Radu Mazăre, prins cu 779.000 de euro ascunşi la ciorap | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Radu Mazăre, prins cu 779.000 de euro ascunşi la ciorap

Agenţia Naţională de Integritate susţine că fostul primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre nu poate justifica suma de 779.057 euro, reprezentând mai multe depozite într-un cont deschis de către acesta la o unitate bancară de pe teritoriul statului Israel, sucursala Netanya.
Potrivit unui comunicat al ANI citat de Agerpres, inspectorii de integritate au solicitat Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanţa extinderea acţiunii de control cu privire la diferenţa nejustificată între averea dobândită şi veniturile realizate de către Radu Mazăre, având în vedere suma identificată, în cuantum de 779.057 euro, reprezentând mai multe depozite într-un cont deschis de către acesta la banca din Israel.
De asemenea, depozitele bancare în cuantum de 779.057 euro nu au fost menţionate în declaraţiile de avere completate de Radu Mazăre, în perioada 2008-2012.
ANI precizează că această sumă cu caracter nejustificat a fost identificată în acelaşi dosar în care Agenţia Naţională de Integritate a solicitat, la data de 23 iunie, Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, începerea acţiunii de control cu privire la o diferenţă nejustificată în cuantum de 137.570 euro şi 143.818 lei, între averea dobândită şi veniturile realizate în perioada exercitării mandatelor de primar (iunie 2008 - mai 2015) de către Radu Mazăre.
Astfel, în urma datelor şi a informaţiilor transmise de instituţiile competente până în prezent, diferenţele cu caracter nejustificat raportate la averea dobândită şi veniturile realizate de către Radu Mazăre totalizează 916.627 euro şi 143.818 lei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro