Pui de mistreţ salvaţi din foc de vânători | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Pui de mistreţ salvaţi din foc de vânători

În urmă cu câteva zile, două parcele cu stuf din incinta amenajării piscicole de la Corbu Vechi au fost incendiate de persoane rămase necunoscute. Focul a fost pus intenţionat, în seara zilei de 15 martie, într-un moment în care vântul bătea cu putere, astfel că încercările paznicilor crescătoriei de a lichida incendiul au fost sortite eşecului. Abia luni seară, după ce vântul s-a mai calmat în zonă, flăcările s-au stins singure. Grav este faptul că sinistrul a provocat un adevărat masacru în rândul animalelor sălbatice. Câţiva vânători li s-au alăturat angajaţilor fermei piscicole, în încercarea de a izola parcelele incendiate, pentru a stăvili înaintarea flăcărilor prin stuful uscat ca iasca. Şi pescarii, şi vânătorii aveau să asiste la scene absolut impresionante, în care animalele înconjurate de foc aproape au ars de vii, pentru a-şi proteja puii până în ultimul moment. "Am văzut căprioare făcând salturi imposibile, de 6-7 metri, peste canalele de irigaţii, şi femele de mistreţ care au rămas în stuf până când le-a luat blana foc, ca să-şi apere puii abia născuţi. Unii dintre pui, dezorientaţi, încercau să fugă după ele, dar nimereau înapoi în flăcări şi ardeau de vii. Pe câţiva am reuşit să-i recuperăm şi acum facem tot posibilul să-i ajutăm să supravieţuiască", ne-a povestit Laurenţiu Radu, directorul Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi. Acesta spune că s-au făcut scrum numeroase cuiburi de păsări şi au murit foarte mulţi pui de mistreţ şi iepuri, probabil şi mistreţi adulţi şi căprioare.

Ferma piscicolă a suferit o importantă pagubă economică. Şeful de fermă Horia Coşarcă ne-a declarat că stuful urma să fie recoltat şi vândut la export. "Au ars 1.000 de maldăre deja recoltate, în valoare de peste 5.000 lei, iar restul de stuf, încă nerecoltat, ridică paguba la peste 10.000 lei (100 milioane de lei vechi n.n.)", ne-a spus Coşarcă. Acesta a menţionat că pentru stingerea incendiului, nu a solicitat intervenţia pompierilor, fiindcă zona este greu accesibilă şi, oricum, din cauza vântului, focul era imposibil de controlat.

Practici barbare

Se bănuieşte că incendiul a fost iniţiat de crescătorii de oi din zonă, care ar fi vrut să scape de stuf, pentru ca în locul lui să crească iarbă bună pentru păşunat. Aproximativ 60 de hectare sunt acum acoperite de scrum. "Cine acuză vânătorii de toate relele care li se întâmplă animalelor sălbatice se înşeală. Vânătorii provoacă maxim 5% din mortalitatea vânatului. Restul este dat de astfel de practici barbare, cum este incendierea câmpurilor, cum este folosirea fără noimă a insecticidelor, creşterea în exces a câinilor pe lângă stână sau abandonarea în câmp a câinilor, care, în timp, se organizează în haite şi fac ravagii în efectivele de vânat. Nociv este şi păşunatul acesta intensiv. Tradiţia, dar şi legile în vigoare, spun că turmele de oi nu au voie să iasă pe izlaz decât după Sf. Gheorghe, adică pe 23 aprilie, dar la noi se păşunează toată iarna. Vânătorii străini care ne vizitează sunt uimiţi de prezenţa permanentă a turmelor pe câmp şi sunt de-a dreptul oripilaţi de grămezile de gunoaie aruncate peste tot, sursă de boli pentru animalele sălbatice. Unii străini ne-au spus că nu au văzut aşa ceva nici în cele mai sărace ţări din Africa", ne-a mai declarat directorul AJVPS Brăila.
În prezent, la câteva zile după ce au rămas fără mamă, cei patru purceluşi mistreţi salvaţi de vânători dau semne că au trecut de perioada critică. Sunt vioi şi se împacă foarte bine cu orezul pisat pe care "mama" lor adoptivă, tanti Lenuţa, o îngrijitoare de la Fazaneria Lacu Sărat, li-l pune în laptele de vacă. Peste câteva luni, dacă vor fi sănătoşi, puii de mistreţ vor fi eliberaţi pe câmp, pentru a trăi în sălbăticie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro