• este elev în clasa a XI-a la Colegiul “Bălcescu” şi este as în fizică, astronomie şi astrofizică • la doar 17 ani are deja în palmares trei medalii la olimpiadele internaţionale şi alte aproape 100 de premii şi distincţii naţionale şi judeţene • pe lângă faptul că este un elev eminent, el face şi voluntariat: profesor la Palatul Copiilor şi redactor-şef la cele două reviste ale liceului • deşi alocă foarte mult studiului, Radu acordă o atenţie deosebită şi evenimentelor politice şi civice, la următoarele alegeri va avea drept de vot şi vrea să fie sigur că va pune ştampila în cunoştinţă de cauză • este decis să-şi continue studiile în străinătate şi să-şi construiască o carieră dincolo de graniţe, pentru că, deşi ca olimpic se simte apreciat, ca cetăţean, nu • “Degeaba sunt super apreciat profesional, să spun aşa, dacă pur şi simplu, ca om, statul îşi bate joc de mine. Şi eu asta simt. Că statul îşi bate joc de mine”, este categoric Radu
Luni, 13 martie, laboratorul de fizică al Colegiului “Nicolae Bălcescu”, imediat după ce s-a încheiat simularea probei de limba română a bacalaureatului. În faţa mea, un tânăr înalt, blond, impozant, îmbrăcat elegant. Pregătit cu grijă pentru interviu. Are 17 ani, este elev în clasa a XI-a şi se numeşte Radu Andrei. Un nume sinonim cu: excelenţă, performanţă, medalii, copil de aur al Brăilei.
Căci, la doar 17 ani, vârstă la care mulţi tineri au doar preocuparea Facebook-ului, el uimeşte cu rezultatele extraordinare şi inteligenţa sa. Încă din clasele primare a fost nelipsit de pe podiumul olimpiadelor, adunând până acum peste 100 premii. Colegii, dascălii, prietenii spun despre el că e genial. Am fost şi eu tentată să-l numesc astfel. Dar el mi-a atras atenţia să nu folosesc un astfel de cuvânt. Nu se consideră un geniu şi nu se simte confortabil când i se spune aşa. Ba chiar a subliniat - nu e cazul să venim cu titulaturi “pompoase”, iar în următoarea secundă l-am surprins îndreptându-şi privirea spre peretele laboratorului pe care tronează un tablou cu laureaţi ai premiului Nobel. “Când o să fiu acolo....”.
Aş putea încărca pagini de ziar cu performanţele ori premiile obţinute de Radu Andrei, dar n-am s-o fac. Căci, prin acest interviu mi-am propus să-l cunosc pe celălalt Radu, pe cel din spatele performanţei. Şi bine am făcut! În cele două - trei ore în care am stat de vorbă am cunoscut un tânăr cu totul şi cu totul deosebit, care m-a surprins prin maturitatea răspunsurilor, felul în care vorbeşte şi în care îşi susţine, cu argumente, opiniile. Dincolo de premii, felicitări şi aplauze, Radu este o persoană care nu se fereşte să ia atitudine atunci când lucrurile merg în direcţia greşită, un tănâr care vede soluţia, nu problema. Un tânăr care, deşi nu are încă 18 ani, conştientizează foarte bine responsabilitatea unui vot. Radu e un copil cu totul special, şi nu neapărat din cauza inteligenţei lui deosebite. Radu e, înainte de toate, un tânăr liber! Deschis, corect, generos, frumos şi pe afară şi în interior. Haideţi să-l descoperiţi şi voi pe celălalt Radu, nu pe acela despre performanţele căruia am scris de atâtea şi atâtea ori.
- Povesteşte-mi, pentru început, despre tine. De exemplu, ştiu că ai învăţat să citeşti încă de la grădiniţă.
- Prima experienţă legată de citit a fost când eram foarte mic, cred că aveam în jur de doi ani. Bunicul meu a făcut nişte bucăţi de lemn în care pe o parte erau scrise litere şi pe cealaltă parte numere. Şi era A1, B2 şi tot aşa. Şi ne jucam cu ele, în sensul că el spunea o literă şi eu ştiam numărul care corespundea acelei litere şi aşa am învăţat ordinea literelor în alfabet. Încetişor am început să citesc tot mai mult şi în clasa I ştiam deja să citesc, iar la începutul clasei I am învăţat foarte repede să scriu, pentru că mi se părea că facem prea multe liniuţe şi bastonaşe şi mă plictiseam. De tipar ştiam să scriu de la grădiniţă.
- Când ai participat la primul tău concurs? Îţi mai aminteşti cum a fost?
- Nu mai ştiu dacă a fost în clasa a II-a sau a III-a. Ştiu că a fost un concurs aici, la “Bălcescu”, “Info Junior”. Concursul era normal de la clasa a V-a în sus şi eu am vrut să particip, dar am fost întrebat: «Totuşi, e de la clasa a V-a. Nu ţi se pare prea greu?». Am zis: «Nu! Mă duc!» Şi i-am convins pe ai mei să mă lase să mă duc. Ei probabil s-au temut că voi fi dezamăgit de un rezultat mai slab obţinut în competiţie cu elevi mai mari. Dar am obţinut un premiu special şi am mers mai departe. Apoi am participat la faza judeţeană a olimpiadei de informatică, în clasa a III-a, de unde m-am calificat la naţională. Am fost la naţională la clasa a V-a, deşi eu eram doar a III-a, unde am obţinut menţiune.
- Când a început pasiunea pentru fizică?
- Am participat la fizică încă din clasa a VI-a, dar am renunţat la naţională în favoarea informaticii. În clasa a VII-a am avut ocazia să particip şi la fizică şi la informatică, am profitat şi am mers la amândouă, la fizică premiul III, medalia de aur, iar la info menţiune, medalia de argint. Nu am lăsat pe plan secund pasiunea pentru informatică, doar că nu mai particip la olimpiade. În timpul liber fac programare.
- Ce te-a atras la fizică?
- Aplicabilitatea. E foarte practică, întotdeauna poţi să găseşti o situaţie în care aplici cunoştinţele de fizică şi chiar îţi folosesc.
- Dă-mi un exemplu.
- Vara, în timpul liber, îmi place să joc tenis. În funcţie de unghiul sub care ţii racheta, mingea o să aibă diverse traiectorii. De exemplu, pentru un obiect care pleacă cu o viteză iniţială stabilită se demonstrează că poate ajunge cel mai departe dacă este lansat la 45 de grade. Şi în felul acesta îţi reglezi unghiul sub care trebuie să loveşti. Deci fizica este o ştiinţă foarte aplicabilă în practică.
“Trebuie să ai o sclipire în momentul acela, pentru că sunt chestii care îţi solicită creativitatea”
- Cum a venit apoi pasiunea pentru astronomie şi astrofizică?
- Doamna Aurelia Stroe m-a îndrumat spre astronomie şi astrofizică. Dumneaei este profesoara mea din clasa a VII-a. A văzut că îmi place fizica şi mi-a zis că astronomia e o ştiinţă legată de fizică şi de geometrie, iar cum mie îmi place şi matematica am zis să încerc. Apoi împreună cu doamnele Liliana Iacob şi Nicoleta Becheanu am studiat şi mi-a plăcut. Studiam în timpul liber. După aceea au venit mai mulţi elevi interesaţi şi am zis să facem întâlnirile noastre mai oficiale şi acum suntem înscrişi în Palatul Copiilor. Apoi am început să meg la olimpiade.
- Cum e atmosfera la olimpiade?
- În general e o atmosferă destul de plăcută şi de relaxată. Încerc să nu mă stresez foarte mult legat de probe, pentru că mai rău fac. În momentul în care ai participat la mai multe competiţii emoţiile pur şi simplu dispar şi înveţi să îţi dedici atenţia lucrurilor care trebuie rezolvate. Acum, bineînţeles, am emoţii la selecţiile loturilor, la olimpiadele internaţionale. Acolo chiar e foarte greu.
- Care este premiul de care eşti cel mai mândru?
- Media de aur la astronomie din Bulgaria şi imediat după, dar nu la o distanţă foarte mare, bronzul din India şi argintul din Kârgâstan. Deci olimpiadele internaţionale la care se adaugă şi cele mai recente medalii de la Romanian Master of Physics.
- Cum ajunge un elev să câştige o medalie internaţională?
- Pasiune în primul rând, pentru că de la pasiune vine motivaţia, foarte multă muncă, pentru că altfel nu o să obţii o medalie internaţională. Pe lângă acestea, trebuie să ai o idee, o sclipire în momentul acela, pentru că sunt chestii care îţi solicită creativitatea. Trebuie să fii original. Ăsta e modelul care până la urmă încurajează viitorii cercetători.
