"Răul a fost făcut" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Măcel în Lacu Sărat

"Răul a fost făcut"

• a fost declarația consilierului Ionel Ivan în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Chiscani • de altfel, consilierii locali ai comunei Chiscani, fie de la PSD, PNL, PMP Pro România, s-au arătat sceptici cu privire la proiectul spațiului de joacă pentru copii, cu pești și sirene, reproșând în primul rând lipsa de comunicare • astfel, la vot a picat propunerea primarului • între timp, lucrările sunt în continuare oprite, chit că "organele" o dau cotită • culmea, Inspecția în Construcții din Brăila este fără cap – fără șef de ceva timp, motiv pentru care vizita în Lacu Sărat, "la copacii tăiați" întârzie

 

Revenim astăzi pe subiectul tăierii copacilor din Lacu Sărat. În condițiile în care Brăila are deficit de spații verzi pe cap de locuitor, în condițiile în care România stă foarte prost la acest capitol, în condițiile în care se vorbește în fel și chip de poluare, la doi pași de municipiul nostru se taie arbori de pe 15.000 de mp ca să se facă un parc de joacă pentru copii, cu pești și sirene. Care-i afacerea? 400.000 euro pentru Primăria Chiscani? Va însemna acest spațiu de joacă niște locuri de muncă? Va însemna un plus pentru plaja de la Lacu Sărat? Pentru calitățile terapeutice ale apei din Lacu Sărat? "Amenajare Zonă de agrement cu specific pescăresc" înseamnă, dacă ne întrebați pe noi, o afacere pentru firmele implicate în acest proiect în frunte cu SC ALL Business Directory AD SRL, care, interesant, se numără și printre sponsorii zilei comunei Chiscani din 8 septembrie cu trupă de cabaret, Lorrena, Ticy, ansamblul folcloric din Chișinău etc. Etc.  Ei bine, fix la o săptămână după marele eveniment firma SC ALL Business s-a pus pe treabă, adică pe defrișat. Că ceva miroase o demonstrează și faptul că primarul comunei Chiscani, Costică Cojea a simțit nevoia să convoace pe 29.09.2023 o ședință ordinară de CL pentru a supune aprobării proiectul de hotărâre privind aprobarea Proiectului Tehnic și a indicatorilor tehnico- economici pentru obiectivul de investiție "AMENAJARE ZONA DE AGREMENT CU SPECIFIC PESCĂRESC". Când a convocat ședința? Exact în ziua – 22 septembrie - în care din dispoziția Instituției Prefectului, în urma sesizărilor privind tăierile din Lacu Sărat, au descins la fața locului mai multe instituții de control pentru verificări.

 

Consilierii locali s-au prins că au cam fost luați de proști

Cum spuneam mai sus, pe 29 septembrie a.c, în cadrul uneoi ședințe ordinare de CL, la al doilea punct pe ordinea de zi s-a dat citire proiectului de hotărâre privind aprobarea Proiectului Tehnic și a indicatorilor tehnico- economici pentru obiectivul de investiție "AMENAJARE ZONA DE AGREMENT CU SPECIFIC PESCĂRESC". Iată dialogul din cadrul Consiliului local cu privire la acest proiect de hotărâre:

Geanina Pospai, viceprimar PSD: “Eu vreau să comunic colegilor că sunt pentru dezvoltare, pentru fonduri, pentru parcuri pentru copii, am militat tot timpul pentru aceste lucruri, dar în acest caz aș fi vrut să fie o comunicare mai bună a proiectantului, din care să ne explice și nouă că acest proiect înseamnă tăierea pădurii. Aș fi vrut să avem o înțelegere mai îndeaproape, să evităm tăierea acelor pomi și în plus să fi avut și o comunicare mai bună cu vecinătățile ca să nu ajungem la atâtea controverse câte s-au generat datorită acestui proiect, drept pentru care astăzi o să mă abțin la acest proiect. Atât am avut de spus”.

Costică Gorgan, consilier local PNL, a punctat foarte clar că primarul a cerut o nouă aprobare pentru ceva deja aprobat:  “Vreau să spun că aici avem două aspecte: aprobarea proiectului tehnic și a indicatorilor tehnico-economici. Noi am aprobat odată indicatorii tehnico-economici, că altfel nu putea fi introdusă investiția în bugetul local. Acum, indicatorii, nu înțeleg de ce trebuie să-i mai aprobăm încă o dată, deoarece nu mai este rolul Consiliului Local, ci în conformitate cu art.44, alin.(4), acum se actualizează valoarea și este rolul ordonatorului principal de credite, care, spune clar la alin.(4) din art. 44 "Ordonatorii principali de credite, pe propria răspundere, actualizează și aprobă valoarea fiecărui obiectiv de investiții nou sau în continuare, indiferent de sursele de finanțare ori de competența de aprobare a acestora, în funcție de evoluția indicilor de prețuri. Această operațiune este supusă controlului financiar preventiv propriu”. Încă o dată, prezentarea indicatorilor tehnico-economici spre aprobare Consiliului Local... nu-i văd rostul. Ca urmare, spun și eu cum a spus d-na vice, în cazul de față mă voi abține”.

Aurel Dumitraș, consilier PSD: “Și eu, ca unii din colegi mei, am fost foarte surprins de controversa care a apărut în presă și nu numai. S-au aruncat vorbe foarte urâte, cred că ar fi trebuit mai multă discuție pe marginea acestui proiect și faptul că s-au început lucrările înainte să aibă loc această discuție, mă face să trag o concluzie, că ceva există acolo, care n-ar trebui să existe, drept pentru care cred că ar trebui să vorbim mai mult asupra acestui proiect”.

Președinte de ședință:  “Ce propuneți? Să-l amânăm și să lăsăm să se limpezească?”

Dumitraș: “Da!”

Ionel Ivan, consilier Pro România: “D-nă secretar, există toate avizele?

Dumitraș:”Vă rog dacă se poate să citiți hârtia de la Garda de Mediu”.

 

Ce zice Garda de Mediu

Din documentul Gărzii de Mediu, semnat de comisar șef Carmen Tudorache, rezultă negru pe alb că în acte pe zona defrișată de pe care au fost tăiați 108 copaci, dintre care 11 stejari, figurează curți/construcții și vegetație forestieră. Adică deși e ditai pădurea, ca să nu fie nevoie de aprobări speciale de la Mediu, Silvic etc în acte scrie altceva. Iată: "Conform documentelor de mai sus, inclusiv Registrului cadastral al imobilelor – Sector cadastral nr. 41, suprafața de teren de 15.160 mp pe care s-a prevăzut executarea proiectului “Amenajare zonă de agrement cu specific pescăresc” are categoria de folosință “curți/construcții”, terenul fiind acoperit cu vegetație forestieră care, conform adresei APM Brăila nr. 12268/27.09.2023 nu intră sub incidența Legii nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din zonele urbane, republicată, iar conform adresei Gărzii Forestiere Focșani nr. 7915/27.09.2023, Codul Silvic nu reglementează tăierea vegetației de pe terenurile din intravilan cu destinația curți construcții.

Totodată menționăm că terenurile aflate în vecinătatea amplasamentului proiectului menționat, respectiv Direcția Seroplant, Mănăstirea Sf. Mare Mucenic Pantelimon – Lacu Sărat, Tabăra de elevi, au categoria curti-construcții, conform Registrului cadastral al imobilelor. (...)

În baza evaluării Gărzii Forestiere Focșani pe amplasamentul în cauză s-a tăiat un număr 108 arbori cu un volum total de 56,90 mc, din care 11 arbori din specia stejar cu un volum de 25,18 mc și 97 arbori alte foioase cu un volum de 31,72 mc, urmând ca această masă lemnoasă să fie valorificată de Primăria Comunei Chiscani, pe care o va distribui persoanelor vulnerabile.

Față de cele constatate în urma controlului, i s-au stabilit în sarcina UAT Comună Chiscani următoarele măsuri:

  • Se interzice tăierea arborilor de pe amplasament, care nu fac obiectul proiectului, conform Clasării Notificării nr. 10688/29.07.2022 emisă de APM Brăila. Termen : permanent, începând din 22.09.2023.
  • Se vor respecta prevederile PUZ Stațiunea Lacu Sărat și cele din Avizul de mediu nr. 1/07.12.2010.Termen : permanent".

De tot râsul este că o cantitate apreciabilă de lemn de stejar, buuună tare pentru firmele de mobilă, o să ajungă pe foc pentru "persoanele vulnerabile", bineînțeles fără nicio evidență, chit că așa cum a recunoscut primarul Cojea comuna Chiscani și localitățile care fac parte din UAT au gaze. La fel de interesant este că decizia Gărzii de Mediu zice să nu se mai taie copaci, chit că în acte figurează "vegetație forestieră și curți/construcții" care nu implică nicio interdicție. Între noi fie vorba, conform unor surse demne de încredere, după ce trece circul cu parcul cu pești și sirene, peste câțiva anișori, în zona defrișată vor răsări, ghiciți ce?, niște vile!

 

În lipsă de argumente primarul Chiscaniului dă vina pe prefect

Costică Gorgan: “Ce am mai constatat în ce ați citit. Ca măsură, am reținut că se interzice tăierea copacilor care nu fac obiectul proiectului. Păi, cum se interzice dacă acolo spune că sunt curți/ construcții? De ce îmi interzice?”

Primarul Costică Cojea: “Pentru a face pe plac prefectului”.

Consilierul  Gorgan: “Nu, nu! Vorbim de legislație”.

Președintele de ședință:”Ca să limpezească puțin apele, dar după aceea, bănuiesc că pentru o nouă investiție pe acel teren, va trebui să cerem un aviz de la ei”.

Nicolae Munteanu, consilier PMP: “Arborii care nu fac obiectul proiectului”.

Gorgan: “Asta am spus. De ce îmi interzice dacă am voie?”

(...)

Președintele de ședință: “Au emis un aviz în care spun că e curți construcții și nu e nicio problemă. Ei ne-au spus temeiul legal, nu știu ce ilegalitate am face dacă am construi. De aceea se cer avize la autorizație. E un punct de vedere legal al Mediului, DSP-ului, Fondul Forestier, e legal, spun ei”.

Ionel Ivan: “Am fost și eu la fața locului, am văzut despre ce este vorba. Noi judecăm acum pe fond emoțional sau legal? Eu am stat și m-am măcinat singur. Toți avem frică de Dumnezeu. S-au depus acatiste, unii cred, alții nu cred. Într-adevăr, lipsa de comunicare, poate a fost, poate nu a fost. Mai mult nu a fost comunicare, ca să zic așa. (...)S-au tăiat doar arborii care fac obiectul proiectului. Sincer să fiu, la un moment dat nu știam ce să votez. Am semnat în comisie, ca idee. Dar, discutând se nasc idei. Dacă e să merg pe bază legală, știu ce am de făcut, pe fond emoțional știu ce am de făcut. De ce trebuie să fie pe noi, Consiliul Local, presiunea asta. Obiectul este deja făcut, răul este deja făcut. De ce vina noastră că s-a tăiat sau nu s-a tăiat pădurea? Nu votăm acum un lucru care este înfăptuit deja? Putem să punem acea pădure la loc? Nu putem! Ce putem face acum să dezvoltăm mai departe? E situația ambiguă”.

Liviu Ioan Pospai, consilier PNL: - “Trebuie să o gândim foarte bine. Ce facem, blocăm aia?

Ionel Ivan: “Tăierea a fost curs a unei discuții a noastre din Consiliu?”

Primar: “Într-adevăr poate a fost lipsă de comunicare, dar am discutat ca majoritatea arborilor să rămână în picioare, de către proiectant. Și am avut discuția asta atunci, vom tăia strictul necesar ca restul să rămână în picioare. Discuția a pornit de la alte chestii. Nu intru în amănunte. Eu le-am răspuns că atât timp nu facem nimic rău, mergem în continuare. Când se va termina, va fi ca atunci când s-a făcut SPA-ul. Trebuie și să dezvoltăm”.

Nicolae Munteanu: “Păcat de stejarii ăia seculari”.

Primar: “Și mie mi-a părut rău, dar nu am avut ce să fac. Trebuie să terminăm proiectul până la sfârșitul lunii noiembrie. Altfel, va trebui să plătim din bugetul local, dar mă voi îndrepta împotriva organelor de control”.      ·

Ionel Ivan:”Nu ar fi mai bine să amânăm?”

Primar: “Dacă amânăm suntem în aceeași poziție”.

Ionel Ivan:  “Lipsa colegilor, poate au și ei un punct de vedere. Nu ai cum să lipsești la un subiect atât de delicat, 6 inși”.

Primar - “Eu am spus și mi-am asumat și am mers înainte”.

Ionel Ivan: “Facem extraordinară sau de îndată”.

Nicolae Munteanu:  “Nu vor veni. Din punctul meu de vedere”.

Supus la vot, proiectul de hotărâre a fost respins cu 5 voturi pentru și 4 împotrivă, fiind vorba despre un proiect care se votează cu majoritate calificată.

 

Ce zice Direcția Silvică

„Ne-a solicitat Prefectura Brăilei un punct de vedere. Deocamdată, nu am primit de la colegi nicio informare. Ce pot să vă spun este că vegetația de acolo, din stațiune, este din afara Fondului Forestier Național. Respectarea regimului silvic în astfel de situații intră în competența Gărzii Forestiere Focșani. Din discuțiile cu personalul din cadrul Direcției Silvice Brăila, pot să vă spun că nu a fost solicitat un aviz pentru efectuarea lucrărilor de exploatare a arborilor din suprafața respectivă. Până în momentul de față nu știu de un aviz eliberat de D. S. Brăila pentru lucrarea de acolo”, acesta este punctul de vedere al conducerii.

 

Inspecția în construcții n-are conducere

Culmea este că o altă instituție extrem de importantă pentru verificarea unor astfel de lucrări, Inspecția în Construcții din Brăila, doarme în păpușoi. Motivul: fostului șef i-a expirat mandatul, dar de la București nu a venit nicio numire. Potrivit unor surse demne de încredere nefiind nicio regională așa cum este cazul altor instituții circuitul TUTUROR hârtiilor merge pe la București și de acolo primește "lumina" inspectoratul de stat în construcții de la noi. O posibilă explicație ar fi că Executivul vrea reorganizarea pe regiuni a inspectoratelor județene. Și până atunci, astfel de sesizări când se rezolvă? În fond, toate controalele din Lacu Sărat au fost solicitate de instituția prefectului, nu pentru că așa vrea el, cum tendențios a afirmat primarul Cojea, ci urmare sesizărilor de ilegalitate cu privire la tăierile de copaci.

Reamintim că în perioada 19 – 22 septembrie am primit o mulțime de telefoane la redacție de la cetățeni scandalizați de tăierile masive de copaci din stațiunea Lacu Sărat. Nu mai vorbim de zecile de poze trimise pe telefoanele noastre!  

Întrebat ce se întâmplă în stațiunea Lacu Sărat, primarul comunei Chiscani, Costică Busuioc Cojea a confirmat acțiunea.

Acolo construim un părculeț de joacă pe fonduri europene (este vorba despre fondurile pentru pescuit și afaceri maritime, acvacultură - n.n), pe FLAG (grupurile de acțiune locală pentru pescuit -n.n) , care ar trebui să fie gata până la sfârșitul anului ca să nu pierdem fondurile. Sunt toate avizele necesare scoase, inclusiv de la mediu. Dacă ați merge acolo ați vedea că este amplasat pe vechiul parc englezesc, în centrul din mijloc a rămas bordura veche. Niciun copac secular, doar strictul necesar s-a tăiat!”

Strictul necesar a însemnat peste 100 de arbori dintre care 11 stejari. Și pentru ce?

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro