Final de anchetă în crima petrecută la sfârşitul lunii octombrie 2013, în satul Căldăruşa, comuna Traian.
La cumpăna dintre ani, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Mircea Constantin, în vârstă de 26 de ani, individ cu antecedente penale, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor. Anchetatorii au stabilit că autorul asasinatului l-a lovit de mai multe ori, cu pumnii şi cu picioarele, pe Ion Apostu, în vârstă de 46 de ani, care se afla, practic, în comă alcoolică, provocându-i leziuni grave la creier, plămâni, ficat şi cord. Agresiunea a pornit de la o simplă ceartă, după ce victima şi criminalul consumaseră alcool timp de patru ore.
Amici de pahar, apoi duşmani de moarte
Ion Apostu, din satul Căldăruşa, comuna Traian, a trăit aproape 8 ani în concubinaj cu mama lui Mircea Constantin (până în anul 2010), iar în urma neînţelegerilor marcate de violenţă şi alcool, cei doi s-au separat. În ziua de 28 octombrie 2013, precizează reprezentanţii acuzării, Constantin împreună cu un amic de-al său au mers în vizită la Ionel Nenişcu, vecinul lui Apostu. În jurul orei 18.00, gazda i-a cerut inculpatului să se ducă acasă la (fostul) tată vitreg şi să-l roage să le cumpere cafea. Apostu, însă, a refuzat şi l-a invitat pe Mircea Constantin la un pahar cu vin.
Puţin după ora 19.00, şi-au făcut apariţia şi prietenii inculpatului şi, preţ de jumătate de oră, tuspatru au consumat băuturi alcoolice, la domiciliul celui care avea să fie omorât în bătaie. Rămaşi singuri, Apostu şi fiul vitreg au continuat să consume vin până în jurul orei 22.00. În acel moment, Mircea Constantin a ieşit în curte şi s-a îndreptat către poartă, cu intenţia de a se întoarce la domiciliul lui Nenişcu. A fost urmat de Ion Apostu.
"Între inculpat şi victimă a izbucnit un conflict verbal spontan, iar inculpatul i-a aplicat victimei o lovitură de pumn în zona feţei, aceasta căzând la pământ. În continuare, inculpatul i-a aplicat victimei numeroase lovituri cu pumnii şi picioarele în cap, torace şi abdomen, până când victima a rămas fără cunoştinţă. După ce a primit prima lovitură de pumn şi a căzut, victima nu a încercat să se apere în niciun mod şi nu a strigat după ajutor, un factor determinant al atitudinii sale fiind, probabil, alcoolemia de 3,55 grame la mie (...)", precizează procurorul care a coordonat cercetările în cazul crimei de la Căldăruşa.
Inculpatul era, de asemenea, mort de beat. La mai bine de 7 ore de la comiterea crimei, avea 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.
După agresiune, criminalul l-a prins pe muribund de haine şi l-a târât până în casă, apoi l-a urcat în pat şi s-a dus la domiciliul lui Ionel Nenişcu, de unde a apelat numărul unic de urgenţe 112. Constantin le-a spus operatorilor ce-a făcut şi că vroia să se predea poliţiei. El a fost încătuşat la ora 23.55 şi dus în Arestul IPJ Brăila.
La locul faptei a sosit şi un echipaj al SAJ, care a constatat decesul lui Ion Apostu. Bărbatul omorât în bătaie avea numai la nivelul feţei 12 leziuni grave, sânge inhalat în căile respiratorii şi plămâni, dublă fractură a sternului, 5 coaste rupte, ficatul rupt şi leziuni la nivelul miocardului. Cu alte cuvinte, victima avea creierul, plămânii, cordul şi mai ales ficatul făcute praf (fapt dovedit de raportul medico-legal de necropsie). Nici nu e de mirare, bocancii lui Constantin, folosiţi în agresiune, aveau o greutate de 1,3 kilograme.
Pe numele agresorului, Tribunalul Brăila a emis ulterior mandat de arestare preventivă, sub acuzaţia de omor.