"În mod clar este o cacealma acest aşa-zis război între cele două Palate. Haideţi să fim serioşi. Acolo e o relaţie ombilicală, e un joc de imagine. Domnul Băsescu a încercat în prima etapă să îşi asume el măsurile nepopulare. Acum a văzut că lucrurile merg prost şi pentru el şi pentru PDL şi încearcă să se distanţeze producând o aşa zisă falie între el şi PDL şi premierul Boc. Nu este adevărat, este o criză de soluţii şi, din păcate, soluţiile pe care le găsesc, pentru a-şi proteja clientela politică, este să pună în continuare biruri şi taxe pe cei care sunt cei mai nevoiaşi", a precizat Geoană.
El a arătat, comentând declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu privind impozitarea pensiilor, că demersul legat de cele mici şi medii este unul "lipsit de omenie" şi "criminal".
"Nu am niciun fel de dificultate cu impozitarea pensiilor mari şi foarte mari. Dar când e vorba de pensii mici şi medii, este un gest lipsit de omenie şi criminal, pentru că oamenii aceştia de-abia mai supravieţuiesc", a spus Geoană.
În ceea ce priveşte declaraţia şefului statului privind revenirea TVA la 19%, Geoană şi-a manifestat neîncrederea că, într-un astfel de caz, preţurile vor reveni şi ele la nivelul anterior.
"TVA-ul mărit produce efecte şi chiar dacă se va ajunge la o formă graduală de diminuare a TVA, preţurile în galantar, în piaţă, în produse va rămâne ridicat, pentru că este o psihologie a pieţei şi, până la urmă, şi cei care vând marfă încearcă să îşi maximizeze profitul", a spus Geoană.
El a arătat că deciziile incoerente ale actualei puteri arată "blocajul de natură politcă şi intelectuală" care a intervenit la nivelul acesteia. "Este obligaţia Opoziţiei să se unească, să construiască o nouă majoritate în jurul PSD-PC şi PNL. Este o obligaţie a Opoziţiei ca acest Guvern să plece cât mai repede. Obligaţia de a veni cu o alternativă serioasă aparţine Opoziţiei şi, indiferent de opiniile şi accentele din discursurile liderilor Opoziţiei, cred că interesul general al ţării este să avem o altă guvernare cât mai repede cu putinţă", a spus Geoană.
El a făcut aceste declaraţii după ce a vizitat Piaţa Sudului, într-o acţiune de sprijin pentru cetăţenii din zona electorală pe care o reprezintă.