Tânăra de etnie romă, care ar fi fost răpită din localitatea Şuţeşti în urmă cu 2 zile, a plecat, de fapt, de bună voie. Magdalena Ali (19 ani) a fost găsită de poliţiştii brăileni în comuna buzoiană Ziduri, locul său naştere. Fiind audiată, fata a declarat că nu a răpit-o nimeni, ci a plecat singură cu un autovehicul de ocazie până în municipiul Râmnicu-Sărat, apoi a luat trenul până în localitatea Ziduri, la domiciliul mătuşii sale. Tânăra le-a spus poliţiştilor că nu mai vrea să trăiască alături de concubinul ei din Şuţeşti, cu care are şi un copil, drept pentru care s-a gândit să se întoarcă acasă.
Reamintim că, în ziua de 3 iulie, socrul fetei i-a alertat pe poliţişti, spunându-le că nora lui a fost răpită de persoane necunoscute, cu o maşină roşie. Bărbatul a spus că fata a fost luată de pe stradă, în timp ce se deplasa spre domiciliu. Imediat, poliţiştii au instituit filtre la ieşirile din oraş şi au anunţat şi judeţele limitrofe, toate maşinile roşii fiind oprite pentru control. După câteva ore, oamenii legii au aflat că tânăra s-ar afla la rudele din partea mamei, din judeţul Buzău. În cauză urmează să se dispună măsurile care se impun.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.