• chiar dacă în toamna anului trecut au primit pedepse blânde la Judecătoria Brăila, inculpaţii au formulat contestaţie, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Galaţi unde se va decide dacă se menţin sau nu condamnările • Mihai Bogdan Matache, Dragoş Ionuţ Negreiu, Andrei Nicuşor Iordache, Georgel Simion şi Marian-Emilian Nicolae, au fost condamnaţi la câte 2 ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere
Nemulţumiri din partea proxeneţilor din dosarul “Casa Matache”. Condamnaţi la pedepse cu închisoarea, cu suspendare, cei cinci inculpaţi din dosar au formulat contestaţie împotriva măsurii. Dosarul a fost trimis la instanţa superioară - Curtea de Apel Galaţi, iar judecătorii vor decide dacă pedepsele aplicate rămân sau nu în picioare. Partea proastă pentru inculpaţi este că în cauză au declarat apel şi procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, aceştia fiind nemulţumiţi de pedepsele prea mici. Primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 22 ianuarie 2018, însă s-a dispus amânarea pentru data de 5 februarie.
În noiembrie 2017, Judecătoria Brăila i-a condamnat pe Mihai Bogdan Matache, Dragoş Ionuţ Negreiu, Andrei Nicuşor Iordache, Georgel Simion şi Marian-Emilian Nicolae, la câte 2 ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism. În februarie 2017, procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila a dispus trimiterea în judecată a celor cinci inculpaţi - Mihai Bogdan Matache, 38 ani, Dragoş Ionuţ Negreiu, 30 ani, Andrei Nicuşor Iordache, zis “Englezu”, 30 ani, Georgel Simion, zis “Gina”, 29 ani, şi Marian-Emilian Nicolae, 34 ani. Ei sunt acuzaţi că au determinat opt brăilence să practice prostituţia în Austria, Germania, Anglia, Italia, Spania şi Elveţia. Poliţiştii au probat că aceştia au câştigat în mai puţin de doi ani peste 600.000 de euro de pe urma prostituatelor, însă sumele încasate în realitate au fost mult mai mari, mai ales că inculpaţii şi-au cumpărat limuzine şi apartamente de sute de mii de euro. Fetele au picat în plasa proxeneţilor în urma promisiunilor primite de la aceştia că îşi vor întemeia o familie.
Proxeneţii din gruparea “Matache” au fost săltaţi de poliţişti şi procurori, la începutul lunii decembrie 2016 şi au reuşit cu toţii să scape din spatele gratiilor. Mihai Bogdan Matache, liderul grupării infracţionale destructurate, a achitat o cauţiune în valoare de 300.000 lei pentru a fi liber. Acuzaţiile aduse de anchetatori sunt destul de grave, faptele fiind comise începând cu anul 2014. Cei 5 bărbaţi au racolat, determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei de către mai multe tinere, în ţări din spaţiul Uniunii Europene, în special în cluburi din Anglia, obţinând astfel importante foloase materiale. La data de 7 decembrie 2016, poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului de caz, au efectuat 12 percheziţii domiciliare, în municipiul Brăila, în urma cărora au fost ridicate, în vederea cercetărilor, aproximativ 400 de grame de bijuterii din aur, 25.000 euro, 5.000 lei şi 2.850 lire. În primă fază au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi patru inculpaţi, adică Matache, Negreiu, Iordache şi Simion, ulterior fiind reţinut şi un al cincilea individ acuzat de proxenetism, fiind vorba despre Marian Emilian Nicolae.