• preşedintele PSD Brăila, Ion Rotaru, a anunţat, vineri, că atât primarul Costică Cojea cât şi consilierii PSD din comuna Chiscani au fost chemaţi să dea explicaţii la partid după respingerea asocierii pentru Staţiunea Lacu Sărat • acesta susţine că primarul comunei şi-a luat vina asupra sa, cu precizarea că nu ar fi explicat suficient importanţa proiectului • Rotaru şi-a exprimat speranţa în privinţa reluării proiectului de către chiscăneni într-un viitor apropiat
Primarul PSD al comunei Chiscani, Costică Cojea, împreună cu ceilalţi consilieri ai partidului au fost chemaţi, joi, la Brăila pentru a-şi explica decizia de a respinge proiectul privind asocierea cu municipiul şi judeţul pentru Staţiunea Lacu Sărat. Preşedintele social-democraţilor brăileni, Ion Rotaru, a afirmat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă că îşi doreşte ca proiectul să fie reluat cu proxima ocazie, mai ales după aprobarea recentă din CLM şi CJ.
“Aseară (n.r. - joi seară) am avut o şedinţă a Biroului Organizaţiei Judeţene PSD. Referitor la problema care a fost discutată şi prezentată zilele acestea privind asocierea de la Lacu Sărat, am avut o discuţie şi cu membrii biroului organizaţiei comunale Chiscani, cu primarul, viceprimarul nostru, cu consilierii locali PSD. Am încercat să descifrăm care au fost motivele pentru care a ajuns să fie respinsă hotărârea privind asocierea comunei Chiscani cu Primăria Municipiului şi Consiliul Judeţean. A rezultat faptul că a fost o proastă comunicare din partea primarului. Dumnealui a fost absolut convins că nu sunt probleme, dar nu a explicat suficient de bine obiectivele asociaţiei, care sunt consecinţele, ce mod de lucru se va aplica în această asociaţie, ce avantaje are comuna Chiscani şi pe cale de consecinţă, Staţiunea Lacu Sărat. De asemenea, ce se va întâmpla privitor la finanţare. După discuţiile care s-au purtat, am înţeles că exista o îngrijorare a consilierilor că li se va lua ceva ce tocmai li s-a dat. Acum au înţeles că lucrurile nu stau aşa, că administrarea Staţiunii Lacu Sărat presupune nu numai drepturi ci şi obligaţii”, a declarat Rotaru.
Liderul PSD-ist a afirmat că nu a vrut să impună niciun fel de idee în privinţa votului consilierilor prin această întâlnire, însă a încercat să îi facă să înţeleagă că asocierea este cea mai bună soluţie.
“Le-am explicat încă o dată că este un obiectiv al organizaţiei judeţene asumat atât în campania de la alegerile locale, cât şi în cea de la Parlamentare. Că şi l-a asumat inclusiv primarul comunei Chiscani. Eu cred că lucrurile vor intra pe făgaşul normal şi că se va finaliza cu bine şi votul de la Chiscani. Dumnealor pot face oricând hotărârea, fără nicio problemă, într-o şedinţă ordinară. Nu e neapărat să treacă o lună până atunci. Noi nu am fixat termene că nu e treaba noastră la partid să facem asta. Dar în perioada imediat următoare am discutat să se realizeze o nouă şedinţă de Consiliu Local şi să rediscute această problemă. Mai ales că a existat deschidere şi înţelegere din partea întreg spectrului politic reprezentat în CJ şi CLM, de a vota această asociere. Ceea ce este lăudabil şi va trebui să fie urmat ca exemplu. Până la urmă, obiectivul este foarte important şi necesar a fi pus în practică. Votul nu este imperativ. Nu poţi impune nicăieri - nici la Parlament, nici la Consiliul Local sau orice organism ales de conducere colectivă -, ce să voteze. Dar poţi să iei nişte măsuri din punct de vedere al apartenenţei politice, al modului în care s-a comportant un consilier, un primar, un viceprimar”, a mai completat Rotaru, cu precizarea că va încerca să aibă şi discuţii de principiu cu liderii celorlalte formaţiuni care sunt prezente în Consiliul Local de la Chiscani, asta în contextul în care pesediştii nu sunt majoritari.
Rotaru nu acceptă o altă variantă decât adoptarea hotărârii
Întrebat ce strategie a pregătit în contextul în care consilierii chiscăneni vor decide totuşi să respingă din nou hotărârea şi dacă ia în calcul varianta unei hotărâri Guvernamentale sau legislative pentru a rezolva problema, Ion Rotaru a fost rezervat în afirmaţii.
“Nu. Nu am discutat asemenea ipoteze. Eu cred că lucrurile vor fi lămurite şi se va rezolva fără să ajungem la alte soluţii. Dar dacă pică din nou, mai avem şi noi nişte soluţii. Lăsaţi-ne să ajungem în situaţia în care nu ne dorim să ajungem şi vom vedea ce facem. Dar nu e nicio lege în lucru, nu e nicio astfel de intenţie sau vreo discuţie în sensul ăsta”, a afirmat şeful PSD Brăila.
Potrivit primarului Marian Dragomir, dacă totuşi consilierii din comuna Chiscani vor decide să adopte proiectul de hotărâre privind înfiinţarea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Lacu Sărat, următorul pas va fi depunerea documentelor la judecătorie.
Dragomir, încă supărat pe Cojea
Primarul Marian Dragomir s-a arătat în continuare dezamăgit de gestul consilierilor PSD din Chiscani, dar şi a primarului Costică Cojea.
“M-am întâlnit cu domnul Cojea, ieri (n.r. - joi) la şedinţă. Eu mi-am păstrat direcţia şi el va trebui să îşi găsească propria direcţie. (...) Mie îmi plac oamenii serioşi, care îşi respectă promisiunile. În această situaţie ne-am înţeles toţi trei (n.r. - Dragomir, Cojea şi şeful CJ Brăila Francisk Chiriac), după aceea unul dintre cei cu care am bătut palma s-a răzgândit. Motivul este interpretabil din punctul meu de vedere, iar dincolo de interpretări ţine de caracterul fiecăruia”, a declarat Dragomir.
Împăciuitor, Ion Rotaru a explicat că supărarea dintre cei doi nu este ceva personal, ci ţine strict de acest episod.
“Dragomir are dreptate să fie supărat, cum am fost cu toţii. Evident că suntem supăraţi dacă ceea ce hotărâm nu se întâmplă. Dar nu a fost o chestie personală între primarul Dragomir şi primarul Cojea”, a conchis Rotaru.
Reamintim că, proiectul privind constituirea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de Cooperare şi Parteneriat Local a Staţiunii Lacu Sărat a fost respinsă în urmă cu o săptămână, în unanimitate, de consilierii comunei Chiscani. Joi, în şedinţele ordinare de CJ şi CLM Brăila acelaşi proiect a fost aprobat în unanimitate, în ideea de a se transmite un semnal de colaborare.