Psihoza inscrierii in clasa I | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Psihoza inscrierii in clasa I

Mai multi parinti erau aseara in fata Scolii "Ion Creanga". Stateau la coada pentru inscrierea in clasa I. Multi nici nu mai vehiculau numele unui anumit invatator, pur si simplu isi doreau copiii elevii acelei scoli. Desi pe usa de la intrare erau afisate foarte mare noile criterii in conformitate cu care se vor face repartizarile pe clase, acei parinti continuau sa tremure in frig pentru a prinde un numar de ordine cit mai mic. Intrebati de ce fac acest lucru, pentru ca asa cum scrie in afis nu mai conteaza numarul de ordine, ei spuneau ca nu au incredere in ce scrie acolo. Alaturi de anuntul scolii cu noile criterii parintii pusesera un alt anunt, in care se spunea ca tabelul pentru inscrierile in clasa I este la o anume masina in fata scolii. Unul dintre parinti, urias de statura si cu mai mult aplomb, spunea clar pentru cine are urechi de auzit ca inaintea lui nu intra nimeni in scoala luni dimineata, ca ei au facut "ordinea strazii" si ca asta trebuie respectata. Ce face scoala nu e treaba lui, el vrea a doua zi sa fie primul care depune cererea. Mai mult, avansa scenarii apocaliptice, cum ca luni dimineata vor veni 400 de parinti sa-si inscrie copiii si nu sint decit 100 de locuri, asa ca el va fi primul. Intre timp, la ora 20.30, apare si directorul scolii, prof. Victor Buzea, care incearca sa convinga parintii sa plece acasa si sa se intoarca a doua zi dimineata, ca nu va fi nici o problema. Parintii insa nu se dau dusi. Nu au incredere si pace. Si prezenta unui reprezentant al presei le stirneste suspiciuni. Nu cumva si ziaristul are un copil de inscris in clasa I? Dupa multe discutii si promisiuni din partea directorului ca nimeni nu va ramine neinscris in clasa I pentru ca niciodata nu s-a intimplat asa ceva, niciodata nu au fost 400 de cereri pentru 100 de locuri, parintii se mai calmeaza. Intr-un tirziu isi iau si afisul cu tabelul de inscriere care se facea intr-o masina si pleaca acasa.
A doua zi, la ora 8.00, aproximativ 60 de parinti erau deja intr-o sala de clasa si aveau prima intilnire cu directorul Victor Buzea. "Vor fi cereri de inscriere pentru toata lumea, nu trebuie sa luati mai multe. Daca gresiti, veti primi alta fisa. Pe fisa trebuie sa treceti doar numele, adresa si numele invatatorilor, in ordinea dorita. La repartizarea pe clase vom tine cont de dorinta dumneavoastra, dar si de celelalte criterii afisate. Daca va grabiti la serviciu puteti veni si mai tirziu cu cererea, nu este nici o graba", a mai explicat directorul Victor Buzea. Unii dintre parinti au luat fisa de inscriere tipizata si au plecat acasa. Altii mai ramin sa o depuna. In 40 de minute linistea pune stapinire pe scoala, de parca nici nu se intimplase ceva.

Aglomeratie si la Scoala "Ioan Cuza"

In fiecare an, la inceput de ianuarie, Scoala "Ion Creanga" este luata cu asalt de parintii dornici sa-si inscrie copilul in clasa I la invatatorul ales. Pina anul trecut se lua in considerare numarul de ordine al cererii si se formase deja un obicei din a sta de cu noapte la coada, la poarta scolii, pentru a prinde un numar cit mai mic. Anul acesta, desi scoala a schimbat regulile si nu mai conteaza numarul de ordine, parintii tot au venit cu o seara inainte si s-au asezat frumusel la coada. Zvonurile, scenariile de cosmar au creat in rindul parintilor o adevarata psihoza, greu de combatut. Neincredrea in autoritati este la ordinea zilei, astfel ca, un parinte mai zelos, a vrut sa impuna ordinea strazii. Degeaba era scris negru pe alb ca in repartizarea elevilor pe clase nu se va tine cont de ordinea inregistrarii cererilor in documentele scolare si ca nu are sens sa vina pentru inscriere mai devreme de ora 8.00. Tot pe anuntul scolii se preciza ca repartizarea elevilor pe clase si invatatori se va hotari in Consiliul de Administratie al scolii, in baza criteriilor anexate, iar rezultatele preliminare vor fi afisate pe 30 ianuarie. "Criteriile pe care le-am afisat sint egal valabile si nu au fost scrise in ordinea prioritatilor. Vom tine cont de echilibrarea colectivelor de elevi pe sexe, de faptul ca unii parinti lucreaza in vecinatatea scolii, unii copii au frati sau surori in scoala, sint copii ai personalului angajat al scolii, au participat la proiecte comune ale scolii si ale gradinitelor. Dar nu vom neglija nici optiunile parintilor, ale invatatorului", a spus directorul Victor Buzea. Aproximativ 30 de parinti au fost ieri dimineata si in fata Scolii "Al. I. Cuza". Directorul Petru Enache a precizat ca repartizarea pe clase se face in functie de preferintele parintilor. "I-am chemat pe toti intr-o clasa si le-am explicat ca nu exista invatator perfect, ca fiecare are minusurile si plusurile lui si ca nu au de ce sa tina cont de zvonurile din cartier. Eu trebuie sa combat folclorul acesta cu toate mijloacele, pentru ca face foarte mult rau. La noi toti invatatorii sint buni si nu au de ce sa se inghesuie numai la unul, pentru ca nu pot primi mai mult de 25 intr-o clasa. Parintii vor pune numele invatatorilor in ordine si in functie si de alte criterii vom forma clasele", a precizat directorul Petru Enache. Inscrierile si la aceasta scoala vor continua pina la sfirsitul acestui an scolar, asa ca parintii celor mici nu au de ce sa se imbulzeasca.
La Scoala "Ion Bancila" nu sint aceleasi probleme. Sint copii inscrisi pentru clasa I, dar nu au venit parintii sa stea la coada. "Noi vom face anul viitor doua clase, una in traditional si alta "step by step". In general, se completeaza intii locurile la clasa traditionala, pentru ca in sistemul step parintii trebui sa dea si o contributie financiara pentru materialele cu care se lucreaza la ore. Cind se completeaza locurile la clasa traditionala, noi incercam sa convingem parintii sa ramina si la step. De obicei reusim si ne facem clasele stabilite", a spus directorul Ana Maria Dumitriu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro