Raliul Moldovei, câştigat de un echipaj din Ungaria | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Raliul Moldovei, câştigat de un echipaj din Ungaria

Echipajul Gergo Szabo (Ungaria) - Karoly Borbely, pe o maşină Mitsubishi Lancer Evo IX, a câştigat ediţia a V-a a Raliului Moldovei, a patra etapă a Campionatului Naţional de raliuri Dunlop, informează agerpres.ro.
Pe a doua poziţie s-au clasat Edwin Keleti şi Botond Csomortani (Ford Fiesta R5), iar locul trei a fost ocupat de Dan Gârtofan - Tudor Mârza (Skoda Fabia S2000), care a devansat echipajul Marco Tempestini - Toni Avram (Ford Fiesta R5).

Dealul împădurit Runcu

Ultima zi a competiţiei a programat trei probe speciale desfăşurate în preajma municipiului Moineşti, prima pe un circuit în lungime de 5,35 km trasat pe dealul împădurit Runcu, urmată de de cea considerată a fi „regina" ediţiei din acest an a Raliului Moldovei, trasată pe segment de 26.22 km împărţit în în trei bucle şi ultima denumită „Moineşti 3", ce a avut o configuraţie mai scurtă, de 13.97 km.
„Eu şi coechipierul meu suntem multumiţi de evoluţia noastră în probe spectaculoase şi dificile. Am mers cât de tare am putut, dar din păcate, pe finalul primei probe a zilei am rămas cu puţină benzina şi am venit mai mult la vale. De aceea am avut ceva emoţii în următoarele două probe", a declarat Gergo Szabo.

Probleme la sistemul de frânare

La rândul său, Edwin Keleti avut probleme la sistemul de frânare şi de oprire necomandată a motorului Fordului Fiesta R5.
„Am rămas fără frâne în prima probă pe porţiunea betonată. Am coborât toată proba fără posibilitatea de a încetini. La stop am oprit cu greu folosindu-mă de frâna de mână, iar apoi motorul s-a oprit de două ori în timpul cursei", a precizat Keleti.
Ca urmare a succesului înregistrat în Raliul Moldovei, echipajul Gergo Szabo - Karoly Borbely a preluat conducerea în clasamentul general al Campionatului Naţional de raliuri Dunlop.
La clasa rezervată automobilelor cu 2 Roţi Motrice, duelul aşteptat dintre Simone Tempestini, Adrian Răspopa şi Raul Badiu a fost posibil doar pe primele două probe speciale, până când Simone Tempestini a fost nevoit să abandoneze, după ce câştigase prima probă, venind pe locul doi în clasamentul general al clasei. Adrian Răspopa, după ce a fost cel mai rapid pilot al clasei pe superspecială Speed Park, devenind liderul clasamentului automobilelor cu 2 Roţi Motrice, a cedat, sâmbătă, prima poziţie în clasament ca urmare a unei defecţiuni suferite în „proba regină". Badiu a profitat şi forţând chiar în ultima specială de 13, 97 km şi a preluat prima poziţie în clasamentul general al clasei.

Lider în clasament

În cadrul Cupei Dacia, în care opt piloţi îşi dispută titlul în Raliul Moldovei, echipajul Norbert Maior/Alina Pop conduce în clasament, fiind urmat de echipajul Peter Kelemen/Gyula Molnar, iar Adrian Teslovan/Imre Cseh se află pe poziţia a treia.
În cea de-a doua cupă monomarcă din Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop, Cupa Suzuki, lider după prima zi a raliului este echipajul Vlad Cosma/Diana Haţegan, urmat de Alex Ardelean/Horaţiu Baltador, podiumul fiind încheiat de echipajul Horia Chiriguţ/Andrei Hicea.
Raliul Moldovei 2015 este organizat de ACS Rally Spirit, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Consiliului Local Moineşti, Consiliului Local Măgireşti, Centrului Auto Skoda Bacău, Cybernet Auto Center Bacău şi Pambac.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro