Camera Deputaţilor a adoptat, ieri, proiectele privind amnistierea fiscală a pensionarilor şi mamelor, precum şi extinderea amnistierii la bugetarii cu venituri nelegale în rapoartele Curţii de Conturi, premierul Victor Ponta arătând că pentru români rămâne votul "unanim" al parlamentarilor.
Proiectul privind amnistierea fiscală a pensionarilor a fost adoptat cu 311 voturi "pentru", 3 "împotrivă" şi 6 abţineri, cel privind amnistierea mamelor cu 315 voturi "pentru", 2 "împotrivă" şi 4 "abţineri", iar cel privind bugetarii voturile au fost 315 "pentru", 6 abţineri şi unul "împotrivă".
Deputatul PNL Cristina Pocora a declarat, după vot, îmbrăcată într-un tricou roşu, că aceste proiecte sunt gesturi electorale ale lui Victor Ponta. "Astăzi am avut trei legi şi trei amnistieri. Niciun pensionar şi nicio mamă, nici bugetarii nu au nicio vină că au ajuns în acestă situaţie, dar trebuie să fim conştienţi că aceste gesturi sunt electorale, gen Ponta amnistiatorul, urmează şi amnistierea şi graţierea prietenilor penali", a spus Pocora.
Ea a fost huiduită de preprezentanţii PSD. Şi deputatul PDL Andreea Paul a criticat legile, întrebându-l pe premier: "Cine va susţine bugetul grevat de pomeni electorale?"
Prezent în sală, premierul Victor Ponta (care este şi deputat) a mulţumit parlamentarilor pentru adoptarea acestor legi. Proiectele au fost adoptate anterior de Senat.
Reducerea CAS cu 5 la sută a trecut prin Cameră ca prin brânză
Tot în şedinţa de ieri, Camera Deputaţilor a adoptat, în forma iniţială, legea privind reducerea CAS cu cinci puncte procentuale la angajator, respingând, cu 307 voturi "pentru", 7 "împotrivă" şi 5 abţineri, cererea preşedintelui Traian Băsescu de reexaminare a acestui act normativ. La vot au fost prezenţi şi prim-ministrul Victor Ponta şi ministrul de Finanţe, Ioana Petrescu, care a cerut deputaţilor să adopte această măsură.
Proiectul pentru modificarea Legii 571/2003 privind Codul fiscal vizează diminuarea cotelor plătite de angajatori, în funcţie de condiţiile de muncă, pentru contribuţia de asigurări sociale datorată bugetului asigurărilor sociale de stat, după cum urmează: 15,8% (de la 20,8%) pentru condiţii normale de muncă, 20,8% (de la 25,8%) pentru condiţii deosebite de muncă şi 25,8% (de la 30,8%) pentru condiţii speciale de muncă şi pentru alte condiţii de muncă.
În cererea de reexaminare, şeful statului arăta că în anul 2014 deficitul bugetului asigurărilor sociale de stat este de 12,519 miliarde de lei, iar prin diminuarea cotelor plătite de angajatori, în funcţie de condiţiile de muncă, pentru contribuţia de asigurări sociale datorată sistemului public de pensii, deficitul curent va creşte cu impactul financiar negativ estimat în expunerea de motive a actului normativ, care variază între 4,860 de miliarde de lei în 2015 şi 5,564 de miliarde de lei în 2018, ajungându-se la un deficit de peste 18 miliarde lei la fondul de pensii, pentru anul 2015.
Cum au venit la lucru senatorii social-democraţi
Liderul grupului parlamentar al PSD din Senat, Ilie Sârbu, a transmis, luni, un SMS senatorilor social-democraţi în care îi informează că partidul va face, marţi, "mobilizare excepţională" la votul final privind legile organice, el menţionând că nu va fi admisă nicio absenţă. Conţinutul SMS-ului, obţinut de Mediafax, este următorul: "Stimaţi colegi, ca urmare a discuţiei avută cu preşedintele partidului, dl. V. Ponta, la şedinţa de grup din 01.09.14, vă reamintim că marţi, 09.09.14, va fi mobilizare excepţională pentru votul final la legi organice (plen Senat, ora 12.30). NU SE ADMIT NICIUN FEL DE ABSENŢE!! Lider Grup, I. Sârbu".
Pe ordinea de zi a dezbaterilor de marţi ale plenului Senatului figurau 15 legi organice, majoritatea având raport de respingere, precum şi 26 de proiecte de lege ordinară.