• cei doi au furat bormaşini, un flex, DVD şi sticle de băuturi alcoolice • poliţiştii i-au prins repede pe hoţi
Puşi pe furat, doi tineri din Cireşu au intrat într-o locuinţă şi au plecat cu bunurile găsite, valoarea fiind una destul de mare. La o săptămână de la comiterea faptei, hoţii au fost prinşi.
Astfel, la data de 22 octombrie, ora 12:10, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Făurei au fost sesizaţi de către un bărbat de 45 de ani, din comuna Galbenu, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras mai multe bunuri de la un imobil din comuna Cireşu. În urma verificărilor efectuate, în cursul zilei de miercuri, poliţiştii i-au identificat pe doi tineri, cu vârste de 16 şi 17 ani, ambii din localitatea Cireşu. Ei sunt bănuiţi că, în noaptea de 21 spre 22 octombrie, au sustras, prin forţarea şi distrugerea sistemului de închidere a unei ferestre, două bormaşini, un flex cu ochelari de protecţie, un circular de mână, un DVD şi mai multe sticle de băuturi alcoolice. Prejudiciul cauzat, în valoare totală de 5.000 lei, a fost recuperat parţial. În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.