• reprezentanții Curții de Apel Galați, care are în circumscripție instanțele din Brăila, aduc la cunoștința publicului faptul că formele de protest adoptate de personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanței, începând cu data de 11 decembrie 2023, au fost suspendate până la jumătatea lunii februarie 2024 • la Tribunalul Brăila s-a dispus reluarea activității de judecată în toate cauzele începând cu data de 4 ianuarie, iar în cauzele civile, procedura prealabilă a fost reluată în raport de numărul de dosare repartizat fiecărui complet • la Judecătoria Brăila, personalul auxiliar de specialitate continuă protestul, prin suspendarea în intervalul orar 10.00 – 11.00 a ședințelor de judecată și a programului cu publicul
Suspendarea protestelor în instanță. Biroul de informare și relații publice din cadrul Curții de Apel Galați, care are în circumscripție instanțele din Brăila,
aduce la cunoștința publicului faptul că formele de protest adoptate de personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanței începând cu data de 11 decembrie 2023, au fost suspendate până la jumătatea lunii februarie 2024.
“Având în vedere Hotărârea Sindicatului Național al Grefei Judiciare (SNGJ) Dicasterial din data de 10.01.2024, formele de protest adoptate de personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul CA Galați au fost suspendate până la data de 14.02.2024. Adunarea Generală a SNGJ se va întruni în data de 13.02.2024 pentru a evalua reluarea sau încetarea formei de protest la nivel național”, se arată în comunicatul de la CA Galați.
Astfel, în informarea transmisă de la Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial se arată că, prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare, din data de 9 decembrie 2023, au fost adoptate la nivel național, începând cu data de 11 decembrie 2023, forme de protest pe perioadă nedeterminată.
Prin hotărârea Adunării generale a SNGJ Dicasterial din data de 5 ianuarie 2024 s-a decis convocarea adunărilor locale ale instanțelor și parchetelor în care își desfășoară activitatea membrii de sindicat în vederea informării acestora
cu privire la gradul de îndeplinire a revendicărilor care au generat formele de protest, precum și pentru consultarea acestora cu privire la continuarea, încetarea sau suspendarea formelor de protest. “Revendicările din Hotărârea AGE a SNGJ Dicasterial din data de 9 decembrie 2023 nu au fost soluționate în totalitate, iar rezolvarea celor neîndeplinite depinde de mai mulți factori. SNGJ Dicasterial a inițiat un demers administrativ prin care s-a solicitat ordonatorilor de credite din cadrul Autorității Judecătorești să comunice: ce drepturi salariale au fost achitate în luna decembrie 2023, pentru a se obține informații cu privire la modalitatea de folosire a fondurilor alocate de Guvern în luna decembrie 2023: Lipsa de predictibilitate cu privire la plata lunară a salariilor, respectiv dacă acestea vor fi menținute conform actelor administrative de salarizare emise în anul 2023 și achitate integral și pe viitor; Fluturașii de salariu pentru parchete nu au fost emiși la data adoptării prezentei hotărâri, astfel că nu avem certitudinea că salariile aferente lunii decembrie 2023 vor fi achitate integral, similar instanțelor, iar o primă dovadă pentru menținerea în plată a salariilor integrale la nivelul întregului sistem va fi plata în luna februarie a salariilor aferente lunii ianuarie 2024. Unele instanțe au decis încetarea/suspendarea formelor de protest, în timp ce altele au decis continuarea acestora, iar în perioada următoare vor mai avea loc adunări generale ale magistraților pentru a decide cu privire la formele de protest adoptate.
În urma centralizării proceselor-verbale ale adunărilor locale în care își desfășoară activitatea membrii de sindicat, care au decis prin vot continuarea, încetarea sau suspendarea formelor de protest, nefiind luată o hotărâre unitară la nivelul curților de apel sau al parchetelor de pe lângă acestea, ci individual pe instanțe și parchete. Adunarea generală a SNGJ Dicasterial a luat act de rezultatul consultării membrilor SNGJ în cadrul adunărilor locale organizate la nivelul instanțelor și parchetelor în data de 8 ianuarie 2024, prin care s-a votat și hotărât cu privire la continuarea, încetarea sau suspendarea formelor de protest adoptate prin Hotărârea AGE din data de 9 decembrie 2023”, arată SNGJ Dicasterial.
Informare de la Tribunalul Brăila șI Judecătoria Brăila
În comunicatul din 8 ianuarie al Judecătoriei Brăila se arată că, în urma Adunării locale la nivelul Judecătoriei Brăila, din data de 8 ianuarie 2024: s-a decis cu unanimitate de către personalul auxiliar de specialitate continuarea, prin suspendarea în intervalul orar 10-11 a ședințelor de judecată și a programului cu publicul la compartimentul Registratură/Arhivă precum și la compartimentul înregistrare aleatorie, a protestelor inițiate prin Hotărârea Adunării Generale a SNGJ Dicasterial la data de 11 decembrie 203, până la soluționarea integrală a revendicărilor.
În schimb, judecătorii au reluat activitățile de judecată în toate cauzele.
În comunicatul din 5 ianuarie 2024, Biroul de Informare și Relații Publice al Judecătoriei Brăila anunța că Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Brăila a fost convocată de către președintele Judecătoriei Brăila, în baza art. 55 alin. 1 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară. “În cadrul Adunării s-a hotărât cu unanimitate de voturi suspendarea formei de protest adoptată de Adunarea Generală a Judecătorilor de la Judecătoria Brăila prin Hotărârea nr. 7/11.12.2023. De asemenea, s-a hotărât reluarea activității de judecată în toate cauzele, începând cu data de 08.01.2024”.
Biroul Informare și Relații Publice al Tribunalului Brăila aduce la cunoștința publică faptul că, Adunarea Generală a judecătorilor din cadrul Tribunalului Brăila a fost convocată de către președintele Tribunalului Brăila, în baza art. 55 alin. 4 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară și art. 14 alin. 1 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3243/22.12.2022. “În cadrul Adunării s-a hotărât cu majoritate de voturi suspendarea formei de protest adoptată de Adunarea Generală a Magistraților de la Tribunalul Brăila prin Hotărârea nr.
5/11.12.2023, urmând ca o nouă adunare generală a judecătorilor să fie convocată ulterior, în raport de aplicarea efectivă a Legii nr.421/2023 publicată în M.Of. nr.1187/29.12.2023 privind bugetul de stat în raport de actele administrative emise în anul 2023. De asemenea s-a dispus reluarea activității de judecată în toate cauzele începând cu data de 04.01.2024 iar în cauzele civile, procedura prealabilă s-a reluat în raport de numărul
de dosare repartizat fiecărui complet, progresiv, până la data de 08.01.2024”, se arată în comunicatul transmis de la Tribunalul Brăila.