"Până în 2020 ar trebui să dispunem de opt submarine de tip Borei", a declarat Putin. Două dintre ele, Aleksandr Nevski şi încă unul, se află în proces de testare. Sunt sigur că va fi implementat întregul proiect", a adăugat el. Ceremonia vizând această navă, Kniaz Vladimir, s-a desfăşurat la Sevmaş, cel mai mare şantier naval al Rusiei şi singurul producător de submarine nucleare situat în oraşul-port la Marea Albă, Severodvinsk, relatează RIA Novosti în pagina electronică. Mai multe nave de luptă de ultimă generaţie, atât de suprafaţă, cât şi submarine, urmează să fie construite pentru "noua Marină" rusă, echipate cu arme moderne, unităţi de comandă şi de control şi sisteme de comunicaţii, a mai anunţat Putin.
Clasa Borei urmează să devină principala clasă în cadrul disuasiunii nucleare strategice a Marinei ruse, înlocuind vechile nave din Proiectul 941 (Clasa Typhoon) şi Proiectul 667 (clasa Delta-3 şi Delta-4).