Publicista Anca Popoacă-Giuran a încercat să-şi pună capăt zilelor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Publicista Anca Popoacă-Giuran a încercat să-şi pună capăt zilelor

Ieri după-amiază, traducătoarea şi publicista Anca Popoacă-Giuran s-a aruncat de la fereastra dormitorului din apartamentul său, situat la etajul doi. În urma gestului necugetat ea a suferit un traumatism occipital şi a fost transportată la Spitalul Judeţean Brăila. Starea a fost apreciată de medici ca fiind foarte gravă şi a fost transferată la Spitalul Bagdasar-Arseni din Bucureşti, pentru a fi supusă unei intervenţii chirurgicale.

Surse din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) au precizat, printr-un comunicat, că mama publicistei Anca Popoacă-Giuran a sunat la ambulanţă şi poliţie, solicitând ca fiica ei, care era foarte agitată, să fie transportată şi internată la Psihiatrie. "În momentul în care echipajele de la ambulanţă şi poliţie au sosit la adresa respectivă şi au intrat în casă, victima nu le-a permis accesul. Cadrele medicale au fost date afară din apartament, victima motivând că ea este proprietara şi nu are ce discuta cu nimeni. Într-un ultim efort, înainte de a părăsi apartamentul, personalul de pe ambulanţă a încercat să o consilieze şi să o convingă că cel mai bine este să meargă la spital pentru tratament de specialitate. Pe moment femeia a spus că este de acord, dar că trebuie să îşi aducă din dormitor buletinul. Când a ajuns în dormitor, s-a aruncat în gol, de la etajul doi", a precizat Silviu Radu, managerul SAJ. Specialiştii au solicitat apoi o ambulanţă specială de terapie intensivă, cu medic şi victima a fost transportată la spital. Poliţiştii au efectuat cercetarea la faţa locului şi au întocmit dosar penal, urmând să stabilească cu exactitate situaţia de fapt.

Anca Popoacă-Giuran a fost până în această toamnă profesoară de limba engleză la Universitatea "Constantin Brâncoveanu", însă din cauza restructurărilor şi-a pierdut postul. Ea mai făcea traduceri şi mai publica articole în diverse reviste. S-a născut în mai 1968 şi a absolvit Liceul "Bălcescu" în 1986. A urmat apoi cursurile Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii Bucureşti, după care, din 1991, a urmat diverse cursuri de specializare de un an la instituţii de învăţământ din Marea Britanie: Cambridge, Middlesex, Royal Society of Arts, Morris School of Jurnalism. A obţinut titlul de doctor cu teza "Mircea Eliade - Dichotomia savant/scriitor" la King's College din Londra, în 1999. În România a revenit în anul 2000, când a fost pentru o perioadă consilier prezidenţial în mandatul preşedintelui Emil Constantinescu. Din 2001 până în 2011 a fost lector la Universitatea "Brâncoveanu". A fost şi redactor- şef al cotidianului "Brăileanul". A publicat volumele: "Cu dragoste, Anglia" în 1995, "Cabinetul doctorului Kim. Discurs în labirint" în 2000 şi "Deliciosul meu bărbat de lut" în 2003.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro