Război total între Senat şi DNA | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Război total între Senat şi DNA

Cazul Dan Şova, senatorul salvat de la o posibilă arestare preventivă de colegii lui, a adus Senatul şi DNA în pragul unui război total. La câteva ore după ce şeful DNA, Laura Codruţa Kovesi, lăuda în Parlamentul European marile realizări ale instituţiei sale, care a băgat după gratii o grămadă de politicieni, afirmaţii catalogate, ulterior, de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, drept declaraţii politice, DNA a cerut conducerii Camerei toate înscrisurile întocmite în perioada 2014-2015 pentru urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a senatorilor în funcţie în perioada amintită, în vederea documentării dosarului referitor la senatorul Dan Şova.
Ieşind în faţa presei, vicepreşedintele social-democrat al Senatului, Ioan Chelaru, a precizat că Biroul permanent va analiza cererea şi că, probabil, va fi sesizată Comisia juridică care va decide care sunt documentele ce urmează a fi transmise DNA. "Noi am primit două scrisori în care un procuror din DNA ne cere să îi trimitem, în dosarul 122, dosarul domnului Şova, datele, înscrisurile şi discuţiile care au avut loc. Vom hotărî acum în Biroul Permanent procedura. După părerea mea, procedura este următoarea: transmitem cererile Comisiei juridice, care le va analiza, va da un răspuns şi va spune dacă se trimit sau nu sau ce anume se trimite. Nu sunt lucruri secrete deloc", a spus Chelaru. El a subliniat că, în opinia sa, DNA nu a respectat procedura, "în sensul că, corespondenţa trebuia făcută prin Parchetul General şi prin Ministerul de Justiţie".

Ce a răspuns Tăriceanu?

Că respinge solicitarea DNA. Pe motiv că nu a fost respectată procedura. "Decizia Biroului Permanent este axată pe elementul de fond şi pe elementul de formă. (...) În problema de fond nu există niciun fel de reţinere, sunt decizii şi documente publice, nu sunt secrete. Ele vor fi transmise de îndată ce, şi acum trec la partea a doua, chestiunea de formă instituţională, comunicarea va fi făcută conform regulilor instituţionale care trebuie să funcţioneze între Senat, Parlament şi Justiţie. Prin urmare, cererea trebuie să fie adresată de ministrul Justiţiei, ca urmare a solicitării făcute de Parchet, de DNA, aşa cum s-a procedat şi în alte cazuri. De aceea, BP a hotărât să sesizeze ministrul Justiţiei, căruia să îi solicităm ca adresarea să fie făcută conform regulilor procedurale. Pe fond, solicitarea este fără îndoială în atenţia noastră şi i se va da curs cu toată promptitudinea de îndată ce vom fi sesizaţi procedural corect", a explicat Tăriceanu, la finalul şedinţei Biroului Permanent al Senatului.
În plus, el a arătat că solicitarea DNA nu precizează documentele care urmează a fi transmise de către Senat. Întrebat dacă rămâne la părerea că solicitarea DNA este una "inedită", aşa cum afirmase anterior, Tăriceanu a replicat: "Am constatat că a mai fost o astfel de solicitare, dar nu de acelaşi gen, mă refer la partea formală când, tot aşa, nerespectându-se regulile de comunicare instituţională, am solicitat ministrului Justiţiei să intervină şi să solicite Parchetului să procedeze conform regulilor de comunicare interinstituţională".

Ce face Dan Şova?

Senatorul Dan Şova a depus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o contestaţie în care se plânge de faptul că ancheta DNA în cazul dosarului său durează prea mult, solicitând accelerarea procedurilor îndeplinite de procurori. Acţiunea a fost depusă de Dan Şova la data de 9 aprilie şi are ca obiect "contestaţie durată proces, care se va judeca pe 16 aprilie". În august 2014, Dan Şova a fost pus sub acuzare de DNA pentru săvârşirea, în calitate de reprezentant legal al SCA "Şova şi Asociaţii", a trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în legătură cu semnarea unor contracte de asistenţă juridică cu două complexuri energetice, Turceni şi Rovinari.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro