Punctele de prim-ajutor, suprasolicitate de brăilenii afectaţi de caniculă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Punctele de prim-ajutor, suprasolicitate de brăilenii afectaţi de caniculă

* când a fost cazul, s-au acordat măsuri de prim-ajutor * au fost şi situaţii mai grave, cinci persoane care au leşinat pe stradă fiind transportate la spital * meteorologii prognozează pentru zona noastră temperaturi caniculare şi în această săptămână

Toropiţi de căldura înnăbuşitoare, brăilenii au profitat în număr mare de cele cinci puncte de prim-ajutor instalate de Serviciul de Ambulanţă Judeţean pe raza municipiului. Este vorba despre cinci ambulanţe postate, sâmbătă şi duminică, în apropierea unor locaţii intens circulate: Piaţa Mare, Piaţa Microhală, Piaţa Concordiei, Piaţa Săracă şi parcarea din faţa Palatului Agriculturii. În total, sâmbătă şi duminică, 1.174 de brăileni au beneficiat de consultaţii gratuite din partea personalului medical de pe aceste ambulanţe. Fiindcă acuzau stări de rău cauzate de caniculă, acestora li s-a luat tensiunea arterială, li s-a făcut EKG şi li s-a măsurat glicemia, iar unde a fost cazul s-au acordat măsuri de prim ajutor. Au fost, însă, şi situaţii mai deosebite ce au necesitat transportarea de urgenţă la spital a pacienţilor. "S-au înregistrat cinci cazuri când persoane afectate puternic de temperaturile ridicate au leşinat în apropierea ambulanţelor staţionate. Au fost solicitate unităţi mobile de sprijin, care i-au dus pe aceşti pacienţi la unitatea de primire urgenţe", ne-a spus Silviu Radu, managerul SAJ Brăila. Potrivit acestuia, persoanele care au solicitat consultaţii în cele cinci puncte fixe fac parte din toate categoriile de vârstă. "Rezultatele obţinute în urma controalelor efectuate au fost trecute într-un tabel care va fi predat Direcţiei de Sănătate Publică şi care va constitui o bază de date importantă, pentru monitorizarea ulterioară a stării de sănătate a acestor persoane", ne-a mai spus Silviu Radu.
Prezenţa echipajelor medicale în cele cinci locaţii de pe raza municipiului se va menţine şi în zilele următoare, până la ridicarea avertizării cod galben de caniculă. Pentru că mulţi dintre brăileni au pus întrebări legate de regulile care trebuie respectate în perioada caniculară, conducerea SAJ intenţionează să tipărească un pliant explicativ pe care să-l distribuie gratis în zilele următoare. Meteorologii prognozează temperaturi caniculare şi în zilele următoare. Astfel, mercurul din termomentre va depăşi valoarea de 30 de grade Celsius pe tot parcursul acestei săptămâni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro