PSD si PDL se inteleg de minune, cand e vorba de impartit functii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

PSD si PDL se inteleg de minune, cand e vorba de impartit functii

Liderii PSD si PDL au inceput cu dreptul negocierile pentru impartirea posturilor. Cel putin asa declara liderii celor doua partide, care sustin ca prima discutie, desfasurata miercuri seara, a decurs intr-o atmosfera de colaborare, in care fiecare dintre partide si-a prezentat lista cu directiile. Constatandu-se ca unele optiuni sunt comune, au inceput primele tatonari. Potrivit informatiilor obtinute din surse care au dorit sa-si pastreze anonimatul, PSD si-ar fi anuntat intentia de a lua, ca prima optiune, Directia Finantelor Publice, iar PDL-ul ar urma sa-si adjudece Inspectoratul Scolar si sa foloseasca drept moneda de schimb in negocierile ulterioare cu social-democratii pastrarea actualului inspector scolar general, Iulian Danielescu, independent politic, dar agreat de PSD.
Declaratiile oficiale au fost retinute, atat dinspre partea PSD, cat si a PDL, cei contactati precizand ca a fost doar o discutie de principiu, in care nu s-au stabilit prea multe lucruri, ci doar cadrul general in care se vor purta negocierile in continuare. Astfel, presedintele executiv PSD, Aurel Simionescu, ne-a declarat ieri: "S-au discutat probleme legate de modul in care vrem sa facem aceasta impartire, conditiile generale, asumarea responsabilitatii de catre fiecare dintre noi pentru propunerile pe care le vom face si ideea ca atunci cand vom veni cu diverse persoane, pentru functiile respective, sa vedem si compatibilitatea care exista intre ei ca atare, dar si intre ei si cei ce vor fi numiti in alte functii de acest tip, pentru ca sa nu ne trezim, la final, ca unul sau altul spune: “Eu nu pot sa lucrez cu ala!”. Sunt discutii de principiu, despre ce directii doreste fiecare". Intrebat daca Directia Finantelor Publice va fi prima optiune a PSD, asa cum a spus in urma cu ceva timp seful PSD Gheorghe Bunea Stancu, Simionescu a confirmat partial: "Va fi o optiune a PSD".
Cat despre luarea unei decizii clare privind soarta prefectului de Braila, fie mentinerea sa pe post, fie inlocuirea din functie,
Simionescu a precizat: "Nu a existat o discutie pe tema asta, la intalnirea respectiva. Eu v-am mai spus ca optiunea noastra este de inlocuire a prefectului de Braila si stie si doamna Marcu acest lucru, iar ca timp, poate fi o chestiune de zile sau de doua saptamani" .
La rindul sau, prim-vicepresedintele PDL Braila, Silviu Radu, a declarat: "A fost doar o prima runda de discutii si nu s-a stabilit nimic legat de adjudecarea unor directii sau a altora. Important este insa ca s-a negociat intr-o atmosfera de colaborare, nu au fost incrancenari din partea vreuneia dintre parti, s-a discutat cu cartile pe masa si acesta este un prim pas incurajator. Urmeaza sa ne mai intalnim si sa stabilim fiecare, ce directii deconcentrate ia".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro