Social-democraţii brăileni vor decide pe 11 februarie cu ce candidat vor merge la congresul din 20 februarie. Ei spun că, în niciun caz, nu vor susţine actuala conducere şi că îşi vor oferi votul echipei care îi va convinge că poate repune pe picioare partidul. Legat de propunerile făcute din teritoriu, pentru modificarea statutului, PSD-iştii brăileni speră ca schimbarea modalităţii de alegere a vicepreşedinţilor să fie pusă în practică începând cu acest congres, pentru a conferi o mai mare legitimitate preşedintelui: "Noi dorim ca prin vot secret să fie ales preşedintele şi secretarul general, iar prim-vicepreşedintele sau preşedintele executiv şi vicepreşedinţii să fie propuşi de noul preşedinte şi aprobaţi în cadrul noului Consiliu Naţional. Asta ca să dăm o mai mare legitimitate preşedintelui, care trebuie să îşi facă o echipă cu care să plece la drum, iar dacă rezultatele sunt proaste, să se retragă, cu tot cu echipă. Că atunci când au fost aleşi prin vot secret vicepreşedinţii, s-au făcut bisericuţe şi uite ce a ieşit. Oricum, sunt unii la nivel central care încearcă un vot pe liste, care, după mintea lor ... «la vremuri noi, tot noi», dar eu zic că atunci când pierzi, trebuie să laşi locul altora care pot", a comentat ieri preşedintele PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu.
Acesta s-a mai arătat de părere că, cel puţin filiala brăileană, care a câştigat toate alegerile derulate în ultimii 5 ani, ar trebui ascultată mai mult la nivel central, deoarece are tot dreptul.
La rândul său, prim-vicepreşdintele PSD Brăila, Aurel Simionescu, a adăugat că a venit timpul ca deciziile de la nivel central să nu mai fie luate de "veşnic perdanţi" şi că toţi cei care vor vota pe 20 februarie trebuie să ţină cont de acest lucru: "Discutăm de o echipă, care să fie una realistă, care să aibă un obiectiv important, care să ne conducă spre victorie. Nu trebuie să mai rămânem în situaţia în care deciziile la nivel central sunt luate de veşnic perdanţi, de unii care sunt mereu sub media rezultatelor noastre. Dorinţa noastră este să avem un lider, care să poată conduce partidul aşa cum trebuie, în momentul de faţă".
În ceea ce îl priveşte, senatorul PSD Ion Rotaru a precizat că la congres va fi validat şi consiliul naţional, într-o formulă mai restrânsă, dar mult mai operativă: "Există propunerea ca numărul membrilor consiliului naţional să fie redus, ceea ce cred că se va şi întâmpla. Este vremea ca această structură să devină una suplă, flexibilă, care să poată fi convocată repede şi să lucreze operativ, punctual, cu rezultate evidente", a mai adăugat senatorul PSD.