Întrevederea era prevăzută iniţial pentru începutul lunii aprilie, dar a fost amânată de Rusia după semnarea, la sfârşitul lunii martie, a unui acord între Ucraina şi Uniunea Europeană pentru modernizarea reţelei ucrainene de tranzit de gaz. Acordul a iritat puternic Moscova, deşi Kievul dăduse asigurări că acesta nu este îndreptat împotriva Rusiei.
Întrevederea din 29 aprilie se va referi la "probleme de coordonare economică", potrivit unui comunicat al guvernului care nu dă alte detalii.
Ucraina a solicitat Rusiei un împrumut de cinci miliarde de dolari, de care are nevoie pentru a combate criza economică. Dar preşedintele rus Dmitri Medvedev a avertizat luna trecută că şansele Kievului de a obţine aceşti bani sunt mai mici, după excluderea Rusiei din discuţuiile ucraineano-europene cu privire la tranzitul de gaz.
Un grav conflict comercial a avut loc între cele două ţări la începutul acestui an, ducând la întreruperea totală a livrărilor de gaz rusesc către clienţii occidentali deserviţi via teritoriul ucrainean.