila.
Pe data de 23 octombrie concursul se va desfăşura în oraşul bulgar Dobrich, iar în Brăila probele de concurs ale raliului se vor desfăşura a doua zi, începând cu orele 14.30, în parcarea fostului complex Armonia.
"Este a 25-a ediţie a acestui concurs, una festivă, cu multe surprize din partea organizatorilor şi anticipăm o luptă strânsă între echipajele din Braila şi cele din Dobrich. Sperăm într-o reprezentare bună a echipajelor din Braila în lupta cu secundele", a declarat directorul de concurs Gheorghe Mihăilă.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.