Un brăilean de 61 de ani avea acasă o puşcă neletală şi 100 de alice, pe care le deţinea ilegal. El a primit vizita poliţiştilor, care au constatat că arma era din categoria celor supuse autorizării.
În ziua de 8 mai, poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au acţionat pentru identificarea persoanelor care deţin ilegal arme şi muniţii. Cu această ocazie, poliţiştii l-au depistat pe Valentin T. (61 de ani), din municipiu, care deţinea, fără drept, la domiciliul său o armă neletală tip puşcă, de calibru 5,5 mm, precum şi 100 de alice aferente. "Efectuând verificări în bazele de date, poliţiştii au stabilit că persoana în cauză nu este înregistrată ca deţinător legal de armă. Poliţiştii i-au ridicat în vederea cercetărilor arma şi muniţia" a precizat ag. şef adj Camelia Bucur din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru deţinere fără drept de armă neletală din categoria celor supuse autorizării.