Război deschis între DNA şi Ponta | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Război deschis între DNA şi Ponta

Premierul Victor Ponta a fost ieri la DNA şi, la ieşire, a afirmat că i s-a prezentat rezultatul expertizei din dosarul său, subliniind că a plătit cu 2.000 de lei în plus, taxe pe care nu intenţionează să le ceară înapoi. „Acum stau pe picioare foarte bine", a adăugat Ponta ironic şi a a precizat că va da declaraţii când va fi chemat de procuror cu avocatul.
Dar, imediat, DNA a anunţat că, potrivit raportului de expertiză, prejudiciul produs ca urmare a infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală reţinută în sarcina premierului Victor Ponta se ridică la suma de peste 51.300 lei.
„Ca urmare a finalizării raportului de expertiză fiscală şi contabilă dispusă în cauză, la data de 19 august 2015, inculpatului Ponta Victor-Viorel i s-a înmânat un exemplar al expertizei şi i s-a comunicat faptul că s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra unui apartament aflat în proprietatea inculpatului, în vederea recuperării prejudiciului", a arătat DNA într-un comunicat. Textul menţionează că acest prejudiciu constă în obligaţiile fiscale de la care s-a sustras contribuabilul SCA Şova şi Asociaţii, reprezentată de Dan Şova, cu ajutorul lui Victor Ponta, în calitate de reprezentant al Cabinetului Individual de Avocat Ponta Victor-Viorel.

Nu e adevărat! Ba e!

În replică, Ponta a afirmat că prezentarea de către DNA, ca urmare a expertizei, a sumei de 51 de milioane de lei vechi ca prejudiciu în dosarul său reprezintă o manipulare. „Regret faptul că bătălia politică şi de media se duce cu arme necinstite - din expertiza făcută în dosarul meu se arată că SCA Şova şi Asociaţii şi-a dedus cheltuieli în baza contractului cu mine de 51.321 de lei şi se arată de asemenea că au fost plătite taxe şi impozite de către Cabinet Avocat Ponta Victor în suma de 53.000 lei! Deci, prezentarea doar a primei sume este o manipulare a opiniei publice, ignorând voit plata celor 53.000 lei! Adunând cele două sume nu rezultă prejudiciu faţă de statul român care a încasat în plus 2.000 de lei!", a scris Ponta pe Facebook. El a ataşat postării o copie după această „constatare", precizând că sechestrul a fost pus în data de 13 iulie.
DNA nu a aşteptat mult şi a subliniat că fragmentul publicat pe Facebook de premier este de fapt un extras din conţinutul opiniei separate a unui expert desemnat de Dan Şova, cercetat în aceeaşi speţă, şi că nu reprezintă nicidecum rezultatul raportului de expertiză fiscală şi contabilă dispusă în cauză. „Fragmentul postat pe Facebook de inculpatul Ponta Victor-Viorel este în realitate un extras din conţinutul opiniei separate a unuia dintre experţii inculpaţilor, respectiv expertul desemnat de inculpatul Şova Dan-Coman şi nu reprezintă nicidecum rezultatul raportului de expertiză fiscală şi contabilă dispusă în cauză. Raportul respectiv a fost întocmit de un expert independent, desemnat de organul judiciar, în conformitate cu art. 172 şi următoarele CPP", a precizat DNA. „Menţionăm că raportul integral de expertiză fiscală şi contabilă conţine 29 de file şi 8 anexe", a mai adăugat DNA.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro