PSD nu are încredere în PNL | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

PSD nu are încredere în PNL

Afirmaţia a fost făcută, ieri, în contextul în care moderatorul unei emisiuni l-a întrebat pe liderul deputaţilor PSD dacă se conturează o cale comună cu PNL sau social-democraţii vor să meargă pe propriul culoar. Social-democratul a răspuns că ceea ce-şi propune PSD este să câştige alegerile cu peste 50%, dar rămâne de văzut dacă se va reuşi acest lucru. În privinţa raportării la PNL, Hrebenciuc a susţinut că relaţiile dintre cele două partide vor trebui clarificate. "Pentru că, din punct de vedere al PSD, faptul că PNL în 2008 nu s-a ţinut de cuvânt absolut deloc a lăsat o rană extrem de adâncă", a explicat el.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro