Pentru a lămuri unele aspecte, preşedintele de şedinţă, social - democratul Doru Damian, a dat cuvântul colegului său de partid şi de plen, Marian Dragomir, director la Garda de Mediu Brăila. "Este o realitate că în Brăila miroase şi ştim cu toţii de unde vine acel miros. Acea unitate este în procedura de revizuire a autorităţii de mediu de un an de zile, ceea ce mi se pare un termen deosebit de lung. Iar răspunsul la întrebarea de ce durează aşa de mult este că revizuirea este făcută de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Galaţi. Pentru că brăilenii nu sunt mulţumiţi de ce se întâmplă, am cerut refacerea acestei proceduri, la care teoretic se lucrează în acest moment. Actuala autorizaţie are nişte termene foarte generoase pentru societate, în care ar trebui să îndeplinească condiţiile de protecţie a mediului. Mai clar, nu există decât o înşiruire de lucruri, fără date precis delimitate. Noi facem verificări şi, în plus, am reuşit să obţinem notificarea societăţii, în ideea de a organiza o dezbatere publică, la care să participe cetăţeni, ONG-uri, autorităţi. Problema este că Agenţia pentru Protecţia Mediului Galaţi nu a precizat data la care societatea să facă dezbaterea publică, dar vom insista să fie stabilită cât mai repede", a reuşit să explice Dragomir, până să fie întrerupt de colegii din sală, brusc grăbiţi să încheie subiectul. Mai mult, consilierul liberal Vasile Varga i-a atras atenţia lui Dragomir că se află în incompatibilitate dacă discută chestiuni legate de serviciu în cadrul CLM. Varga chiar a comentat că, de fapt, nu este stabilită clar sursa mirosului care mută din loc nasurile brăilenilor şi nu e musai ca acesta să vină de la ferma de porci a colegului său de partid Gheorghe Caruz (PNL), ci de la o fermă de păsări. Unii dintre cei prezenţi în sală au glumit, adăugând că, probabil, putoarea vine de la ferma de pui de la Oprişeneşti, lângă Ianca, sau chiar de la Buzău.