- Ce te motivează?
- Vreau să fac întotdeuna mai bine decât înainte. Până la urmă, pentru mine vreau să învăţ şi să lucrez ori în fizică sau astrofizică, ori în domeniul cercetării sau în altceva care să îmi placă. Ştiu că pentru a face ceea ce îmi place, şi să fac şi bine şi să pot să trăiesc şi ok din asta, trebuie să fiu totuşi bun. Asta înseamnă să învăţ şi să mă perfecţionez. Nu sunt câştigător absolut la toate concursurile la care merg, dar ideea e să fii din ce în ce mai bun.
“Să apar pe peretele ăla şi mai vorbim”
- Am auzit foarte multe persoane spunând despre tine că eşti genial, că ai stofă de geniu. Şi eu sunt tentată să te descriu aşa.
- Nu mi se pare tocmai potrivită aprecierea. Să apar pe peretele ăla, şi mai vorbim (n.r. - în laboratorul de fizică de la “Bălcescu” pe perete este expus un tablou cu laureaţii premiului Nobel în fizică). Aceştia pot fi consideraţi genii. Mi se pare prea devreme să venim cu nişte titluri atât de pompoase. Lumea ar trebui să îmi spună simplu, Radu.
- Ce alte pasiuni mai ai?
- În afară de pasiunea pentru ştiinţele exacte, am un interes şi pentru artă, în special muzică. Cânt la chitară clasică, electrică şi acustică din clasa a VII-a. Am o trupă, eu cu încă un coleg de clasă chitarist şi cu doi colegi de liceu la bas şi la clape. Nu suntem în formaţie completă, ne mai trebuie un toboşar. Îmi place să merg cu bicicleta. Îmi place să mă joc pe calculator, jocurile de strategie din seria Total War în care trebuie să joci practic pe două planuri. Ai o hartă împărţită pe provincii, ai o capitală de provincie, trebuie să cucereşti, să administrezi provinciile, trebuie să vii cu politici economice, să coordonezi o armată. Mi se pare că este un exerciţiu destul de interesant.
- Ştiu că eşti redactor-şef la cele două reviste ale liceului. Cum ai ajuns să şi scrii?
- Umanul cu realul se completează reciproc. Doamna profesora de română Adriana Bogatu spune că apreciază stilul meu de a scrie foarte ordonat, foarte matematic şi foarte calculat. Şi în orice principiu, formulă, există şi poezie. Din clasa a V-a scriu la revista şcolii, mai publicam compuneri pe care le făceam la clasă. Pe lângă “CNNB-istul” aveam şi “CNNB-istu' de pici”. Fiind foarte organizat şi încercând să îi organizez şi pe alţii, să coordonez o echipă, după ce am ajuns la tehnoredactare şi la publish şi la tot ce e necesar, m-am oferit voluntar să fiu redactor-şef la publicaţiile şcolii.
- Faci voluntariat?
- Da. De exemplu, tot în domeniul fizicii şi astronomiei predau în cadrul Palatului Copiilor, dar şi în taberele specializate.
- Ha, ha! Cum este profesorul Radu Andrei? Eşti diferit de profesorii tăi de la clasă?
- Încerc să vin cu aplicaţii practice. Fiind mai aproape de vârsta copiilor, încerc să mă apropii mai mult de ei prin nişte puncte comune şi încerc să fiu mai vesel, nu un profesor morocănos. Satisfacţia mea cea mai mare e atunci când copiii spun că au învăţat ceva de la mine şi le-a plăcut şi, implicit, că o să îi ajute mai departe.
“Apreciez importanţa unei culturi generale, însă, aşa cum se lucrează acum, nu funcţionează”
- Să vorbim şi despre sistemul de educaţie. E ok? Nu e ok? Ce trebuie schimbat? Ce nu merge?
- Vorbim din gură, dar nu pricepem nimic. E o chestie cam directă... dar aşa mi se pare că este sistemul. La clasa a XI-a avem cred că vreo 17 materii diferite. Bine, dacă scoatem sportul şi altele, rămân vreo 13-14. Ideea e că avem foarte multe materii obligatorii, mult mai multe decât la sistemele din învăţământ din străinătate. Din cauza volumului enorm, copiii nu învaţă, nu rămân cu mai nimic. Şi îmi pare rău să o spun pentru profesori, dar asta este vreme pierdută. Şi pentru noi, şi pentru ei. Se predau lucruri interesante, dar metoda e greşită şi, deci, toată lumea pierde vremea. Cred că în primul rând ar trebui redus numărul de materii. Fiecare elev să facă mai mult din ceea ce îi place, la fiecare profil să se facă mai mult din ceea ce vizează respectivul profil şi mai puţin din ceea ce este, să spunem, pe lângă. Nu mă înţelegeţi greşit, apreciez importanţa unei culturi generale şi se presupune că aceste ore ar trebui să ne formeze o cultură generală. Însă, aşa cum se lucrează acum, nu funcţionează. Şi o idee oricât de bună ar fi ea în teorie, dacă în practică nu funcţionează mai bine o lăsăm. Deci în momentul în care la o clasă există un interes orientat într-o anumită direcţie, ar trebui ca şi programa şi orarul să se plieze pe interesul elevilor.
- Ce părere ai despre sistemul de notare?
- Măcar e bine că cea mai mică notă este pentru fraudă, cu asta sunt de acord. Dar sunt profesori care pun 1 şi când nu faci nimic. Nu sunt de acord. Cred că 2 este nota potrivită pentru că nu ai făcut nimic. Şi asta ca să existe întotdeauna în conştiinţa elevului următorul lucru: frauda e mai rea decât să nu ştii nimic.
- Crezi că sistemul acesta de notare încurajează performanţa?
- În cazul unor materii, încurajează toceala de două ori pe semestru şi gata. E o practică foarte comună, nu cred că are rost să ne ascundem după deget.
“Democraţia trebuie supravegheată tot timpul”
- Am văzut pe pagina ta de Facebook că ai ieşit să protestezi împotriva controversatei OUG 13. De ce?
- Pentru că nu am putut să stau. Îmi pare rău că nu m-am dus din prima seară, am fost a doua seară şi apoi am plecat din oraş. Era o chestie stabilită de mai mult timp, că altfel aş fi mers seară de seară, evident. Cred că trebuie să ne implicăm. Pentru că auzim câte ceva legat de conducerea ţării în campania electorală, înainte de vot ... şi atunci numai lucruri frumoase şi promisiuni. Dar majoritatea nu mai stă apoi să se uite şi la ce se întâmplă mai departe cu acele promisiuni, din care cele mai multe nu se îndeplinesc. Au zis-o şi alţii, democraţia trebuie supravegheată tot timpul. Nu să ne trezim din 4 în 4 ani că avem drept la vot şi punem ştampila, dar habar nu avem unde. Ca tineri, trebuie să ne informăm, să vedem ce decizii sunt luate, să gândim cu mintea noastră ce decizii sunt acelea... chestii care nu se învaţă la şcoală. Pentru că ne uităm la televizor şi sunt televiziuni care ştim ceea ce spun, sunt televiziuni care spun de partea cealaltă, şi dacă ne uităm numai la ele nu am făcut nimic. Noi trebuie să ne informăm din diverse surse, să gândim cu mintea noastră, iar când votăm să ştim pe ce şi de ce punem ştampila.
- Ce te-a enervat atât de tare încât ai ieşit în stradă?
- Faptul că urma să se dezincrimineze corupţia, adică să se liber la hoţie... din banii statului. Iar chestia asta cu banii statului mie îmi place foarte mult. Pe mulţi nu îi interesează că banii statului sunt banii lor de fapt. Statul fără banii lor nu ar face nimic. Sunt bani pe care îi plătesc ei din taxe. Citeam o chestie foarte interesantă: ar trebui cineva să conştientizeze - pentru că foarte mulţi se uită la salariul net - cât din salariul brut reprezintă taxe şi impozite către stat şi poate în aşa fel îşi va da seama că banii statului sunt banii lui, bani pentru care a muncit el. În momentul în care unii vin şi fură banii ăştia, mă rog se duc prin vacanţe prin Brazilia, prin nu ştiu ce insule ... evident că nu mi se pare normal şi mă enervează. Şi nu am ce să fac decât să ies în stradă. Cred că trebuie să ne implicăm de la vârsta asta, pentru că nu trebuie ca la 18 ani, când primim dreptul de vot, să fim luaţi prin surprindere, să nu ştim nimic. Trebuie să te documentezi înainte, pentru ca în momentul în care te-ai dus la vot la 18 ani să ştii despre ce e vorba, cu cine votezi, ce votezi, cât de mult ştii despre respectivul, cât de mult se ţine de promisiuni.
“Mă nemulţumeşte dispreţul statului faţă de cetăţean. Printr-o birocraţie imposibilă şi absurdă”
- Cum vezi tu clasa politică?
- Cum? Coruptă, incompetentă, în mare parte, şi mult prea puţin dispusă să facă un dialog adevărat cu cetăţenii. Noi îi alegem să ne reprezinte. Ei, se presupune că ar trebui să fie buni în ceea ce fac. Dar şi să înţeleagă faptul că întotdeauna vor exista şi idei bune venite de la oameni care nu sunt angrenaţi în politică. Ei bine, şi ideile astea ar trebui ascultate, e o formulă de progres. Or, dacă nu se realizează niciun fel de dialog cu cetăţenii, ei fac ce îi taie capul şi sunt total închişi... n-are cum să meargă bine.
- Ce te nemulţumeşte cel mai mult în România?
- Mă nemulţumeşte dispreţul statului faţă de cetăţean. Printr-o birocraţie imposibilă şi absurdă. Dispreţul funcţionarilor publici de la ghişeu. M-am întâlnit cu chestia asta deşi, Slavă Domnului!, nu am umblat pe la ghişee prea mult. Dispreţul celor aflaţi la putere faţă de cetăţean, prin corupţie, prin tot felul de promisiuni fanteziste care nu au niciun fel de legătură cu realitatea, prin declaraţii de genul “eu nu trebuie să stau la coadă la permis căci eu sunt preşedintele Senatului”. Ăsta este un dispreţ faţă de cetăţeanul de rând. Apoi a venit şi a dres-o că nu e nimic josnic în a sta la coadă. Nu, e foarte ok să stai la coadă! Soluţia este să facem un sistem care să elimine cozile. Soluţii există!
- Dacă ai avea o putere să schimbi ceva în ţara asta ce ai schimba?
- Foarte multe probleme, începând de la sănătate, infrastructură, economie şi dezvoltare industrială.. toate cauzate de corupţie, de faptul că se fură ca-n codru. Nu vin cu idealuri imposibile să eliminăm corupţia, dar ar trebui să reducem drastic corupţia. Chestia asta porneşte de la educaţie. Pentru că, ceea ce spuneam mai devreme cu notele, în momentul în care tu vii şi îi bagi în cap clar elevului că frauda se pedepseşte mai aspru ca neştiinţa, în momentul acela el se va gândi de două ori înainte să dea sau să ia o şpagă. Prin educaţie se poate combate corupţia, totul porneşte de la educaţie. Prin pedepse. Sigur, dar după aceea ne plângem că stau trei în pat şi au igrasie pe pereţi. Până la urmă, asta cu pedepsele e tot un fel de educaţie. Condiţiile din închisoare sunt foarte rele. Da, este o problemă, sunt de acord cu chestia asta. Unde diverg opiniile mele faţă de cele ale figurilor faimoase este clar soluţia. Ok, condiţiile sunt foarte rele din închisoare. Soluţia lor: eliberăm închisorile. Soluţia mea: Facem să fie condiţii mai bune. Atragem nişte fonduri europene, mai lăsăm de la şpăguţă şi mai facem şi o chestie bună.
“Nu o să fiu descurajat de unele persoane care îmi spun să tac, să nu se supere cineva. Nu! Am ceva de spus, spun!”
- Să venim puţin şi pe plan local. În luna ianuarie, primarul Marian Dragomir a invitat elevii olimpici la o întâlnire în care să îşi spună părerea despre principalele probleme din Brăila şi cum s-ar putea îmbunătăţi lucrurile. Ştiu că ai luat şi tu parte la acea întâlnire. Cum a decurs?
- Am fost mai mulţi olimpici la Primărie şi-am prezentat ideile. Eu am propus mai multe soluţii pentru optimizarea graficelor mijloacele de transport în comun, gunoaiele aruncate de oameni pe stradă, câinii maidanezi, îmbunătăţirea dialogului dintre autorităţile locale şi cetăţeni prin înfiinţarea unei platforme de tip forum pe care brăilenii să îşi expună problemele, să le discute şi să vină cu soluţii. Am rămas dezamăgit de faptul că nu s-a aplicat nimic până acum din ce s-a vorbit acolo, au fost tot felul de propuneri, de idei. Şi sunt mai dezamăgit cu fiecare zi care trece şi nu se aplică nimic din ceea ce am propus acolo. Dar nu o să fiu descurajat de chestia asta sau de unele persoane care îmi spun că e mai bine să tac, să nu se supere cineva. Nu! Am ceva de spus, spun!
- În continuare îţi doreşti să pleci să studiezi în străinătate?
- Da, vreau să plec să studiez afară. Voi aplica în mai multe ţări şi vreau să văd unde obţin condiţiile cele mai avantajoase. O să aplic în State, în Anglia şi poate în Germania şi Elveţia, nu sunt încă sigur. La Facultate voi merge pe fizică. Unde voi rămâne să lucrez după, depinde. Nu îmi fac niciun fel de plan pentru că trebuie să văd ce oportunităţi apar în momentul respectiv şi sunt sigur că vor apărea. Asta nu înseamnă că plănuiesc să las România în spate. Vreau să continui să mă implic, chiar din afară, şi să încerc să fac lumea să conştientizeze că şi ea trebuie să se implice.
- De ce pleacă olimpicii? Unde ar fi acum ţara noastră dacă ar rămâne?
- Mulţi cred că dacă vor rămâne nu o să îi asculte nimeni. O să fim exact cum suntem acum. Dacă ar ajunge să ocupe nişte funcţii prin care să poată să facă ceva cu adevărat şi nu le-ar fi puse beţe în roate am fi mult mai departe. Dar nu se vrea.
“Eu asta simt. Că statul îşi bate joc de mine”
- Merită România un tânăr ca tine?
- România are nevoie de tineri inteligenţi, dar nu îi apreciază. De către persoanele din jurul meu mă simt apreciat, dar de către stat, ca instituţie, în niciun caz. Deci, din punctul de vedere al olimpicului mă simt apreciat, statul investeşte în mine, dar eu sunt şi cetăţean şi degeaba sunt super apreciat profesional, să spun aşa, dacă pur şi simplu, ca om, ca cetăţean, statul îşi bate joc de mine. Şi eu asta simt. Că statul îşi bate joc de mine. De cetăţeanul din mine.
- Ce sfaturi ai pentru tinerii de vârsta ta?
- Îi încurajez să citească, să se informeze, să gândească. Să se implice, să-şi susţină cu tărie opinia. E foarte important să nu se lase manipulaţi. Gândiţi cu mintea voastră!
Palmaresul impresionant al lui Radu Andrei
Radu Andrei, elev în clasa a XI-a la Colegiul “N. Bălcescu”, a adunat până acum peste 100 de premii la competiţiile judeţene, naţionale şi internaţionale.
Încă din clasa a III-a a câştigat prima distincţie la o olimpiadă naţională: menţiune la informatică, competiţie în care a concurat cu elevi de clasa a V-a. În clasa a IV-a, a V-a şi a VI-a a mers din nou la olimpiada de informatică şi obţinut premiul I în fiecare an. În clasa a VII-a a concurat la fizică şi la informatică şi s-a întors cu un aur, respectiv argint. În clasa a VIII-a a participat la trei discipline: informatică - premiul I, fizică - premiul III şi astronomie şi astrofizică - medalie de bronz şi calificare la lotul restrâns pentru participarea la internaţională.
În 2014, în primul an de liceu, Radu a reuşit să obţină prima sa medalie internaţională - argint la Olimpiada de Astronomie din Kârgâzstan. În 2016, în clasa a X-a, a câştigat două medalii internaţionale: aur la Olimpiada de Astronomie din Bulgaria şi bronz la Olimpiada de Astronomie şi Astrofizică din India. De la începutul acestui şi-a adăugat în palmares o nouă medalie internaţională la Concursul “Romanian Master of Physics”: aur la fizică. Performanţa este cu adevărat remarcabilă dacă ţinem cont de faptul că el a fost singurul elev din provincie care a primit această distincţie. De asemenea, tot anul acesta, s-a întors acasa cu aur la astronomie şi argint la fizică din Tabăra cu participare internaţională de Fizică Astronomie şi Astrofizică "Marin Dacian Bica".
În luna aprilie va merge din nou la olimpiadele naţionale de fizică, astronomie şi astrofizică, competiţii la care este unul dintre principalii favoriţi la câştigarea premiilor.
