• în proporţie de 90% echipa va activa în Liga a III-a în viitorul sezon • 24 de jucători au fost prezenţi la reunirea lotului • Mădălin Pascu de la Dinamo şi trei jucători de la Oţelul au venit în probe • portarul Coviţ a fost prezent la reunirea lotului • sâmbătă, Sportul Chiscani joacă primul amical, la nou promovata în Liga a III-a, Victoria Traian
Lotul echipei Sportul Chiscani s-a reunit luni, 10 iulie, pentru a începe pregătirile în vederea sezonului 2017-2018 al Ligii a III-a. Iar la primul antrenament, sub bagheta unui nou antrenor, Puiu Antohi, au participat 24 de fotbalişti. Noii sosiţi sunt portarul Coviţ, trei jucători tineri de la Oţelul Galaţi, Cosmin Ivaşcu, Viorel Lepădatu şi Lucian Titus Ivan, şi, nu în ultimul rând, Mădălin Pascu, jucător de doar 15 ani, care vine de la Dinamo Bucureşti şi care este fiul preşedintelui clubului, Georgel Pascu. Mădălin poate juca pe orice post din axul central al echipei, începând cu cel de fundaş central până la cel de atacant. S-a alăturat de asemenea, lotului şi juniorul Constantin Ştefan, care este legitimat la Sportul Chiscani, dar care a fost accidentat o lungă perioadă de timp. La primul antrenament au asistat primarul comunei Chiscani, Costică Cojea şi preşedintele clubului, Georgel Pascu.
După aproape o oră de alergări şi stretching au urmat două reprize de fotbal pe superba suprafaţă de joc a terenului recent renovat. Lotul a fost împărţit în două echipe, iar dintre noii sosiţi s-a remarcat atacantul Cosmin Ivaşcu, autor a două goluri frumoase, dar şi juniorii deja legitimaţi la club, Constantin Ştefan şi Bordei.
“Este o nouă provocare pentru mine şi îmi doresc să facem o echipă bună ca să le oferim un prilej de bucurie acestor oameni sufletişti care o susţin şi iubitorilor de fotbal din Chiscani şi din celelalte localităţi, care sper să umple tribuna la meciurile noastre”, a punctat Puiu Antohi.
Lucrările la suprafaţa de joc s-au încheiat, acum terenul corespunde normelor impuse de FRF, iar în curând va fi montată şi tribuna mobilă cu o capacitate de 300 de locuri. “Banii pentru procurarea şi plantarea gazonului şi cei aferenţi manoperei pentru montarea noului gard au fost din sponsorizări. Urmează să montăm tribuna şi ţin să le mulţumesc pe această cale consilierilor din vechiul mandat deoarece aceştia au aprobat procurarea acesteia”, a declarat primarul Costică Cojea.
Semicantonament pe plan local şi patru meciuri amicale
Până vineri jucătorii se vor reacomoda la efort, iar sâmbătă, Sportul Chiscani va susţine primul meci amical, în deplasare, la nou promovata în Liga a III-a, Victoria Traian. În cepând din 17 iulie fotbaliştii vor intra într-un semicantonament de zece zile. Până la startul campionatului conducerea clubului a programat deja o serie de partide amicale. Sportul Chiscani va juca juca sâmbătă, 15 iulie, la Victoria Traian, pe 5 august, la Oţelul Galaţi, pe 12 august, la CSM Focşani, iar pe 19 august, acasă, cu CSM Focşani.
“În proporţie de 90% vom juca tot în Liga a III-a de aceea am început pregătirile pentru noul sezon competiţional. Avem deja în probe cinci fotbalişti, însă selecţia va continua. Vrem să facem o echipă competitivă care să se claseze între primele 10 formaţii în campionatul următor. Am stabilit deja datele pentru patru partide amicale, dar sper să mai putem disputa şi alte jocuri de verificare pentru omogenizarea lotului”, a declarat Georgel Pascu, preşedintele clubului Sportul Chiscani.
La reunirea lotului au participat următorii jucători: Tudor, Turiac, Coviţ – portari; Bogdan, Claudiu Boariu, Liviu Boariu, Bordei, Chihaia, Chiriac, Costache, Gaşpar, Huţu, Mirescu, Pârlog, Pană, Techiu, Ndigwe, Zărnescu, Bălan, Mădălin Pascu, Cosmin Ivaşcu, Viorel Lepădatu, Lucian Ivan – jucători de câmp.