Totodată, Niţă a cerut un răspuns de la PDL privind cele 24 de măsuri anticriză propuse de PSD. "Apreciem flexibilitatea Fondului Monetar Internaţional în renegocierea ţintelor macroeconomice ceea ce creează posibilitatea rediscutării unor măsuri din programul anticriză", a spus Niţă.
Întrebat dacă susţine în continuare eliminarea impozitului forfetar de la 1 septembrie, Niţă a răspuns: "Categoric, da. Am găsit şi alternative cum ar fi creşterea redevenţelor pentru apa minerală şi pentru câteva materiale de construcţie. Impozitul forfetar poate fi introdus în perioade de creştere economică pentru a reduce nivelul evaziunii fiscale sau pentru a scădea birocraţia".
Totodată, PSD cere partenerilor de la PDL implementarea neimpozitării profitului reinvestit, măsură care se regăseşte şi în programul de guvernare. În schimb, Niţă nu agreează ideea creşterii nivelului cotei unice de impozitare sau a TVA-ului.
Ministrul IMM-urilor a precizat că nu s-a întâlnit niciodată cu ministrul Economiei Adriean Videanu pentru a discuta pe marginea măsurilor anticriză, deşi a existat o decizie a coaliţiei în acest sens. "Probabil colegii noştri au altă prioritate sau şi-au luat un răgaz să propună un set propriu de măsuri. În mod cert ne vom întâlni, până la urmă, pentru a lua măsuri de contracarare a crizei", a spus Niţă.
Vicepremierul Dan Nica a anunţat, la finalul şedinţei din 20 iulie a coaliţiei, că măsurile anticriză propuse de PSD ar putea fi incluse în Codul Fiscal după ce vor fi analizate la nivelul comisiei tehnice a coaliţiei PSD-PDL. El a precizat că în cadrul comisiei comune - compuse din echipe conduse din Adriean Videanu de la PDL şi Constantin Niţă de la PSD - va fi stabilit un calendar foarte precis şi va analiza şi modul în care eventuale pierderi la buget vor fi compensate. De asemenea, Nica a afirmat că măsurile vor fi discutate şi cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe şi cei ai FMI. „Facem o evaluare şi vom avea primele date de la finanţe după 20 şi ceva iulie şi vom vedea care sunt implicaţiile financiare pentru a vedea de unde anume putem compensa o anumită scădere a veniturilor care este necesară. De altfel, la sfârşitul lunii vom avea şi delegaţia FMI şi conform acordului suntem obligaţi să discutăm şi cu FMI toate modificările pe care dorim să le aducem", a arătat vicepremierul.