Mergi la conţinutul principal
Eu cred în educaţie!

PSD susţine educaţia coerentă şi continuă

Eu cred în educaţie! Ştiu că Brăila are potenţial, iar asta îmi dă curajul să întrevăd schimbări în bine şi misiuni îndeplinite în sectorul învăţământului preuniversitar. Am convingerea că împreună reuşim să facem lucruri mari pentru tinerii noştri şi nu numai!

Avem copii care nu merg la şcoală, peste tot în România, avem copii care se bucură de lapte şi corn, avem copii care abandonează cursurile sau se opresc doar la nivel de gimnaziu, avem copii care nu promovează examenele naţionale, avem copii care au nevoie de integrare, avem copii care rămân singuri în casă şi deopotrivă părinţi care nu au unde să lase copilul pentru a munci, avem părinţi care aşteaptă de la şcoală totul. Toate acestea îmi sunt cunoscute, m-am confruntat cu ele, în calitate de profesor şi director de scoala.  E limpede că  toate aceste probleme generează  ineficienţă economică. Cele două componente, cea economică şi cea educaţională, sunt strâns legate una de alta. Ce pot eu să fac? Ce facem?

Susţin implementarea programelor propuse de Partidul Social Democrat care să asigure condiţii de dezvoltare şi formare a tuturor copiilor de la naştere şi pînă la majorat, sprijin acordat părinţilor privind creşterea copiilor (0-3 ani) prin înfiinţarea a 1000 de creşe şi a unor centre de zi unde părinţii să-şi lase în siguranţă copiii pentru perioade scurte, şcoli echipate modern, cadre didactice perfecţionate şi motivate, asistenţă medicală, activităţi sportive desfăşurate la nivelul cluburilor şcolare, programe de calificare pentru absolvenţii care nu au promovat bacalaureatul, dezvoltarea învăţământului incluziv, orientare profesională realizată de profesionişti, învăţământ profesional. Municipiul Brăila are în acest moment 3 creşe funcţionale, dar necesarul este dublu şi în mod special în zona de cartiere.

Acestea sunt doar câteva din dezideratele cu care plec la drum, pe fondul a 19 ani de muncă în şcoală dar şi al celui de-al doilea job fulltime care mă împlineşte şi mă fericeşte cu fiecare zi – acela de mamă (viaţa m-a binecuvântat cu doi copii minunaţi, unul de gimnaziu şi unul de creşă).

     

EDUCAŢIA – PRIORITATE NAŢIONALĂ

Creşterea economică  impune dezvoltarea unui capital uman calificat precum şi investiţia în cercetare-inovare astfel încât în toate domeniile să fie asigurată eficienţa proceselor. În Programul de Guvernare al Partidului Social Democrat, capitolul Educaţie  este cel care interacţionează cu toate celelalte politici sectoriale: economic, tineret, muncă, sănătate. Altfel spus, dezvoltarea economică şi socială presupune accent pe partea educativă pe tot parcursul vieţii.

Inteligenţa este fără doar şi poate cea mai importantă şi inepuizabila resursă a unei naţiuni. În experienţa mea de dascăl şi director de şcoală am experimentat schimbări mai mult sau mai putin substanţiale ale sistemului educaţional. Unele cu efecte benefice, altele dezastruoase. Consider că principiul fundamental – accesul egal la educaţie, poate fi implementat  doar prin decizie politică.

Asigurarea accesului egal la Educaţie. Cum?

PSD susţine  asigurarea accesului egal la Educaţie prin finanţarea programelor de sprijin social, crearea condiţiilor optime de studiu pentru elevii cu cerinţe speciale (inclusiv internat pentru copii din judeţ), prin dezvoltarea de materiale didactice şi abordări pedagogice adecvate, asigurarea asistenţei din partea personalului calificat special în acest sens (creşterea numărului de profesori de sprijin şi psihopedagogi), dezvoltarea învăţământului profesional în cadrul Centrului Special de Educaţie Incluzivă. Susţinerea financiară va fi de la bugetul de stat şi din fonduri structurale.

 Nu a fost uitat nici accesul la educaţie al fiecărui copil provenit din rândul minorităţilor (inclusiv a populaţiei rroma). Dezvoltarea reţelei de mediatori şcolari prin care se asigură încurajarea participării populaţiei rroma la învăţământul obligatoriu, formarea iniţială şi continuă a cadrelor didactice pentru învăţământul în limba minorităţilor sunt câteva direcţii pe care PSD le are în vedere.

Voi susţine Pachetul social pentru educaţie, dezvoltarea educaţiei timpurii, programe de antreprenoriat de la şcoala primară până la universitate, organizarea de concursuri antreprenoriale pentru ca tinerii să-şi valorifice creativitatea şi să se adapteze mai uşor. Îmi doresc să determin respectarea principiului autonomiei şi descentralizării, să debirocratizăm sistemul de învăţământ sufocat de hârtii, dar în acelaşi timp să  întărim responsabilitatea publică a şcolii în faţa părinţilor şi a autorităţilor locale. Voi susţine motivarea financiară a personalului din învăţământ. Ştim bine că oamenii şcolii încă mai aşteaptă legea salarizării unitare, a statutului personalului din învăţământ şi perfecţionarea cadrelor didactice care să ducă la creşterea prestigiului profesional.

Economia  finanţează  dezvoltarea  prin educaţie

 PSD propune revalorizarea învăţământului profesional şi tehnic, flexibilizarea sistemului prin oferirea posibilităţilor de a urma mai multe calificări care să asigure acces pe piaţa muncii, dar şi posibilitatea continuării studiilor. Planurile de şcolarizare vor fi întocmite în urma unor studii şi dialoguri cu privire la nevoile agenţilor economici, iar centrele de consiliere vor fi sprijinul numărul 1 în determinarea orientării profesionale. Brăila are 25 de cabinete de consiliere şi susţin creşterea numărului acestora cât mai aproape de necesarul sistemului, evaluat a fi la 40 de cabinete în care să existe specialişti în consiliere şi orientare.

De asemenea, voi milita pentru creşterea participării la un act educaţional de calitate, de la creşă până la absolvirea unei forme de învăţământ care să asigure acces pe piaţa muncii. Este şi obiectivul care, potrivit estimărilor, va avea ca finalitate reducerea abandonului şcolar de la 17,3% la 11% în următorii 4 ani, prin măsuri de stimulare financiară, implicarea partenerilor locali şi cursuri parentale. În plus, am în vedere realizarea reformei curriculare şi manuale pentru toţi elevii, concomitent cu digitalizarea şi implicit reducerea încărcăturii de muncă pentru elev în afara şcolii.

Măsurile pentru reducerea ratei de abandon şcolar vizează finanţare suplimentară a programelor naţionale “Bani de liceu”, “Burse pentru elevii care frecventează şcoala profesională”, “Transport gratuit pentru elevi”, “Rechizite şcolare”, “Tichete de grădiniţă” şi  “Lapte - corn”.  Programul “şcoala după şcoală” va deveni funcţional şi se va stabili o nouă iniţiativă - “Masa Caldă”.

 

ÎN SPRIJINUL TINERILOR – PROGRAMUL A DOUA ŞANSĂ

Susţin cercetarea şi bursele de excelenţă pentru copiii supradotaţi! Avem copii talentaţi şi tineri valoroşi care fac cinste României prin rezultatele de top obţinute la olimpiade, calificările şi performanţele înregistrate la competiţiile naţionale şi internaţionale. Pentru ei susţin implementarea de programe adresate copiilor cu potenţial deosebit şi finanţarea cercetării care să vină în slujba societăţii şi a economiei. Atenţia mea se va îndrepta şi pe zona creşterii gradului de calificare, în vederea scăderii şomajului în rândul tinerilor, prin Programul A Doua şansă - învăţământ primar şi secundar inferior. De asemenea, iniţiative ca programele de antreprenoriat şi înfiinţarea de societăţi antreprenoriale studenţeşti în universităţi precum şi stabilirea unui Fond Naţional de Investiţii în Afaceri Pornite de Studenţi au întâietate pe lista mea de propuneri.

 

E-CATALOG  şi BIBLIOTECI  VIRTUALE

În curând, profesorii nu vor mai striga catalogul, iar absentele nu vor mai fi motivate pe hârtie, şi asta pentru că va exista E-catalogul, o platformă digitalizată care să înlocuiască clasicele caiete de mari dimensiuni. Implementarea Catalogului Electronic vine la pachet cu construirea unei platforme de E-learning şi a unor depozite online cu conţinut digital (biblioteca virtuală) care să uşureze munca tinerilor şi deopotrivă a cadrelor didactice.

 

INFRASTRUCTURĂ  MODERNĂ

Voi susţine programele de dezvoltare a infrastructurii şcolare pentru crearea condiţiilor necesare de confort, siguranţă şi securitate care să permită inclusiv obţinerea autorizaţiilor de funcţionare (sanitară, ISU) în conformitate cu prevederile legale. Vreau să-i ştiu pe aceşti copii în perfectă siguranţă, preocupaţi exclusiv de problemele din culegerile de matematică, nicidecum de cele care ţin de un acoperiş prin care plouă ori de instalaţia sanitară. Programul de  reabilitare şi modernizare a sistemului de învăţământ din România presupune, printre altele, şi realizarea unor centre educaţionale puternice care să asigure tinerilor servicii de educaţie până la nivel universitar şi, după caz, cămin, cantină, bază sportivă şi pentru activităţi sociale, dar şi locuinţe pentru cadrele didactice prin finanţare de la bugetul de stat sau din fonduri structurale.

În plus, doresc să-mi aduc contribuţia la stabilirea unui cadru normativ care să permită acordarea de beneficii adulţilor care participă la programe de formare pe tot parcursul vieţii, precum şi companiilor care finanţează participarea angajaţilor la programe de formare.

Îndrăznesc să cred în România, în ziua de mâine, în tânăra generaţie!Vreau să schimb atitudinea faţă de şcoală şi educaţie!

Profesor Emilia Meiroşu

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro