Timp de o lună de zile, bărbatul de 33 de ani, din satul Cuza Vodă, acuzat că i-a luat viaţa chiriaşului său şi apoi i-a ascuns cadavrul în zăpadă, va sta internat la Psihiatrie. În această perioadă, psihopatul criminal Cristian Belu urmează să fie supus şi unei expertize psihiatrice, pentru a se stabili dacă a avut discernământ când a comis fapta. La data de 6 ianuarie 2015, judecătorii Tribunalului Brăila au dispus luarea acestor măsuri faţă de cel acuzat de comiterea infracţiunii de omor. "În baza art. 248 alin. (5) Cod proc. pen. în referire la art. 184 Cod proc. pen. dispune luarea măsurii internării nevoluntare a suspectului Belu Cristian, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor prevăzută de art. 188 alin. 1 Cod penal, pe o durată de 30 de zile începând cu data de 06.01.2015 până la data de 04.02.2015, în vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice. În baza art. 248 alin. (5) Cod proc. pen. dispune efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice cu următoarele obiective: - Bolile psihice de care suferă Belu Cristian; - Dacă în perioada 30.12.2014 - 02.01.2015 a avut discernământul faptelor sale raportat la bolile psihice de care suferă; - Ce măsură de siguranţă recomandă faţă de Belu Cristian - Dacă bolnavul Belu Cristian prezintă un pericol concret şi actual pentru ordinea publică. Fixează termen la data de 03 februarie 2015, termen pentru care se va cita suspectul Belu Cristian prin Administraţia Spitalului Sf. Pantelimon Brăila. Se va emite adresă la Serviciul de Medicină Legală Judeţean Brăila pentru efectuarea expertizei. Cu drept de contestaţie în termen de 24 de ore", este soluţia pronunţată zilele trecute de Tribunalul Brăila, după cum se arată pe site-ul instanţei. Oricum, fiind vorba despre un caz de omor, evaluarea psihiatrică a lui Cristian Belu se va face la Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici".
Reamintim că, în după-amiaza zilei de 2 ianuarie, un localnic din satul Cuza Vodă, comuna Salcia Tudor, a apelat numărul de urgenţă 112 şi a sesizat că a găsit articole vestimentare abandonate într-un canal de desecare situat la marginea localităţii. La locul indicat s-au deplasat poliţiştii, care au găsit o geacă şi o pereche de pantaloni. Anchetatorii au stabilit că hainele îi aparţin lui Coman B. (67 de ani), domiciliat fără forme legale în localitatea Cuza Vodă, fiind recunoscute de către sora acestuia. Hainele prezentau urme de sânge, astfel că anchetatorii au demarat cercetările întrucât existau suspiciuni privind comiterea unei fapte violente. După aproximativ 24 de ore de la sesizare, a fost descoperit cadavrul bărbatului de 67 de ani, acesta fiind îngropat în zăpadă, în curtea casei unde stătea cu chirie. Bătrânul nu ar fi mai fost văzut din ziua de 30 decembrie 2014, fiind sesizată dispariţia. Poliţiştii de la Investigaţii Criminale au găsit la locuinţa suspectului, respectiv într-o magazie, un topor plin de urme de sânge, despre care se presupune că ar fi arma crimei. În urma necropsiei, medicul legist a stabilit că victimei i-a fost tăiat gâtul cu toporul, fiindu-i secţionată carotida. Potrivit procurorului criminalist, din probele administrate în cauză a rezultat suspiciunea rezonabilă că, în perioada 30 decembrie 2014 - 02 ianuarie 2015, suspectul Cristian Belu a aplicat mai multe lovituri în zona capului cu un corp tăietor-despicător, victimei B. C., care au determinat hemoragie externă consecutivă plăgilor despicate ale gâtului cu interesarea arterei carotide de partea stângă, şi, în cele din urmă, decesul victimei. Oamenii din sat au fost convinşi, încă de la început, că bătrânul de 67 de ani a fost omorât chiar de cel care îl găzduia, Cristian Belu, pe care îl suspectează că şi-ar fi omorât şi tatăl. Dumitru Belu, cel care i-a dat viaţă tânărului, a dispărut de acasă din 25 ianuarie 2014 şi nimeni nu mai ştie nimic de el.