Răzbunare. O tânără a prădat apartamentul fostului iubit | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Răzbunare. O tânără a prădat apartamentul fostului iubit

• Nuţa-Diana Sima a fost trimisă în judecată pentru furt calificat • în vara anului trecut, ea a sustras 300 de euro, 4.000 lei şi un laptop din apartamentul fostului prieten, iar după trei zile s-a dus la mare • după ce a picat testul cu detectorul de minciuni, Sima a recunoscut acuzaţiile şi i-a returnat bărbatului laptopul şi cei 300 de euro

 

Tânără anchetată şi pusă sub acuzaţie pentru furtul unei însemnate sume de bani şi a unui laptop.

Astfel, zilele acestea, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatei Nuţa-Diana Sima, domiciliată într-o localitate din judeţul Brăila, cercetată încă de anul trecut pentru furtul unui laptop marca Samsung, a 4.000 de lei, precum şi a 300 de euro. Bunurile se aflau în apartamentul fostului iubit, iar tânăra a folosit o cheie potrivită ca să le fure.  

Păgubitul, E.B., a sesizat Poliţia Municipiului Brăila chiar în ziua în care s-a petrecut furtul, respectiv 10 iulie 2018. Potrivit dosarului penal, bărbatul le-a spus poliţiştilor că, în momentul în care a venit acasă, în jurul orei 20.00, a găsit uşa apartamentului închisă dar neasigurată, semn că hoţul folosise chei potrivite. Nu existau urme de forţare, iar în locuinţă lucrurile nu erau răvăşite. Îi lipseau, însă, laptopul din sufragerie şi banii pe care-i ţinea într-un plic din bucătărie: 4.000 de lei şi 300 de euro.

Bănuiala a picat pe Nuţa-Diana Sima, tânăra care fusese iubita păgubitului. De altfel, aceasta îi trimisese mai multe mesaje prin care-i solicitase suma de 500 lei, cu două-trei zile înainte de furt. Procurorul de caz precizează: “S-a reţinut că, pe fondul unor discuţii contradictorii cu persoana vătămată E.B., inculpata Sima Nuţa-Diana s-a hotărât să-l pedepsească pe acesta (!) prin sustragerea unor sume de bani din apartamentul său. La data de 10. 07. 2018, inculpata a rugat-o pe martora C.T. s-o însoţească până unde locuia persoana vătămată şi, fără să-i spună ce intenţiona să facă, i-a cerut să o aştepte în zonă. Având asupra ei o dublură a cheii de la uşa de acces, inculpata a pătruns în locuinţa persoanei vătămate, de unde a sustras un laptop Samsung şi suma de 4.000 de lei şi 300 de euro”.

Potrivit anchetatorilor, la trei zile de la comiterea faptei, Nuţa-Diana Sima a plecat să se distreze la mare, că tot avea bani de cheltuit, lucru confirmat de postările pe care aceasta le-a făcut publice pe Facebook. Chiar în ziua de 13 iulie 2018, tânăra a postat o fotografie în care se afla într-o piscină. După ce a picat testul cu detectorul de minciuni, autoarea furtului din iulie anul trecut a recunoscut acuzaţiile care i s-au adus şi i-a returnat fostului iubit laptopul, precum şi suma de 300 de euro (în cursul lunii septembrie 2018). Tânăra a refuzat să apeleze la serviciile unui avocat, cu toate că este inculpată într-un dosar penal.

Cazul se află pe rolul instanţei de fond a Judecătoriei Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro