PSD-PNL-PC ar putea semna un protocol de colaborare parlamentară | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

PSD-PNL-PC ar putea semna un protocol de colaborare parlamentară

"Am stabilit că la următoarea întâlnire, poate chiar în cursul acestei săptămâni, vom discuta cu textele pe masă un protocol de colaborare parlamentară, un proiect pentru legea electorală, atât privind alegerile locale, cât şi cele generale şi cele europarlamentare, un proiect comun PSD-PNL-PC şi o strategie de colaborare la nivel local prin care opoziţia la nivel naţional să fie unită şi la nivel local. Abuzurile şi încălcările de lege din partea lui Traian Băsescu, PDL, Emil Boc sunt aceleaşi la toate nivelurile şi trebuie sancţionate în mod unitar", a spus preşedintele PSD.
El a specificat că principalul obiectiv privind legislaţia electorală se referă la găsirea modalităţilor de eliminare a posibilităţilor de fraudare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro