„Partidul Social Democrat îşi exprimă dezamăgirea cu privire la deciziile luate astăzi de Curtea Constituţională a României, prin care Legea bugetului, Legea unică a salarizării, Legea cadru a salarizării şi Legea de adoptare a OUG 50 privind creditele populaţiei au fost declarate ca fiind în acord cu Legea fundamentală. Aceste decizii nu ar fi trebuit să aibă valenţă politică. Prin aceste decizii, nu opoziţia este cea care a pierdut o luptă cu Puterea, la arbitrajul Curţii Constituţionale, ci milioanele de români care vor fi afectaţi de actele normative în discuţie", spun social-democraţii.
PSD consideră că legile declarate constituţionale de CCR sunt "nedrepte cu românii şi cu necesităţile acestora din momentul de faţă", iar adoptarea lor a fost forţată de către actuala putere "într-o manieră care confirmă totalul dezinteres al partidelor din coaliţia de guvernare şi al preşedintelui României faţă de necesitatea dezbaterii politice şi a dialogului social".