* la turneul internaţional care a avut loc la Vrbas, brăileanul a ajuns în finala categoriei 70 kg * Muşat a fost învins în ultimul act de Victor Litvinov, din Kazahstan
După ce a obţinut primul loc la Cupa României la categoria 70 kg, pugilistul brăilean Eduard Muşat s-a remarcat şi în plan internaţional.
La turneul de box care a avut loc săptămâna trecută la Vrbas, în Serbia, boxerul de la CSM Brăila a cucerit medalia de argint. Delegaţia României condusă de antrenorii Ilie Captari şi Valentin Anghel a cuprins şase boxeri, printre aceştia figurând şi Eduard Muşat, sportiv pregătit la CSM Brăila de antrenorii George Perţea şi Marian Piţa.
În Serbia, Muşat a fost singurul pugilist român care a avut de disputat patru meciuri, restul având doar trei. Brăileanul, în mare formă în acest an, a trecut în primul meci de Lazăr Bovan din Bosnia-Herţegovina. În runda a doua, Eduard Muşat l-a învins pe Marco Pizurica din Serbia apoi a câştigat la puncte meciul din semifinale, cu Christos Vasiliou din Cipru şi astfel şi-a asigurat un loc în finala categoriei 70 kg. În ultimul act al competiţiei, brăileanul a fost învins de Victor Litvinov, din Kazahstan.
“A fost un turneu internaţional puternic, cu pugilişti din 18 ţări, şi consider că noi românii am avut prestaţii foarte bune. Eu am avut neşansa de a lupta în patru meciuri, dar pe de altă parte a fost bine că am boxat cu pugilişti din mai multe ţări, sportivi cu diverse stiluri. Am avut adversari buni încă din primul meci dar am reuşit să ajung în finală. Adversarul din Kazahstan a fost mai bun, a meritat victoria. Pentru mine a fost un meci din care am învăţat multe lucruri. Sunt pe un drum ascendent, iar obiectivul din acest an este să ajung la Campionatul European de box pentru juniori care va fi la începutul lunii iulie”, ne-a declarat, imediat după meciul din finală, Eduard Muşat.
Pugilistul a revenit sâmbătă la Brăila iar luni, de la ora 17.00, s-a antrenat la sala de box de la CSM Brăila.
“Muşat este într-o formă foarte bună în acest an. A ajuns în finala unui turneu internaţional de box puternic, unde a fost singurul român care a avut de boxat în patru meciuri. Pe primele trei le-a câştigat, a fost învins în finală, însă a avut un adversar redutabil, cu o mai mare experienţă competiţională. El a făcut o figură frumoasă în Serbia”, ne-a declarat antrenorul Marian Piţa.