Războiul silvicultorilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Camioane de gunoaie adunate aproape săptămânal de pe malul Dunării

Războiul silvicultorilor

* angajații Direcției Silvice Brăila se luptă săptămânal cu tone întregi de plastic, sticle, resturi de mâncare și deșeuri aruncate de cei care vin, chipurile, să se răsfețe în natură * silvicultorii spun că au descoperit, de fiecare dată, vetre de foc și cenușă mai ales în zona plajelor, ceea ce constituie un real pericol pentru pădurile de pe malul Dunării * Pădurea Cravia este, în primul rând, afectată de cei care aruncă mizeria în natură * potrivit conducerii Direcției Silvice Brăila, silvicultorii au inițiat controale împreună cu Garda de Mediu și Jandarmeria, și au dat avertismente celor prinși în flagrant * concomitent, s-a instituit Serviciul de permanență pentru situații de urgență, pentru semnalarea incendiilor de pădure

 

Silvicultorii brăileni, cei care apără "plămânii județului", au mare bătaie de cap cu concitadinii certați cu legea și cu bunul simț, care transformă malul Dunării și pâlcurile de sălcii și plopi în groapă de gunoi, fac focul în locuri interzise și pun în pericol însăși existența fondului forestier. Cu siguranță, mulți dintre brăileni nu au învățat nimic din tragediile și dezastrele care s-au petrecut, zilele acestea, sub ochii unei lumi întregi, când zeci de mii de hectare de pădure și localități întregi s-au făcut scrum în urma incendiilor devastatoare care au pârjolit sudul Europei - Grecia, Turcia, Italia, Spania - Rusia și Statele Unite.

Silvicultorii brăileni nu stau cu mâinile în sân. Fac controale, adună camioane întregi de mizerie, dau avertismente și plantează puieți.

Mai mult, pentru asigurarea capacității optime de intervenție în cazul semnalării unui incendiu de pădure, începând cu data de 16 august a.c., la sediul Direcției Silvice (DS) Brăila s-a instituit Serviciul de permanență pentru situații de urgență. Potrivit reprezentanților DS Brăia, serviciul va fi efectuat până la încetarea riscului producerii de incendii de pădure. Date de contact: Strada Golești nr. 29 (Direcția Silvică Brăila) și la tel. 0748.263.717.

O astfel de acțiune de ecologizare la care făceam referire mai sus a fost cea din ziua de miercuri, 1 septembrie, organizată de Direcția Silvică Brăila, prin Ocolul Silvic Lacu Sărat, în zona Plajei Perla și a Pădurii Cravia, situată pe malul drept al Dunării, vizavi de Trecerea Bac Stânca - Insula Mare a Brăilei. La acțiunea de ecologizare au participat zece angajați ai Ocolului Silvic Lacu Sărat, care au adunat ditamai mormanul de sticle, PET-uri, resturi de mâncare și ambalaje aruncate de către cei care au fost la plajă weekendul trecut. Un camion plin cu saci de gunoi!

"De la 1 iunie, pe toată perioada sezonului estival, am făcut ecologizare și igienizare în fiecare săptămână la Plaja Perla. La fel, și la Plaja Lipovenească. La Plaja Perla participă personalul Ocolului Silvic Lacu Sărat, iar la Plaja Lipovenească personalul Ocolului Silvic Brăila.  Atunci când se mai răcorește vremea, nu mai este necesară ecologizarea săptămânală, pentru că merg mai puțini oameni pe malul Dunării. De fiecare dată adunăm PET-uri, ambalaje, resturi de mâncare, sticle. La fel, de fiecare dată, am identificat vetre de foc și cenușă, mai ales în zona plajelor", ne-a precizat directorul Direcției Silvice Brăila, ing. Vasile Dumitrașc. De precizat faptul că ecologizarea se face cu resurse proprii. Sacii, mănușile, transportul, toate, sunt asigurate de direcție.

Potrivit conducerii DS Brăila, fiecare suprafață de fond forestier aparținând direcției se află în grija unui canton (a unui pădurar), iar silvicultorii au primit în grijă nu numai pădurile, ci și drumurile de acces, de unde adună deșeurile aruncate de alții (cum este cazul drumului județean de la Trecerea Bac Stânca, de vizavi de oraș) și preîntâmpină apariția unui incendiu. Vasile Dumitrașc le adresează brăilenilor care merg la picnic sau la plajă (la Plaja Perla sau la Plaja Lipovenescă) rugămintea ca, dacă iubesc pădurea, să nu lase nimic în urma lor. "Să lase pădurea curată, ca să fie la fel de plăcut și pentru cei care vin după ei", a spus directorul Direcției Silvice Brăila.

Silvicultorii fac periodic și acțiuni de control, însoțiți de Garda de Mediu sau Jandarmerie, dar deocamdată n-au fost aplicate sancțiuni în bani ci doar avertismente celor depistați pe malul Dunării.

Puțini cum sunt, silvicultorii continuă activitățiile specifice legate de paza și protecția pădirilor, plantarea de puieți, îngrijirea și conducerea arboretelui. Și fac și ecologizare.     

 

Mai puțin de 6 procente din suprafața județului este ocupată cu păduri! 

Aflată în structura Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, regie autonomă de interes național aflată sub autoritatea statului, Direcția Silvică Brăila administrează fondul forestier proprietate publică de stat, în conformitate cu prevederile art. 11, alin. 1 din Legea 46/2008 (Codul Silvic). La ora actuală, în județul Brăila, fondul forestier național ocupă o suprafață de 28.265,50 hectare, respectiv 5,93% din suprafața totală a județului. Din această suprafață Direcția Silvică Brăila administrează 23.022,35 hectare păduri proprietate publică de stat, iar diferența de 5.243,15 hectare reprezintă păduri aflate în alte forme de proprietate generate de aplicarea legilor fondului funciar. Fondul forestier administrat de Direcția Silvică Brăila este constituit mai ales din păduri de foioase în care predomină plopul, salcia și salcâmul. Suprafața terenurilor acoperite cu pădure este de 20.267,83 hectare, respectiv 88% din totalul fondului forestier administrat. Teritoriul Direcției Silvice Brăila se află situat de-a lungul Dunării, lunca inferioară a râului Buzău, parțial pe malul drept al râului Siret și, respectiv, trupuri mici de pădure dispersate în zona de terasă a județului. În cea mai mare parte, însă, se află situat într-o regiune joasă, având lățimi variind de la 150 m în zona dig-mal și până la 5 km în zona cu regim de inundație din Insula Mică a Brăilei. Pădurile DS Brăila sunt încadrate în grupa I funcțională, cu rol deosebit de protecție. Direcția Silvică Brăila își desfășoară activitatea prin cele trei subunități, toate situate pe teritoriul județului: Ocolul Silvic Brăila, cu o suprafață de 9.291 hectare, Ocolul Silvic Lacu Sărat, cu o suprafață de 9.097 hectare și Ocolul Silvic Ianca, cu o suprafață tolală de 7.802 hectare.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro