Degringoladă în teatru. După o perioadă fastă, cu premii, nominalizări şi participări la festivaluri naţionale şi internaţionale, după ce Brăila a devenit un fenomen în dramaturgia românească, după spectacole care au umplut sălile şi au focalizat atenţia lumii teatrale către scena de la "Maria Filotti", teatrul din Brăila se află de câteva luni de zile într-o stare vecină cu anarhia. Plecarea Veronicăi Dobrin de la conducerea instituţiei, decesul actorului Cornel Cimpoae şi interimatul Rodicăi Antonescu, contestată de o parte consistentă a trupei, au căscat o prăpastie adâncă în cea mai importantă instituţie de cultură din Brăila. Ameninţări mai mult sau mai puţin voalate, comisii de disciplină, demisii, procese, spectacole şi colaborări întrerupte, acestea sunt coordonatele sub care se desfăşoară activitatea din teatru, în plin proces de derulare a concursului pentru ocuparea funcţiei de director, aşa cum reiese dintr-o discuţie pe care am purtat-o cu regizorul Radu Nichifor. Fost director artistic al teatrului, Nichifor crede că jocurile pentru următorul mandat de conducere a instituţiei sunt deja făcute şi că soarta teatrului brăilean este pecetluită.
"Teatrul este într-un dezechilibru profund"
- Înţeleg că anul 2010 pare a fi aşa, un punct zero în teatrul brăilean. S-a încheiat un mandat de director, a plecat doamna Dobrin şi, înţeleg, mustesc nişte tensiuni în teatru.
- Anul 2010... Mi-e un pic greu să vorbesc despre lucrul ăsta... Da! Anul 2010 pare a fi un an foarte important pentru trupa de aici, pentru ce se va întâmpla de acum înainte cu teatrul acesta şi cu fenomenul acesta... Mi-ar plăcea dacă multe din lucrurile care s-au întâmplat anul acesta ar fi un vis urât. Cel mai greu lucru a fost dispariţia lui Cornel. El era unul din punctele de echilibru din teatru şi acum, în momentul acesta, simt că ar fi fost mare nevoie de un om ca el. Nu mai sunt în teatru, dar ştiu de la colegii mei, ştiu de la oamenii cu care mă întâlnesc, care lucrează acolo, că teatrul este într-un dezechilibru profund şi major. Se întâmplă nişte lucruri cu totul şi cu totul anapoda.
- Cine stă la baza sau ce stă la baza tensiunilor din teatru?
- E foarte ciudat... eu cred că ordonatorul principal de credite stă la baza lor. Adică Primăria Brăila. Pentru că pe tot anul 2010 a fost o conducere interimară, un om care este în acest moment la concurs. După părerea mea, a unui om care a lucrat cu dumneaei destul de mult la ediţiile de festival ale Brăilei şi în perioada în care am fost director adjunct, este un om care nu cred că înţelege - e ciudat ce zic - dar nu cred că înţelege teatrul. Nici nu cred că a învăţat în anii în care a fost lipit de el şi nici nu cred că are vreo şansă să înveţe cu ce se ocupă şi care este rolul unei asemenea instituţii în cadrul unei comunităţi. Nu cred că vede lucrurile acestea. Dar omul acela a fost pus de către primărie. Nu e de vină cineva că distruge ceva, este de vină cine l-a pus să conducă instituţia respectivă. Omul n-are nicio vină. El atâta ştie, atâta poate, atâta vede. Eu îmi imaginez că e sincer omul respectiv în ceea ce face, dar atâta poate el şi atunci nu este de vină cel care a dus maşina-n gard, ci e de vină cel care a pus şoferul care duce maşina-n gard.
- Vorbeşti despre Rodica Antonescu?
- Da... Hai să îţi explic cum am ajuns eu, după atâţia ani de legături cu teatrul din Brăila, cum am ajuns să fiu într-un proces cu teatrul din Brăila. Am fost director adjunct artistic până când doamna Dobrin şi-a încheiat mandatul. Ştii că a fost o lege în care erau obligaţi să aleagă între pensie şi salariu. N-a fost ceva premeditat, a fost o decizie a dânsei destul de "în scurt". Mie mi s-a părut normal să părăsesc postul de director adjunct, pentru ca noua conducere să-şi formeze o echipă nouă. Mă uit acum, cât se câcâie lumea... Au murit nişte copii arşi şi nu şi-a dat nimeni demisia, a trebuit să o ceară nişte autorităţi. În momentul în care instituţia demisiei în România nu există, nu există nici onoare. Şi atunci nu există nici demisie. Eu am lucrat ca regizor, cred că din 2004 am fost angajat, deci aproape şase ani de zile. Am lucrat ca director doi ani şi ceva, am fost director adjunct în perioada mandatului doamnei Dobrin. Absolut normal, şi firesc, şi logic mi se părea ca atunci când directorul general a plecat, să plec şi eu, tocmai pentru a lăsa libertatea noului manager de a construi o echipă. Nu m-am gândit însă nicio secundă că nu voi rămâne regizor în componenţa Teatrului "Maria Filotti".
- Adică ţi-ai dat demisia doar din funcţia de director.
- Eu mi-am dat demisia doar din această funcţie şi m-am trezit că sunt dat afară şi din postul de regizor. La asta nu m-am gândit niciodată... Nu mă cred "Cucuruzel" (râde), nu mă cred podoaba creştinătăţii, dar cred că eu, ca şi regizor, n-am prea dezamăgit. Nici teatrul, nici trupa, nici publicul de la Brăila. Cred că am ajutat la formarea sau consolidarea unor cariere ale unor oameni din trupă. Niciodată nu mi-am bătut joc de public, iar spectacolele mele cred că au plăcut.
- Şi care a fost cauza pentru care ai fost înlăturat? Sau ce crezi tu că te-a pus în postura aceasta, de a fi înlăturat? Ai fost incomod, aveai un conflict cu noua conducere, ce a dus la asta?
- Fii atent! Hai să o luăm logic. În naivitatea mea, faptul că primarul oraşului e profesor universitar m-a făcut să cred că e un om cu o deschidere culturală... Şi contactele pe care le-am avut cu viceprimarul care se ocupă de teatru, cu Doiniţa Ciocan, mi-au dat senzaţia unor oameni "ok" şi care chiar sunt interesaţi de teatru. Şocul meu mare a fost acum aproape doi ani cu spectacolul lui Radu Afrim... Ştii de vâlva care s-a făcut în jurul spectacolului "Omul Pernă". Atunci m-am mirat de o reacţie absurdă a unor oameni împotriva unui act cultural şi de o tendinţă de cenzură, care a fost repede estompată, probabil din cauza vâlvei media care s-a pornit atunci. Cred că atunci a fost prima oară când mi-a fost ruşine că-s brăilean. Iar eu iubesc oraşul acesta, eu sunt brăilean pur sânge, îl iubesc cu tot ce reprezintă el. Dar cred că de atunci autorităţilor li s-a căşunat pe teatru...
- Ştii ce senzaţie am avut la un moment dat? Că autorităţile locale au o maşină de curse cu nişte motoare foarte puternice, aflată deja în cursă, şi nu ştiu ce să facă cu ea. Şi o trag pe dreapta. Nu ştiu ce să facă cu ea şi o opresc! O maşină de curse, într-adevăr, nu e ca o Dacie. O Dacie ştie oricine să conducă. O maşină de curse e într-adevăr mai stranie... Dar zboară! Şi pentru că nu ştii ce să faci cu maşina de curse, pentru că te sperie, pentru că sunt nişte oameni care gândesc şi pentru că spun ce cred, ce simt, atunci... mai bine îi îndoi. Şi îi determini să plece.
"Tot ce a fost legat de vechea conducere trebuie tocat, fărâmat, aruncat"
- Cu tentativele acestea de cenzură sau de spălare a imaginii realităţii, noi, cei din presă, ne confruntăm aproape în fiecare zi.
- Pentru mine nu... Pentru mine a fost un şoc enorm. Nu mi-am imaginat că în România... vezi, e o chestie ciudată, asta e o meserie subiectivă, nu e obiectivă. Mie îmi place un spectacol, ţie nu-ţi place, argumentele noastre - şi al meu, şi al tău - pot fi extrem de sincere, dar cred că cel mai bun lucru este să laşi oamenii care fac meseriile acestea, care se pricep la meseriile acestea, să se ocupe de treburile lor. Cum să zic? Nu-i nicio problemă, nimeni nu e priceput la toate. Nici eu nu ştiu cum se face canalizarea în oraş, dar nici nu-mi dau cu părerea despre lucrul acesta. Pe ceea ce mă pricep, pe ceea ce m-am format, pe ceea ce ştiu eu, cât am învăţat, îmi dau cu părerea sau am încercat să mă ocup cât am putut de bine. Ştii... o perioadă lungă de timp am ezitat să vorbesc. Şi acum demersul meu mi se pare un pic romantic şi donquijotesc, dar mi-am dat seama că sunt nişte oameni care s-au hotărât ei că teatrul din Brăila n-a mers bine. Nu ştiu de ce, pentru că nu aveau niciun motiv. Şi că ar trebui să o ia în cu totul altă direcţie. Nu se ştie care, dar sigur cea de dinainte n-a fost bună. Tot ce a fost legat de vechea conducere trebuie tocat, fărâmat, aruncat, dat la coş. Am o senzaţie de absurd. Ne şi lăudăm cu ce dezastru era înainte... Iar eu am avut senzaţia că este cineva care intră într-o casă, casa este ok, îi dă foc, casa arde, vin pompierii, o sting, iar după aceea apare şi zice: am salvat casa de la incendiu... Dar i-ai dat foc! Aşa e la noi: casa era ok, n-avea niciun fel de probleme. Repet: nu faptul că am fost eu înlăturat din teatru este problema, ci mai ales ceea ce a urmat: au fost sistate producţii, au fost înlăturaţi sau au plecat alţi oameni... A plecat Miruna Suru, secretarul literar. Aducerea Mirunei Suru în teatru a fost tocmai pentru a deschide o nouă etapă, pentru a fi în legătură cu marile festivaluri internaţionale. Experienţa ei pe zona asta era foarte bună, ea este un traducător foarte important în România. Din câte am înţeles, un proiect la care ea lucra de foarte multă vreme, o colaborare între teatrul din Brăila şi un festival important din Europa, care ar fi dus la un proiect comun a fost stopat. O muncă, a ei şi a teatrului, a fost în zadar. La asta s-au adăugat o mulţime de şicane legate de faptul că ea locuia în teatru, şicane care au culminat cu o notă prin care era anunţată că trebuie să elibereze camera în care locuia. Toate astea au făcut-o să plece, să-şi dea demisia. Or, în momentul în care doi oameni legaţi de conducerea artistică a teatrului pleacă într-un interval de câteva luni, cred că ar fi trebuit să fie un semnal de alarmă mare pentru autorităţile locale. Mare! Mai ales că ne aflăm într-o perioadă în care posturile sunt blocate.
E vorba de influenţă maximă, mai puţin de competenţă
- Crezi că pentru concursul ăsta se trag nişte sfori şi la nivel politic sau e vorba doar de competenţă?
- Eu cred că da! Din păcate, cred că e vorba de influenţă maximă, mai puţin de competenţă. Doamna Antonescu întotdeauna s-a lăudat cu relaţiile privilegiate pe care le are cu primarul municipiului Brăila. Pentru un director de teatru, a avea legături bune cu ordonatorul principal de credite face parte din fişa de post, dar lucrul ăsta îl poţi căpăta şi ca statut, ca anvergură culturală, ca experienţă managerială, ca bun profesionist. Nu-mi imaginam că cineva îşi poate permite să nu ţină cont de atuurile astea în relaţia cu un om şi să prefere pe cineva doar pentru că îl cunoaşte sau doar pentru că are cu el o relaţie umană mai bună. După ce mi-am dat demisia am vorbit cu doamna Ciocan (viceprimarul oraşului - n.r.), i-am explicat ceea ce atunci erau doar mici probleme, ceea ce se putea rezolva. Dânsa mi-a promis o întâlnire cu domnul primar, întâlnire care nu s-a întâmplat niciodată. Apoi, mai târziu, alţi colegi de-ai mei care au rămas în teatru şi care au observat cum climatul se schimbă, cum cineva care nu înţelege, cineva cu un anumit tip de gândire s-a pus pe stricat totul. Au încercat şi ei să meargă la primar.
- De fapt, Radu, care crezi că sunt pericolele care ameninţă teatrul?
- Ce mi se pare foarte grav acum este că sunt asmuţiţi oamenii unii împotriva altora, pe principiul "Dezbină şi condu". Ţi-am spus: trupa din Brăila e compusă, în principal, din două mari valuri succesive. Între aceste două valuri, îţi dai seama, sunt animozităţi şi dragoste. E un amestec ce s-a dovedit fertil foarte mult timp. Sunt familii care s-au creat aşa, sunt legături şi punţi, sunt oameni care s-au descoperit jucând împreună... Şi e un lucru extrem de periculos, extrem de grav acum fiindcă artiştii sunt asmuţiţi unii împotriva altora. Politicienii vin sau pleacă, directorii vin sau pleacă, însă dacă trupa ajunge să se sfâşie prin vorbe, prin acţiuni, prin jigniri...
- Bun. Şi cine se află în spatele acestui "Divide et impera"?
- Actuala conducere a teatrului, din păcate. Eu sper ca foştii mei colegi să aibă capacitatea să nu se lase păcăliţi, să nu intre într-un joc dintr-ăsta care este extrem de periculos. Mulţi dintre colegii mei, care nu au fost de acord cu o mulţime de lucruri anapoda care s-au întâmplat în ultima vreme în teatru, au început să simtă o presiune uriaşă. O mulţime de ameninţări venite pe sub masă. Îţi dau un exemplu simplu: mulţi dintre tinerii din valul al doilea nu sunt din Brăila. Ei stau în nişte apartamente puse la dispoziţie de către primărie. Contractele acelor apartamente nu sunt prelungite de un an de zile şi, în permanenţă, semnalele care vin sunt "dacă nu vă liniştiţi, n-or să vi se mai prelungească contractele, pierdeţi casele". Unii dintre oamenii ăştia au copii... Eu, ca regizor, îmi găsesc mai uşor de lucru decât un actor. Când îi ameninţi pe actori, când le arunci idei subversive cum că primăria ar putea foarte uşor să transforme teatrul într-un teatru de proiecte - adică se renunţe la trupă, la tot - lucrurile devin periculoase. Nu aşa se procedează. Nu aşa se procedează în locul ăsta care respiră un alt aer. Oamenii sunt învăţaţi cu un alt aer. Mai ales că sunt profesionişti şi îşi fac treaba foarte bine. Rezultatele lor stau mărturie pentru asta. Dar vezi, sunt foarte subversiv făcute lucrurile astea... Numai din zvonuri, din vorbe aruncate. E o ţesătură dintr-asta... Marele pericol este că or să cadă actorii la mijloc în lucrul ăsta. Atunci va fi ireparabil. E o muncă de aproape 20 de ani care, încet - încet, se duce... (...) Acum un an eram la Galele Uniter alături de o parte dintre colegii mei şi de doamna Dobrin şi aveam emoţii pentru unul dintre spectacolele teatrului, care era nominalizat la două premii importante. Zilele trecute m-am întâlnit cu unul dintre actorii spectacolului nominalizat, cu Emilian Oprea, şocat că a trebuit să dea notă explicativă pentru o ieşire pe care a avut-o după moartea lui Cornel, când a spus că nu poate juca un spectacol pentru că subiectul piesei respective era legat de moartea cuiva.
- Este vorba despre "Sufletul. Puncte de veghere", bănuiesc.
- Da, era vorba despre "Sufletul..." şi cred că era inuman să joci aşa ceva în situaţia aia. Conducerea teatrului a insistat să se joace "Sufletul...", iar băiatul ăsta a avut o ieşire. Oricum, eram cu toţii întorşi pe dos. Iar omul respectiv, la atâtea luni de zile, a fost chemat să dea notă explicativă pentru o ieşire, probabil violentă verbal, dar perfect motivată de moartea unui coleg, a unui prieten. Nu prea eşti stăpân pe tine atunci... Cineva care e din mediul ăsta, care e din pasta asta ar fi trecut cu vederea fără nicio problemă aşa ceva.
- Au trecut luni întregi de la moartea lui Cornel Cimpoae. Abia acum a fost chemat? Acum s-a făcut o şedinţă în care a fost "tras de urechi" Emilian Oprea? Am înţeles bine?
- Da. Acum câteva zile. Şi nu-i numai asta. Doi dintre foştii mei colegi, a căror conduită este exemplară... Vreau să zic că Mihaela Trofimov, cu care am lucrat de multe ori... fata asta nu a întârziat la o repetiţie niciodată. Ea să fie acuzată de "lezarea imaginii teatrului" şi de tot soiul de alte tâmpenii de genul ăsta? E un joc murdar şi urât.
"Concursul este doar o formalitate pentru a se da un post"
- Şi miza acestui joc care e? E doar funcţia de director al teatrului sau e mult mai mult?
- Eu cred că doar atât. Omul care a făcut lucrurile astea, omul care a instaurat această stare nu are nicio vină. Iarăşi îţi spun: de vină este ordonatorul principal de credite. Fiindcă a fost anunţat, am încercat să ajungem la el, doi dintre colegii mei chiar au ajuns să vorbească cu el. Dar aşa se vrea.
- Deci cărţile sunt deja făcute şi concursul ăsta e degeaba?
- Eu încep să cred că da. Concursul este doar o formalitate pentru a se da un post. Nici nu ştiu exact de ce ne-am întâlnit... Îţi dai seama că am văzut de-a lungul timpului tot soiul de ieşiri patetice ale unor oameni care au condus o instituţie şi în momentul în care au plecat sau au fost înlăturaţi au început să ţipe. Nu e genul meu, nu e vorba despre asta. Eu am plecat din funcţia respectivă printr-o demisie acum luni de zile. Sunt de părere că rufele se spală în familie şi nu am venit să vorbesc despre rufele mele... Dar e păcat de mulţi oameni foarte faini pe care îi are teatrul ăsta. E păcat că actori importanţi stau şi nu joacă. E păcat că sunt asmuţiţi oameni care au trecut prin multe împreună. De ceva timp au cărat şi un coşciug împreună. Numai asta nu avea trupa din Brăila... nu avea un mort al ei. Acum îl are şi pe ăsta. (lăcrimează)
- Ok. Jocurile sunt făcute. Dar crezi că se mai poate salva ceva?
- Nu ştiu. Eu cred în minuni. Cred în bunul simţ. Cred în onoare, în chestii de-astea care sunt puţin atipice.
- Donquijoteşti...
- Da... Şi ca regizor îmi plac poveştile frumoase, romantice, poate un pic desuete, ca să zic aşa. Cred în iluzie... E păcat. E o trupă faină. Sunt oameni faini, sunt oameni care îşi ştiu meseriile bine. Trebuie lăsaţi să şi le facă. Şi trebuie avut grijă de ei. Nu stârpiţi, nu speriaţi, nu alungaţi. De acum 15 ani nu s-a mai întâmplat la Brăila o emulaţie de genul ăsta - ca atâţia copii să se apuce de meseriile astea, cum s-a întâmplat acum. Pentru un funcţionar, pentru o altă meserie, 4 ani de mandat poate nu înseamnă nimic... nişte ani puşi la un CV şi atât. Pentru un teatru însă... 4 ani pot însemna stingerea luminii irevocabil. Pe o piaţă cum e lumea teatrală e în regulă să te baţi cu alte trupe, să concurezi cu ele. Dar când te baţi cu cei care ar trebui să aibă grijă de tine, cu cei care ar trebui să ude grădina asta şi să aibă grijă să crească frumos copacii pe care îi are şi să rodească, atunci e rău. E rău tare! Eu încă sper ca lucrurile să meargă în direcţia bună şi, la sfârşit, să se aleagă o soluţie bazată pe competenţă şi nu pe influenţă. Va fi foarte greu pentru oricare din oamenii ăia patru. E foarte greu să clădeşti ceva în locul ăsta, dar e foarte uşor să strici.
"Nu au protestat pentru salarii, nu au cerut bani. Vor să facă ceva cu tot sufletul lor şi să nu fie trataţi ca nişte «funcţionari dramatici»"
- Ai stat mult pe gânduri până să accepţi să stăm de vorbă...
- Da, pentru că nu vreau să fac rău teatrului. E locul în care am căscat ochii ca artist. Am bătut drumul ăla de atâtea ori. L-am contestat în anumite perioade, l-am iubit în anumite perioade, l-am slujit în anumite perioade, m-am umilit pentru el în anumite perioade, adică... cam care-i viaţa unui artist în ţara asta. N-am niciun fel de problemă. Chiar dacă voi câştiga procesul ăsta, chiar dacă nu-l voi câştiga... eu m-aş bucura să-i fie teatrului ăstuia bine, iar acest lucru nu e legat de numele meu sau de prezenţa mea în componenţa teatrului. Nu am orgoliul ăsta. Vreau doar să ştiu că o să-i fie bine. Şi poate să-i fie bine cu oameni care ştiu ce trebuie să facă. Poate că e o problemă minoră... Într-o ţară în care mor copii nou-născuţi, faptul că nişte unii dintr-un teatru din România au probleme, iar unuia care are un proces îi e frică că se stinge candela din teatru, parcă nu-i aşa o mare problemă.
- Ba este o problemă mare, din punctul meu de vedere, pentru că teatrul era singura instituţie culturală din Brăila care funcţiona la standarde înalte. Depăşise în ultimii 6 - 7 ani "micimea" provincială. Cu teatrul, ieşea Brăila din oraşul ei, ca să zic aşa...
- Aşa e. S-ar putea să se stingă lumina o perioadă de timp. Însă eu am încredere în copiii ăştia care or să vină. Îmi dau seama ce s-a întâmplat cu noi, ce bună investiţie a făcut Bujor Macrin pornindu-ne motoarele. Unii dintre noi s-au oprit, alţii au avut cariere mai împlinite, mai puţin împlinite, dar mulţi dintre noi ne-am întors şi am împins corabia asta până la un punct. Eu sunt convins că o să-mi fac meseria în continuare. Aici sau în altă parte. Mulţi dintre colegii mei care încep să devină "persona non-grata" în teatru sigur îşi vor face meseriile în alte părţi. Se vor debloca şi posturile... Culmea e că sunt oameni care sunt ţinuţi pe tuşă acum şi sunt acuzaţi de tot felul de tâmpenii, oameni care într-un sistem de piaţă se vor descurca fără nicio problemă. Fiindcă sunt valori. Eu am încredere că unii dintre aceşti copii care au stat pe lângă noi se vor întoarce şi dacă se va stinge lumina, o vor reaprinde ei. Nici în generaţia mea nu a fost o emulaţie ca acum. Sunt 3 studenţi la regie, sunt 2 studenţi la scenografie, sunt 8 actori. Oameni care vin. Or să aprindă ei lumina dacă se stinge acum.
"Artistului nu poţi să-i astupi gura"
- Uite, ăsta este un alt lucru frumos pe care îl face teatrul la Brăila. Reuşeşte să aducă oameni capabili la Brăila, să-şi cheme fiii acasă, lucru pe care nu reuşeşte să-l facă nicio altă instituţie din Brăila. În general, tinerii din Brăila pleacă. Adolescenţii capabili fug de-ndată ce termină liceul. Teatrul reuşeşte încă să-i aducă înapoi...
- Da, pentru că a fost o atmosferă care a fost păstrată. E una dintre amprentele acestui loc. Teatrul Maria Filotti a fost al oamenilor din el, dar şi al multor altor artişti. Fiindcă teatrul s-a deschis şi către colaborări externe. Nu cred că sunt foarte multe trupe în ţară care au jucat cu atât de mulţi actori invitaţi. Ceea ce a fost foarte bine pentru trupă... Optimist sunt. Probabil în ceva timp va fi şi un teatru privat care se va deschide în Brăila, deci nu e nicio problemă. În permanenţă e o alternativă. Artistului nu poţi să-i astupi gura. Sigur nu! Au făcut oamenii carieră şi spectacole când erau perioade mult mai crâncene. Aşa mi-am dat seama câtă frică este de oamenii care vorbesc şi care gândesc altfel decât tine. Şi e atât de simplu... Oamenii ăştia, actorii, se aruncă ca disperaţii în ceea ce cred şi trag munţii după ei. Dar vor să fie siguri că direcţia în care se duc e cea bună. Dar când nişte oameni care iubesc locul ăsta atât de mult, care şi-au mâncat sănătatea aici sunt defăimaţi, când se aruncă cu nămol în ei, când sunt ţinuţi pe tuşă să nu joace, când au procese - ca să mă includ şi eu în categoria lor, nu e ok. Fiindcă oamenii ăştia iubesc locul ăsta şi vor binele locului ăstuia. Nu e vorba de bani, ci de idealuri.
- Că tot ai spus de bani. Cât câştigă un actor, în medie? Cam ce salariu are un actor?
- (Râde) Ţi-am spus că nu e vorba despre bani. Cred că media este undeva sub 10 milioane. Salariile de peste 10 milioane sunt foarte rare. Dar nu vorbim numai despre actori. Vorbim şi despre tehnicieni, care au lefuri de mizerie. Nu sunt oameni care stau într-o instituţie de stat fiindcă nu sunt în stare să facă altceva. Mulţi dintre ei sunt în stare de foarte multe lucruri. Stau fiindcă iubesc meseria asta, fiindcă asta e soarta lor, e datul lor pe lume. Şi acceptă atât cât poate statul să le ofere pentru treaba asta. Nu au protestat pentru salarii, nu au cerut bani. Dar vor să facă ceva cu tot sufletul lor şi să nu fie trataţi ca nişte funcţionari dramatici. Atât! E foarte simplu. Şi e cumva de datoria lor să tragă un semnal de alarmă când un loc care avea toate datele astea, nu le mai are.
Cine este Radu Nichifor
Regizorul brăilean Radu Nichifor s-a născut pe 11 martie 1974. După ce, în anul 2000, a absolvit secţia regie de teatru din cadrul Universităţii Naţionale de Arte Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" Bucureşti, a pus în scenă numeroase piese în teatre din capitală sau din ţară. Primele sale regii au fost "O noapte furtunoasă" de I.L. Caragiale la Teatrul de Comedie Bucureşti & Laboratorul de Comedie şi "Omul din subterană" după F. Dostoievski la Teatrul La Scena Bucureşti. În 2002, pe scena Teatrului "George Ciprian" din Buzău, aduce piesa "Week-end de adio" de M. Sauvagean, iar în acelaşi an la Teatrul de Stat din Oradea regizează "Don Juan" de Moliere. În anul următor, publicul orădean are ocazia să vadă o altă piesă a regizorului brăilean, "Jocul de-a vacanţa", scrisă de Mihail Sebastian. Tot în 2003, pune în scenă prima sa piesă în oraşul natal, "Marina", de Valeria Moretti. Pentru regia acestui spectacol ce s-a jucat vreme de 9 ani a câştigat premiul "Gyorgy Harag" pentru exprimarea prin arta actorului a discursului regizoral, la Festivalul "Capul de regizor" din Buzău. Din 2004 devine regizor angajat al Teatrului "Maria Filotti", unde aduce în faţa publicului piese de mare succes: "Tăblia de la marginea patului" de Mimi Brănescu, în 2005, "Angajare de clovn" de Matei Vişniec, în 2006, "Vânzătorul de iluzii" după "Petrecere într-un pian cu coadă" de Matei Ispirescu în 2007 şi "8 femei" de Robert Thomas, în 2008. În 2004, colaborează şi cu Teatrul Nottara Bucureşti şi Compania NUCATINE, cu piesa "Bigudiuri" de Mimi Brănescu. De asemenea, s-a ocupat de regia spectacolelor de lansare pentru LOGAN în 2004 şi LOGAN VAN în 2007. Din 2007, a ocupat funcţia de director artistic adjunct al Teatrului "Maria Filotti" până la începutul acestui an.
Citeşte pe blogul lui Marian COMAN secvenţe inedite din interviul cu Radu Nichifor
