Quentin Tarantino a confirmat că se va retrage din activitate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Quentin Tarantino a confirmat că se va retrage din activitate

Regizorul Quentin Tarantino a confirmat, într-o conferinţă care a avut loc joi în San Diego, că intenţionează să se retragă din activitate după cel de-al zecelea film al său şi că ar considera că a avut o carieră de succes dacă ar fi recunoscut drept unul dintre cei mai buni regizori din toate timpurile, informează Variety.

 

Tarantino, care a regizat şi a scris scenariile pentru opt filme, a mai spus că este mulţumit de cariera lui şi că îi face plăcere să creeze proiecte de la zero şi apoi să le urmărească în procesul de dezvoltare, potrivit News.ro.

„Îmi dă o satisfacţie incredibilă să mă uit în urmă şi să mă gândesc că a existat un moment în care eram cu un stilou în mână, aşezat la o masă, în faţa unei foi goale”, a spus Tarantino.

Regizorul a mai declarat că speră să lase o impresie de durată în cinematografie, pentru următoarele generaţii. 

„Felul în care definesc succesul este atunci când îmi voi fi încheiat cariera şi voi fi considerat unul dintre cei mai buni regizori din toate timpurile. Asta ar însemna succes. Şi, mergând mai departe, voi fi având succes dacă voi fi considerat un mare artist, nu doar un mare regizor”, a mai spus Quentin Tarantino.

Regizorul a dat de înţeles anterior că următorul său proiect va fi un film cu gangsteri, cu acţiunea plasată în Australia, în anii 1930.

Tarantino mai lucrează la un proiect care are legătură cu fascinaţia lui pentru anul 1970. 

Quentin Tarantino, născut pe 27 martie 1963, este un regizor, scenarist, producător şi actor american. Opera lui Tarantino denotă o cunoaştere enciclopedică a artei cinematografice, iar stilul lui se remarcă printr-o naraţiune postmodernistă şi nonlineară, dialoguri elaborate, adeoseori punctate cu referiri la cultura populară, dar mai ales prin scene profund estetice, dar de o violenţă extremă, inspirate din filme de „categorie B”, de arte marţiale şi cele incluse în categoria „western spaghetti”.

Quentin Tarantino a creat pelicule care au marcat cinematografia actuală, precum „Reservoir Dogs”, „Pulp Fiction”, ”Jackie Brown”, cele două pelicule din seria „Kill Bill”, „Inglorious Basterds” şi „Django Unchained”. Cineastul american a câştigat două premii Oscar, două Globuri de Aur, două premii BAFTA şi prestigiosul trofeu Palme d'Or la Festivalul de la Cannes.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro