PSD se va adresa CEDO şi CEJ | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

PSD se va adresa CEDO şi CEJ

Senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu a afirmat că social-democraţii se vor adresa CEDO şi Curţii Europene de Justiţie dacă legile de austeritate ale Guvernului Boc vor fi declarate constituţionale, apreciind că CCR dă primul examen de independenţă faţă de Traian Băsescu. "Specialiştii departamentelor au stabilit că, în cazul în care nu se exercită vreo influenţă politică asupra CCR, decizia trebuie să fie favorabilă solicitării noastre. (...) Pentru că vrem să fim pregătiţi pentru orice alternativă, cât ar fi ea de neagră, şi pentru că săptămâna trecută Traian Băsescu şi-a văzut visul cu ochii şi a obţinut acea majoritate de care avea nevoie la CCR, nu doar la Guvern şi în Parlament, astăzi li s-a trasat sarcina juriştilor PSD să fie pregătiţi cu toată documentaţia necesară ca să ne adresăm Curţii Europene a Drepturilor Omului şi ulterior Curţii de Justiţie a UE, în cazul în care legile Boc vor fi declarate constituţionale", a spus purtătorul de cuvânt al departamentelor PSD.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro