PSD-ista Mirela Chivu, consilier responsabil cu afacerile UE | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

PSD-ista Mirela Chivu, consilier responsabil cu afacerile UE

* consilierii județeni au aprobat în ședința ordinară din 30 iunie desemnarea unui reprezentant, în calitate de ”consilier responsabil cu afacerile UE” în cadrul Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR) * este vorba despre PSD-ista Mirela Chivu, aleasă prin vot secret, deși a fost singura propunere

 

Consilierul județean PSD Brăila Mirela Chivu a fost desemnată recent ca reprezentant al instituției în cadrul Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR) având calitatea de ”responsabil cu afacerile UE”. Decizia a fost luată, prin vot secret, în cadrul celei mai recente ședințe ordinare a CJ Brăila, chiar dacă Mirela Chivu a fost singurul candidat propus.

După cum reiese din documentația proiectului de hotărâre, UNCJR este o organizație neguvernamentală care reunește pe baza liberului consimțământ, consiliile județene din România, ca autorități ale administrației publice locale, constituită conform Ordonanței 26/2000 cu privire la asociații și fundații și a celorlalte acte normative din domeniu, în vigoare. Potrivit statutului, scopul principal al UNCJR îl reprezină ”creșterea autonomiei locale reale, conform cu Carta Europeană a Autonomiei Locale (...) și creșterea gradului de implicare și participare a autorităților administrației publice locale în procesul decizional”. De asemenea, obiectivele acesteia vizează ”Asigurarea unui dialog coerent și eficient cu autoritățile administrației publice centrale, cu celelalte structuri asociative ale organelor administrației publice locale existente în România, ONG-uri, instituții publice etc., prin creșterea convergenței problematicilor privind administrația publică locală”.

CJ Brăila s-a asociat cu această entitate începând cu 11 iulie 2000. UNCJR a solicitat recent numirea unui membru al Consiliului mandatat în calitate de ”consilier responsabil cu afacerile UE”. Interesant de precizat este că printre condiții se numără și faptul că alesul trebuie să aibă abilități de comunicare într-o limbă de circulație internațională (engleză, franceză sau germană).

Proiectul a fost cel care a deschis ordinea de zi a ședinței și singura propunere privind desemnarea reprezentantului în UNCJR a venit din partea grupului PSD în privința consilierului Mirela Chivu, intrată în CJ Brăila în luna ianuarie, în locul lui George Paladi, care a devenit deputat. Aceasta a fost desemnată cu 20 voturi ”pentru” și 9 ”împotrivă”.

”Mulțumim, doamna consilier. O să vă dăm datele de contact ale UNCJR, președinția o deține cineva de la PNL. Am rugămintea, în fiecare lună, dumneavoastră să dați la mapă un raport. Dacă ați fost invitată, ce subiecte s-au discutat? Da? Pentru a ști exact subiectele de acolo”, a ținut să precizeze Francisk Chiriac, președintele CJ Brăila după aflarea rezultatului votului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro