“Puls în alb și negru” este romanul prin care scriitoarea Laura Hartte își face debutul în lumea literară, atrăgând atenția prin stilul unic, profunzimea textului, emoțiile transmise și povestea foarte bine construită. Deși este încadrat ca fiind un roman pentru publicul tânăr, acesta depășește, prin complexitatea sa, granițele unei astfel de categorii.
Redactată la persoana I, cartea prezintă din perspectivă dublă povestea de viață a personajului principal, Noah Mayhem, un tânăr cu care destinul nu a fost tocmai blând. Fiu al unui magnat al petrolului, care nu face altceva decât să îi atragă atenția asupra greșelilor făcute, desconsiderându-l, crescut fără o mamă care ar fi putut să îl înțeleagă, Noah își pune întreaga energie în misiunea pe care și-a creat-o alături de prietenul său, Caden, pentru salvarea micuței Mia, ce suferă de o boală necruțătoare, chiar dacă acest lucru înseamnă implicarea lor în afaceri ilegale. Își construiește astfel o altă lume, lângă oamenii pe care îi coordonează și pentru care s-ar sacrifica oricând, ei fiind de fapt adevărata lui familie.
Zbuciumul exterior, lupta permanentă cu tatăl său, traficul cu droguri, toate acestea sunt departe de a egala ceea ce se petrece în interiorul lui Noah. Măcinat de o boală psihică pe care nu o înțelege în totalitate și pe care vrea să o domine, personajul se dedublează, lăsându-l uneori pe Hatter, cealaltă personalitate a sa, să preia controlul propriului trup. Textul impresionează prin trăirile pe care le transmite în astfel de momente. Scenele sunt puternice, introspecțiile zguduitoare, lupta dintre cele două personalități atingând de multe ori paroxismul.
Noah are nevoie de lumină pentru a putea supraviețui în lumea întunecată în care se scufundă, iar aceasta va veni în viața sa odată cu fata de care se îndrăgostește. Collene Myers depășește toate așteptările și ajunge să fie îndrăgită de cititori în primul rând datorită stăruinței sale de a fi alături de Noah dincolo de orice.
Romanul este construit pe o structură antagonică, fapt ce reiese încă din titlu. Bun și rău, drept și injust, lumină și întuneric, înger și demon, iubire și ură, viață și moarte, altfel spus un univers complex în alb și negru, care, în pofida cromaticii dihotonice, transmite o plenitudine de culori celui ce citește textul.
„Trăiesc. Mor. Și mă doare!
Fiecare clipă din viața mea pare a fi mereu ultima. Mă sufoc. Plămânii îmi ard. Lacrimile îmi inundă și ultima fărâmă de suflet. Adevărul e că mor. Cad în genunchi și încerc să adun cioburile. Sunt blocat într-o lume de orbi și eu sunt surd. Ei vorbesc despre ce aud, iar eu despre ce văd și cumva contradicțiile astea mi se sparg mie în cap. Mor în mijlocul mulțimii și nimeni nu vede asta.”
O adevărată pledoarie pentru artă ce reiese din fiecare frază a romanului, „Puls în alb și negru” dărâmă și ridică lumi din cuvinte cutremurătoare, purtându-și cititorul în cele mai adânci cotloane ale sufletului uman ce își caută cu ardoare liniștea.
Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila. Disponibilitatea titlului poate fi consultată în catalogul electronic al bibliotecii – https://toread.bjbraila.ro/opac.