Liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, a explicat, în urma unei şedinţe a liderilor de grup, la care a participat şi Roberta Anastase, că opoziţia a făcut câteva propuneri de modificare a Regulamentului, care să ofere garanţia că "nu se mai încalcă în picioare principiile de desfăşurare a şedinţelor şi nici cuvântul pe care opoziţia îl are de spus în şedinţele de plen şi comisii". Potrivit lui Duşa, propunerile vizează atât eliminarea votului prin ridicarea mâinii, cât şi corelarea unor articole contradictorii din Regulament.
Întrebat dacă, în acest context, PSD mai cere demisia Robertei Anastase din funcţia de preşedinte al Camerei, social-democratul a subliniat că PSD "pune în continuare această condiţie". "Noi, deocamdată, dorim să avem acele garanţii că în Parlament nu se mai încalcă principiile şi nu se duc în derizoriu dezbaterile şi hotărârile luate. Nu vom face nicio mişcare până când aceste principii, legate de modificarea Regulamentului, nu vor fi materializate într-o hotărâre a plenului, care să fie publicată în Monitorul Oficial. (...) Noi am avut două condiţii legate de această întâlnire: să nu participe deputaţii independenţi şi, indiferent de subiectele discutate şi modificările pe care le vom aduce Regulamentului, solicitarea noastră de demisie a preşedintelui Camerei să rămână", a explicat Duşa.
Liderul deputaţilor PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a explicat că liderii de grup au convenit, împreună cu Anastase, crearea unui grup de lucru care să analizeze propunerile de modificare a Regulamentului. "Dacă vor fi acceptate, atunci vom putea să ne reconsiderăm poziţia şi să revenim la lucrările Parlamentului", a subliniat liberalul.