Radiografia unei lovituri de 100 de miliarde | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Radiografia unei lovituri de 100 de miliarde

Autor al celei mai mari "lovituri" cunoscute in ultimii ani pe aceste meleaguri, Stefan Ilie, 48 de ani, patronul SC "Sieg Impex" SRL Braila, a reusit sa "fenteze" Finantele Publice timp de patru ani, iar acum tine in sah si instanta de judecata. Dat pe mina judecatorilor in iulie anul trecut, pentru un prejudiciu de peste 100 de miliarde de lei, Ilie s-a prezentat la proces abia la al patrulea termen, mai precis pe data de 11 noiembrie 2006. Judecatorul a reusit, totusi, sa-l audieze, insa nu au fost audiati martorii si nici nu s-a stabilit cu certitudine daca inculpatul mai detine sau nu bunuri mobile sau imobile pe care sa se poata aplica sechestru asigurator. Practic, Finantele Publice si-au luat adio de la bani. Cu toate acestea, ele nu par sa sufere prea mult, de vreme ce nu au catadicsit sa-si trimita un reprezentant la proces. Neavind interdictie de a parasi localitatea, inculpatul poate oricind sa dispara peste granita. Dupa jumatate de an de proces, ceea ce se stie cu exactitate este ca SC "Sieg Impex" SRL Braila este dizolvata, ea urmind sa fie radiata de la ORC. Ce s-a intimplat cu zecile de miliarde de lei provenite din comertul cu cereale derulat prin firma patronului corupt, cercetat de catre DNA, nu se stie. Cercetarile s-au extins acum pe raza judetelor Calarasi si Constanta, intrucit mai sint si alti afaceristi implicati in "mega-teapa".

Braileanul risca intre 2 si 8 ani de inchisoare

Intrat in vizorul DNA pentru fapte de coruptie (intrucit prejudiciul cauzat statului depaseste 500.000 de euro) conform Legii 241/2005, Stefan Ilie a desfasurat activitati comerciale cu cereale - in principal achizitii -, care-i ofereau posibilitatea legala de recuperare a taxei pe valoarea adaugata (TVA). Potrivit procurorilor de la Anticoruptie, in perioada ianuarie - iunie 2005, pentru a majora valoarea TVA deductibil, inculpatul "a evidentiat in contabilitatea firmei operatiuni fictive, creind un prejudiciu bugetului consolidat al statului in suma de 101.315.950.000 de lei ROL". Din totalul prejudiciului, 72,9 miliarde de lei reprezinta TVA, 22,8 miliarde de lei accesorii TVA, 4,2 miliarde de lei impozit pe profit si 368 milioane de lei accesorii impozit profit. Potrivit anchetatorilor DNA - Serviciul Teritorial Galati, cele mai multe firme cu care patronul brailean a facut afaceri ori nu mai functioneaza, ori nu au fost gasite la sediul declarat, ori au fost cesionate unor indivizi cercetati de politie, dati in urmarire generala sau fugiti peste granita. Alti parteneri de afaceri de-ai inculpatului au declarat ca nici nu-l cunosc pe acesta. Acuzarea precizeaza ca exista destule nereguli sau "manevre dubioase" in afacerea "Sieg Impex". Spre exemplu, cantitatile de marfuri livrate zilnic erau atit de mari, incit ar fi fost imposibil de transportat intr-un timp asa de scurt, cum reiese, totusi, din acte. Totodata, desi valorile vehiculate erau uriase, de ordinul miliardelor si zecilor de miliarde de lei, plata nu s-a facut prin banca, ci in numerar sau pe baza de chitante. Anchetatorii spun ca, in mai multe rinduri, invinuitul a dat dispozitii verbale contabililor, spunindu-le sa intocmeasca in fals mai multe chitante din care sa rezulte ca ar fi imprumutat SC "Sieg Impex" SRL, asta ca sa echilibreze balanta dintre banii intrati in firma si banii cheltuiti. Pe de alta parte, s-a constatat ca cele aproximativ 263 de facturi fiscale inregistrate in evidenta contabila a firmei, fie nu apartin societatilor emitente, fie nu au fost corect completate, fie exprima operatiuni desfasurate anterior datei emiterii lor. "Toate ilegalitatile constatate au urmarit diminuarea TVA-ului colectat prin majorarea TVA deductibil pentru achizitiile de cereale si marfuri pe baza de facturi fiscale fictive, precum si diminuarea profitului societatii prin inregistrarea in contabilitate a unor costuri nereale", concluzioneaza procurorii Serviciului Teritorial Galati din cadrul DNA. In ciuda acestor acuzatii, Stefan Ilie s-a declarat total nevinovat. Pe parcursul derularii anchetei, oamenii legii n-au reusit sa puna sechestru pe bunurile mobile sau imobile apartinind patronului corupt, pentru simplul motiv ca, oficial, ele nu mai exista.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro